en-USro-RO

| Login
7 iulie 2020

Evr 5,7-9; Ps 30; In 19,25-27 (sau Lc 2,33-35)

Lumea are atâta nevoie de compasiune şi sărbătoarea de astăzi ne dă o lecţie de compasiune adevărată şi profundă. Maria suferă pentru Isus, dar suferă, de asemenea, împreună cu el, şi pătimirea lui Cristos este participare la întreaga durere a omului.

Liturgia ne cere să citim în Scrisoarea către Evrei sentimentele Domnului în pătimirea sa: „În zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a înălţat cu strigăt puternic şi cu lacrimi rugăciuni şi cereri către Dumnezeu care îl putea salva de la moarte”. Pătimirea lui Isus s-a întipărit în inima mamei, strigătele sale puternice şi lacrimile sale au făcut-o să sufere, dorinţa ca el să fie salvat de la moarte trebuie să fi fost în ea chiar mai puternică decât aceea a lui Isus, pentru că o mamă doreşte mai mult decât însuşi fiul ca el să fie salvat. Dar, în acelaşi timp, Maria s-a unit cu duhul lui Isus, a fost asemenea lui, supusă voinţei Tatălui.

Pentru aceasta, compătimirea Mariei este adevărată: ea a luat asupra ei durerea Fiului şi a acceptat împreună cu el voinţa Tatălui, într-o ascultare care asigură victoria asupra suferinţei.

Compătimirea noastră, adesea, mult mai superficială nu este plină de credinţă ca aceea a Mariei. Noi vedem foarte uşor, în suferinţa altuia, voinţa lui Dumnezeu, şi este drept, dar nu suferim împreună cu cei ce suferă.

Să-i cerem Mariei ca ea să unească în noi cele două sentimente care formează adevărata compasiune: dorinţa ca cei care suferă să-şi învingă propria suferinţă şi să fie eliberaţi de ea şi, în acelaşi timp, dorinţa de a se supune voinţei lui Dumnezeu, care este întotdeauna o voinţă de iubire.