en-USro-RO

| Login
15 decembrie 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 15 decembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Virginia, vãduvã
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet, II, PP
Lectionar
Sir 48,1-4.9-11: S-a ridicat profetul Ilie, ca un foc.
Ps 79: Dumnezeule, fã sã strãluceascã fața ta și vom fi mântuiți!
Mt 17,10-13: Ilie a venit deja, dar nu l-au recunoscut.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

1Rg 8,22-23.27-30; Ps 94; 1Pt 2,4-9; In 4,19-24

Tema templului lui Dumnezeu este foarte bogată şi foarte frumoasă şi este, putem spune, centrul întregii Biblii, deoarece este vorba despre însăşi prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului său şi despre posibilitatea de a-l întâlni pe Dumnezeu, de a fi uniţi cu el.

Prezenţa lui Dumnezeu este tema pe care o găsim în acest pasaj al Evangheliei după Ioan; întâlnirea cu Dumnezeu este tema sacrificiului, şi o găsim în textul sfântului Petru.

Pentru prezenţa lui Dumnezeu, oamenii din antichitate gândeau, evident, un loc înalt: Dumnezeu este în cer şi dacă vine pe pământ va veni pe un loc înalt.

Samaritenii aveau Muntele Garizim, iudeii Muntele Sionului, la Ierusalim, munte căruia îi cântau înălţimea: „Muntele său sfânt, înălţime minunată, este bucuria întregului pământ” (Ps 48,3); „La sfârşitul timpurilor, muntele templului Domnului va fi ridicat pe vârful munţilor şi va fi cel mai înalt” (Is 2,2).

Isus îi explică samaritencei că Dumnezeu nu va mai fi adorat într-un loc material, că problema de precizare a locului sacru pentru a-l întâlni pe Dumnezeu se referă în realitate la Dumnezeu: Dumnezeu nu poate fi închis într-un loc, oricât ar fi de sfânt. Locul întâlnirii cu Dumnezeu este spiritual, este „în spirit şi adevăr”. Dumnezeu este spirit şi nu poate fi pus într-un loc material; pentru a-l întâlni, omul trebuie să se pună el însuşi într-un „loc” spiritual. Evanghelia după Ioan, în ansamblul ei, ne ajută să înţelegem că acest loc spiritual, numit „spirit şi adevăr”, este Isus însuşi: „Eu sunt adevărul”. Şi Isus dă Spiritul, şi îl dă prin jertfa sa: „Duhul nu era încă, pentru că Isus nu fusese încă glorificat” scrie sfântul Ioan (7,39). Iată, deci, care este „locul” unde putem să-l întâlnim pe Dumnezeu: Cristos răstignit şi glorificat.

Astfel, prima temă se leagă de aceea a întâlnirii active cu Dumnezeu, nu simplu de prezenţa sfântă a lui Dumnezeu în mijlocul nostru, ci de întâlnirea noastră cu el. Prezenţa lui Dumnezeu în templele antice era deja figura acestei întâlniri, de fapt, era necesară urcarea omului spre templul lui Dumnezeu, şi atunci Dumnezeu din cer cobora în templu pentru a se pune în prezenţa sa. Acum, întâlnirea care ne face să urcăm şi pe Dumnezeu să coboare are loc în sacrificiu. Nu este vorba numai de a merge, ci de a ne transforma, şi aceasta ne-o spune sfântul Petru.

Suntem chemaţi să mergem spre Isus, şi nu pe un drum material, ci pe unul spiritual. Isus este „piatra aleasă şi preţioasă care a fost aruncată de zidari” şi care a fost aleasă de Dumnezeu: avem aici evocarea sacrificiului şi a glorificării lui Cristos. Refuzat de către oameni, el a fost ales de Dumnezeu pentru că şi-a asumat suferinţa şi a făcut din ea o ofertă perfectă de iubire: iubire faţă de Tatăl în ascultare filială, iubire pentru noi, cei care am fost răscumpăraţi prin sângele lui.

Pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, trebuie să ne unim sacrificiului său, să devenim pietre vii pentru construcţia templului spiritual, unde sunt prezentate ofrandele spirituale.

Altfel spus, este sacrificiul de a constitui templul. În Vechiul Testament se gândea contrariul: templul era cel care făcea sacrificiul. Uciderea animalelor în afara templului nu însemna un sacrificiu, dar când acelaşi lucru se făcea în conformitate cu riturile în incinta sacră, putea fi oferită ca sacrificiu lui Dumnezeu. Cartea Deuteronomului reţine două cazuri: sacrificiul, care se petrece în locul consacrat lui Dumnezeu, şi jertfa în exteriorul templului care nu este propriu-zis sacrificiu.

Dar pentru noi, ceea ce constituie templul este sacrificiul. Bazilica din Lateran a fost construită pentru ca acolo să se celebreze Liturghia şi nu ar avea sens dacă ea n-ar mai fi celebrată. Şi, pe de altă parte, nu sunt indispensabile zidurile pentru a constitui casa lui Dumnezeu şi a oferi jertfe spirituale; este însă indispensabil a face prezent în Liturghie sacrificiul lui Cristos. Acesta face din noi înşine un templu şi, în acelaşi timp, ofrandă plăcută lui Dumnezeu, cum scrie sfântul Paul: „Oferiţi trupurile voastre ca sacrificii vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu; acesta este cultul vostru spiritual” (Rom 12,1).

Toate îşi găsesc centrul în sacrificiul lui Cristos, care este cu adevărat sacrificiul noii alianţe, unirea între Dumnezeu şi om, momentul în care prezenţa lui Dumnezeu devine efectivă pentru noi, nu o prezenţă statică, ci o prezenţă activă. În sacrificiul lui Cristos se împlineşte mişcarea omului spre Dumnezeu şi a lui Dumnezeu spre om, şi această dinamică angajează întreaga noastră viaţă, transformând-o în totalitate într-un sacrificiu spiritual şi făcând tot mai mult din noi „casa lui Dumnezeu”.