en-USro-RO

| Login
18 decembrie 2018

Calendarul zilei

Marți, 18 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Malahia, profet; Grațian, ep.
Liturghierul Roman
18 decembrie
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Ier 23,5-8: Îi voi ridica lui David o odraslã dreaptã.
Ps 71: În zilele lui, va înflori dreptatea și multã pace.
Mt 1,18-24: Isus se va naște din Maria, logodnica lui Iosif, fiul lui David.
Meditatia zilei
18 decembrie

Fil 3,17B4,1; Ps 125; In 12,24-26

Între cele trei virtuţi teologale, speranţa se găseşte între credinţă şi caritate: se sprijină pe credinţă şi dă avânt carităţii. A avea o speranţă puternică e ca şi cum cineva ar fi orientat spre un vârf de munte: el vrea să-l atingă şi, de aceea, vrea să depăşească toate obstacolele pentru a putea contempla minunata panoramă care se deschide de sus.

Sfântul Ignaţiu de Antiohia avea o speranţă foarte mare; nu se asemăna cu cei despre care sfântul Paul spune în Scrisoarea către Filipeni că erau lipsiţi de speranţă pentru că „se gândesc numai la cele pământeşti”. În Scrisoarea către Efeseni, sfântul Paul atribuie lipsei de speranţă toată imoralitatea lumii păgâne: neavând speranţă, ei s-au abandonat dorinţelor lor necurate, care îi trag numai în jos. Creştinii, în schimb, sunt bărbaţi şi femei animaţi de o mare speranţă, ei ştiu că sunt cetăţeni ai cerului „şi de acolo îl aşteaptă ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos, cel care va transforma trupul nostru muritor pentru a-l face asemenea trupului său glorios”.

De asemenea, şi Domnul, în evanghelia de astăzi, ne însufleţeşte cu o mare speranţă: speranţa de a ne putea păstra viaţa pentru viaţa veşnică, de a fi cu el acolo unde este el, adică în gloria Tatălui, de a fi onoraţi de Tatăl: „Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti”. „Cel care are această speranţă B spune sfântul Ioan B rămâne curat”. Speranţa este aceea care dă puterea de a rezista tentaţiilor, care dă curajul de a rezista în dificultăţi. În colecta de la Liturghia de astăzi, să-i cerem lui Dumnezeu ca suferinţa sfântului Ignaţiu de Antiohia să fie pentru noi izvor de tărie în credinţă. De ce ne putem ruga astfel? Pentru că ea este manifestarea unei mari speranţe. Sfântul Ignaţiu a avut curajul să-şi piardă viaţa pentru a o câştiga. Scriind romanilor, el le spune: „Există în mine o apă vie care îmi şopteşte: Vino la Tatăl!” Este expresia speranţei sale: cuvântul lui Cristos a devenit în el ca un izvor care ţâşneşte spre Tatăl. El ardea de dorinţa de a-l câştiga pe Cristos şi, de aceea, simţea nevoia de a fi asemenea lui în pătimire, de a fi măcinat de dinţii fiarelor pentru a deveni grâul lui Cristos”. „Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dacă însă moare, produce roade multe”, citim în evanghelie. În marea sa speranţă, el aleargă în întâmpinarea martiriului cu un curaj de nezdruncinat; el le scrie romanilor să nu intervină pentru a îndepărta de la el acele suferinţe care sunt raza sa de speranţă, deoarece, datorită ei, va putea primi cel mai mare har de la Dumnezeu, victoria martiriului şi, la sfârşit, gloria de a fi alături de Cristos.

Şi acum, Ignaţiu străluceşte înaintea ochilor noştri ca un sfânt plin de înflăcărarea evlaviei şi a iubirii, care ne face să ne ruşinăm de atitudinile noastre în faţa micilor dificultăţi ale vieţii noastre. Domnul vrea să ne dea mult; pentru aceasta, ne trimite unele suferinţe, care ar trebui nu să diminueze, ci să sporească în noi speranţa. Asemenea sfântului Paul, ar trebui să putem spune şi noi: „Noi ne mândrim chiar şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţele produc răbdarea, răbdarea, o virtute încercată, şi virtutea încercată, speranţa”. Şi aceasta este speranţa care nu dezamăgeşte niciodată.