en-USro-RO

| Login
Friday, November 27, 2020

Is 66,10-14; Ps 130; Mt 18,1-4

O tânără moartă la douăzeci şi patru de ani devine, după nici cincizeci de ani, model pentru întreaga Biserică. Pius al XI-lea era foarte devotat sfintei Tereza a Pruncului Isus şi a numit-o patroana misiunilor, ea, a cărei viaţă atât de scurtă s-a derulat între Alençon şi Lisieux, şi care, după vârsta de unsprezece ani, nu a mai ieşit din mănăstire. Cât de mult insistă Isus asupra faptului că gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre, nici căile sale nu sunt căile noastre! Gândurile noastre se nasc din orgoliu, acelea ale lui Dumnezeu, din umilinţă; căile noastre sunt, în general, constituite din eforturile pe care le facem pentru a fi cât mai mari, acelea ale lui Dumnezeu se parcurg numai pentru a deveni cât mai mici. Aşa cum pentru a merge spre Nord este necesar să luăm direcţia opusă Sudului, la fel, pentru a merge pe căile lui Dumnezeu, trebuie să luăm direcţia opusă aceleia spre care ne împinge orgoliul nostru.

Tereza avea mari ambiţii, mari aspiraţii: voia să fie contemplativă şi activă, apostol, doctor, misionar şi martir, şi scrie că o singură formă de martiriu îi părea puţin lucru şi de aceea le dorea toate la un locY Domnul a ajutat-o să înţeleagă că există o singură cale pentru a-i fi pe plac: să devină umilă şi mică, iubind cu simplitatea, cu încrederea şi abandonarea unui copil faţă de tatăl de care se ştie iubit. „Nu caut lucrurile mari, care depăşesc puterile mele. Eu sunt liniştit şi senin ca un copil înţărcat în braţele mamei sale”. Minunatul psalm 130 poate să fie aplicat literă cu literă vieţii sfintei Tereza.

Astfel, ea a trăit în Biserică cel mai curat spirit evanghelic care aminteşte un adevăr esenţial: înainte de a-i da lui Dumnezeu ceva, trebuie mai întâi să primeşti. Noi avem tendinţa să privim întotdeauna la ceea ce dăm; Tereza a înţeles că Dumnezeu este iubirea întotdeauna gata să dea şi că tot ce avem şi tot ce suntem am primit de la el. Cel care vrea să-şi pună propria generozitate înaintea iubirii milostive a lui Dumnezeu este un om mândru; cel care primeşte ceea ce Dumnezeu îi dă cu simplitatea unui copil ajunge la sfinţenie: e mulţumit să ştie că nu face nimic şi că primeşte totul de la Dumnezeu. Aceasta este o atitudine spirituală, este un dar al lui Dumnezeu, ceva cu totul deosebit de ceea ce numim pasivitate. Tereza a făcut din sine o ofertă eroică şi a trăit boala şi încercările spiritului cu energia şi forţa unui gigant: forţa lui Dumnezeu se manifesta în slăbiciunea ei, cea care se abandona cu încredere în braţele divine. Ea a reuşit, astfel, într-un mod miraculos, să transforme crucea în iubire, o cruce grea, dacă ţinem cont de faptul că ea însăşi la sfârşitul vieţii va spune că nu credea că este posibil să sufere atât de mult.

Să învăţăm această mare lecţie de încredere, de umilinţă, de bucurie, şi să o rugăm pe Tereza să ne ajute să mergem înainte asemenea ei în duhul de sărăcie şi în umilinţa inimii. Atunci, vom fi inundaţi ca şi ea de un fluviu de pace.