en-USro-RO

| Login
7 iulie 2020

1Cor 10,31B11,1; Ps 111; Lc 14,25-33

Personalitatea sfântului Ignaţiu este foarte bogată şi complexă şi eu nu am pretenţia să o pot prezenta. Vreau numai să scot în evidenţă două aspecte: harul pe care el l-a avut de a-l găsi pe Dumnezeu în toate şi căutarea perseverentă a voinţei lui Dumnezeu, în lumina lui Cristos.

Ignaţiu a avut harul de a-l vedea pe Dumnezeu în toate; să-l contemple în creaţie, în istorie, să-l găsească nu numai în ceremoniile religioase, dar în acţiunile fiecărei zile şi în orice circumstanţă: se spune că se emoţiona până la lacrimi în faţa unei floricele, deoarece în ea el vedea frumuseţea lui Dumnezeu. Şi îşi încuraja însoţitorii săi să vadă în toate gloria lui Dumnezeu, să-l afle pe Dumnezeu în toate, să-l iubească pe Dumnezeu în toate. Găsirea lui Dumnezeu în toate este un secret foarte important pentru viaţa spirituală. Dumnezeu nu este o fiinţă solitară, care stă în cer: este un Dumnezeu prezent în toate, şi nu numai prezent, dar care lucrează în toate şi întotdeauna cu iubirea sa.

Căutarea lui Dumnezeu pentru sfântul Ignaţiu era o realitate, şi nu numai o dorinţă neclară, nu-l căuta cu imaginaţia şi sensibilitatea; voia în mod real să-l găsească şi, pentru aceasta, căuta în toate voinţa lui Dumnezeu. El era un om reflexiv, care studia, examina şi căuta cu răbdare soluţia cea mai justă, întocmai cum spune evanghelia de astăzi: „Cine dintre voi, voind să zidească un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuielile?”, el căuta voinţa lui Dumnezeu şi ştia că trebuie să o găsim în acţiunile pe care alegem să le împlinim. Dacă nu alegem acţiuni în care putem să-l întâlnim pe Dumnezeu, pe care putem să le împlinim împreună cu el şi care corespund dorinţei sale, nu-l găsim cu adevărat pe Dumnezeu şi trăim o spiritualitate ireală, veleitară.

Ignaţiu mărturisea că poate găsi voinţa lui Dumnezeu în rugăciune, în mângâierile şi în tristeţile spiritului. Când era vorba despre lucruri importante, el reflecta săptămâni întregi, se ruga, oferea sfânta Liturghie, pentru a găsi ceea ce Dumnezeu voia. Astfel, căutarea lui Dumnezeu era foarte concretă, şi la fel de concretă trăirea sa cu Dumnezeu.

Şi toate acestea se realizau în lumina lui Cristos. El înţelesese că nu este posibil să mergi spre Dumnezeu fără să treci prin Cristos, că în Isus îl avem pe regele universului care ne învaţă, ba, mai mult, este calea pentru a ajunge la Tatăl şi că nu putem găsi voinţa lui Dumnezeu decât meditând viaţa lui Cristos, confruntând viaţa sa cu a noastră. În loc să ne propună reflecţii privind viaţa noastră, Ignaţiu ne îndeamnă să medităm asupra misterelor lui Cristos: astfel, vom fi luminaţi asupra voinţei lui Dumnezeu, printr-o lumină care ne vine de la Cristos.

El a avut o dorinţă arzătoare de a-l cunoaşte pe Cristos îndeaproape, să-l iubească, să-l slujească mereu cu toată fiinţa sa. Şi Tatăl i-a dat răspuns la această dorinţă într-o viziune care l-a umplut de bucurie: „Eu vreau ca tu să-mi slujeşti”. Slujirea cu o iubire totală a Tatălui şi a Fiului, a Tatălui prin intermediul Fiului a fost fericirea sfântului Ignaţiu: să-l afle pe Dumnezeu şi să-l afle trăind în compania lui Isus.