en-USro-RO

| Login
7 iulie 2020

2Tim 3,4-16; Ps 18; Mt 13,47-52

Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru marele dar al Scripturii: ea este darul iubirii sale, darul vechi şi mereu nou pe care trebuie să-l folosim în favoarea credinţei noastre.

În evanghelie, Isus tocmai ne spune: comoara noastră este, în acelaşi timp, veche şi nouă. Şi orice epocă este invitată să coboare în această mină inepuizabilă pentru a găsi bogăţii noi, şi le găseşte cu adevărat.

Modul actual de a studia Scriptura nu se aseamănă cu cel al veacurilor trecute: descoperim în ea aspecte noi, care ne ajută să apreciem mai bine varietatea şi bogăţia ei. Astfel, se înnoieşte încontinuu interesul pentru studiul Bibliei.

Ştim că Scriptura se studiază bine numai cu credinţă. „Sfintele Scripturi B îi scrie sfântul Paul lui Timotei B îţi vor da înţelepciunea ce te va conduce la mântuire, prin credinţa pe care o avem în Cristos Isus”. Studiul Scripturii se face cu credinţa care ne călăuzeşte. Pentru a avea credinţă, este necesar mai întâi să înţelegem puţin Scriptura, deoarece, dacă nu înţelegem nimic din vestirea mântuirii, nu putem adera la ea, deci pentru a ajunge să credem, este necesar să facem o anumită muncă intelectuală, un anumit studiu. Dar, pe de altă parte, pentru a aprofunda Scriptura este necesară credinţa: să credem pentru a înţelege.

Dacă cineva are simţul lucrurilor spirituale, înţelege profund Biblia, chiar dacă nu are cultură, deoarece credinţa luminează ochii inimii şi această iluminare este mai preţioasă decât toate mijloacele ştiinţei, care pot face lumină în aspectele secundare, dar care nu ating centrul, ceea ce este „propriu” credinţei.

Nu trebuie să dispreţuim studiul obositor al oamenilor de ştiinţă, deoarece eforturile lor sunt necesare pentru ca credinţa să penetreze în toate sectoarele vieţii şi în orice epocă istorică. Dar Dumnezeu a revelat comorile Scripturii nu numai celor inteligenţi, dar chiar şi celor mai puţin dotaţi, prin credinţă, lumina divină.

Să fim, deci, recunoscători Domnului pentru această comoară pe care toţi o folosim şi să ne ajutăm pentru a o aprofunda împreună cu studioşii, deoarece ştiinţa ajută la înţelegerea Scripturilor, dar încă mai mult ajută sfinţenia.