en-USro-RO

| Login
20 mai 2018

Calendarul zilei

Duminică, 20 mai 2018

Sfintii zilei
† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Ss. Bernardin din Siena, pr.; Lidia, ucenica sf. Paul
Liturghierul Roman
† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Liturghie proprie, Gloria, Secvențã, Credo, prefațã proprie, Aleluia, Aleluia (la final)
roșu, P
Lectionar
Fap 2,1-11: Au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început sã vorbeascã.
Ps 103: Trimite, Doamne, Duhul tãu și reînnoiește fața pãmântului! (sau Aleluia.)
Gal 5,16-25: Rodul Duhului este iubirea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, bunãtatea, bunãvoința, fidelitatea, blândețea, cumpãtarea.
In 15,26-27;16,12-15: Duhul adevãrului vã va cãlãuzi în tot adevãrul.
Meditatia zilei
† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE) 


Ap 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12

Sărbătoarea de astăzi este o mare sărbătoare de familie: suntem uniţi în bucurie cu toţi fraţii noştri, care sunt sfinţii, cu toate surorile noastre, care sunt sfintele. Da, fraţii noştri cei mai adevăraţi sunt sfinţii şi sfintele. Mai mult decât oricine, ei ne sunt alături, ne înţeleg, ne doresc binele, ne ajută luminându-ne calea, ne conduc la adevărata fericire.

În ei, iubirea Tatălui ceresc este mai evidentă, mai sensibilă, mai vie.

Împreună cu ei, astăzi îimulţumim lui Dumnezeu, care ne iubeşte în Fiul său prea iubit Isus şi ne primeşte ca fii ai săi. Împreună cu ei, ascultăm glasul Domnului Isus care ne promite fericirea şi ne arată şi calea pentru a o dobândi. Sfinţii au urmat-o şi ne invită şi pe noi să facem la fel, cu o încredere tot mai mare.

Calea spre fericire o găsim în evanghelia de astăzi şi ea trezeşte stupoare, deoarece ne arată că fericirea este tocmai acolo unde lumea n-o caută niciodată.

Lumea zice: „Fericiţi cei bogaţi, deoarece ei pot să-şi satisfacă toate dorinţele”; evanghelia, însă, ne spune: „Fericiţi cei săraci”. Lumea gândeşte şi spune: „Fericiţi cei puternici, cei violenţi, pentru că îşi pot impune voinţa lor în faţa tuturor şi pot să stăpânească peste tot ceea ce-şi doresc”; evanghelia, însă, ne spune: „Fericiţi cei blânzi”. Lumea gândeşte şi spune: „Fericiţi cei care râd, căci ei se bucură de viaţă”; Cristos, însă, spune: „Fericiţi cei care plâng”Y Contrastul nu poate să fie mai mare.

Cine are dreptate, lumea sau Cristos? Credinţa noastră ne spune că dreptate are Cristos, însă de multe ori ne este greu să înţelegem acest lucru. În realitate, discursul fericirilor nu este o simplă proclamare a adevărului, ci o invitaţie la convertire. Cristos ne invită cu insistenţă să lăsăm ideile noastre învechite şi să acceptăm punctul său de vedere, ne invită să ne schimbăm atitudinea abandonând tendinţa noastră posesivă pentru a găsi în el bucuria iubirii adevărate, generoase, libere.

„Fericiţi cei săraci cu duhul, pentru că a lor este împărăţia cerurilor”. Instinctiv, noi voim să posedăm, crezând că vom găsi, astfel, fericirea. În realitate, instinctul de posesiune aduce nefericire, deoarece ne închide în egoismul nostru, ne separă de ceilalţi, ne opune lor. Câte dispute, câte litigii pentru motive de interese, câte nelinişti înveninează viaţa! Şi, la sfârşit, omul se găseşte tot nesatisfăcut, deoarece este chemat la iubire şi dorinţa l-a împiedicat să-şi realizeze vocaţia sa.

„Fericiţi cei săraci cu duhul, pentru că a lor este împărăţia cerurilor”. Aici, verbul este la prezent, nu la viitor. Isus nu spune că cei săraci vor fi fericiţi dincolo, deoarece vor poseda împărăţia cerurilor; cei săraci sunt deja fericiţi, pentru că împărăţia cerurilor este deja a lor. Împărăţia cerurilor este împărăţia iubirii care vine de la Dumnezeu, unde se intră renunţând la egoismul posesiv. Dacă pentru mine lumea este un cumul de lucruri cu care vreau să mă îmbogăţesc, mă închid în faţa iubirii, nu recunosc intenţia lui Dumnezeu, pentru care toate lucrurile trebuie să slujească trăirii în caritate.

Sărăcia evanghelică nu constă în a nu avea nimic, ci în a primi totul, recunoscând în orice lucru un dar al Tatălui şi un mijloc de unire cu fraţii.

Nu vreau să fiu proprietar într-un mod exclusiv: consider lumea ca fiind casa unde totul este semnul iubirii tatălui. Aşa făcea sfântul Francisc de Assisi, şi sufletul său era plin de admiraţie, de recunoştinţă pentru lucrarea lui Dumnezeu şi de caritate pentru oameni, deoarece era sărac în duh, era liber pentru iubire.