en-USro-RO

| Login
7 iulie 2020

2Cor 4,7-15; Ps 125; Mt 20,20-28

„Au băut potirul Domnului şi au devenit prietenii lui Dumnezeu”.

Aceasta este gloria apostolului, foarte diferită de aceea pe care Iacob spera să o primească stând alături de Isus. Cel care vrea să stea cu el poate aspira numai la gloria sa: gloria celui care a fost înălţat pe cruce şi care îi cheamă pe prietenii săi să participe la suferinţele sale, într-o unire fecundă pentru cei mulţi.

Paul spune aceasta în mod explicit vorbind despre misiunea sa: „Din toate părţile suntem supuşi încercării, dar nu suntem striviţi; suntem în grea cumpănă, dar nu ne pierdem nădejdea; suntem izgoniţi, dar nu părăsiţiY Astfel, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa”.

Sfântul Iacob era ambiţios, dar Isus i-a purificat progresiv pe el şi pe ceilalţi, învăţându-i calea umilinţei, a slujirii, a dăruirii de sine, în unire cu oferta sa, pentru a ajunge la adevărata glorie.

Toţi marii sfinţi au înţeles necesitatea acestei purificări: sfântul Ignaţiu, de exemplu, nu vorbeşte despre gradele iubirii, ci ale umilinţei: „Prima formă de umilinţă este necesară pentru mântuirea veşnică şi constă în a mă redimensiona şi a mă umili cât mai mult posibil pentru a asculta în toate de legea lui Dumnezeu. Al doilea grad este o umilinţă mai perfectă decât prima şi se verifică atunci când mă găsesc în dispoziţia de a nu voi bogăţia în dauna sărăciei, cinstea în locul desconsiderării. Al treilea grad al umilinţei este cel mai perfect şi el este atunci când, pentru a imita şi a mă asemăna efectiv cu Cristos, Domnul nostru, doresc şi aleg sărăcia cu Cristos cel sărac în locul bogăţiei, batjocurile împreună cu Cristos în locul onoarei, aleg să fiu considerat ignorant sau chiar nebun alături însă de Cristos, decât să fiu considerat înţelept şi prudent în această lume”.