en-USro-RO

| Login
13 decembrie 2018

Calendarul zilei

Joi, 13 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Lucia, fc. m. **; Otilia, cãlug.
Liturghierul Roman
Sf. Lucia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I sau pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
2Cor 10,17-11,2: V-am logodit ca pe o fecioarã neprihãnitã cu un singur mire, Cristos 
Ps 30: În mâinile tale, Doamne, îmi încredințez duhul
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 2-a din Advent

1Sam 1,9-20; 1Sam 2; Mc 1,21-28

În prima lectură pe care liturgia ne-o prezintă astăzi vedem roadele încercării. Primul rod este rugăciunea. Încercarea provoacă rugăciunea intensă. Ana, se spune, se ruga şi plângea. Plânsul dă forţă rugăciunii şi determină un raport mai puternic, mai profund cu Domnul. E un rod care ar fi suficient pentru a demonstra fecunditatea suferinţei, dar există şi un al doilea: încercarea conduce la dăruire, la ofertă. Ana face vot să-i ofere lui Dumnezeu fiul pe care el i-l va da. Într-un oarecare sens, suntem în faţa unei incoerenţe: „DacăY îmi vei da un fiu, atunci eu îl voi consacra Domnului pentru toată viaţa”, dar tocmai această ofertă provoacă în răspuns darul lui Dumnezeu; încercarea conduce la un schimb de daruri, ea devine un mijloc de comuniune.
Evanghelia atrage atenţia noastră asupra cuvântului lui Isus, un cuvânt autoritar, clar, fără ezitări. El nu se prezintă ca un profesor („ca şi cărturarii”), cu atâtea analize şi probleme, cu soluţii mai mult sau mai puţin probabile; cuvântul său este lumină, cuvântul său este eficace chiar şi împotriva duhurilor rele. Cuvânt, deci, mai mult decât cel uman: Isus, prin cuvântul său, revelează cuvântul divin.
Întotdeauna în evanghelii Isus vorbeşte cu autoritate. Atunci când face minuni, cuvântul său nu este un cuvânt de urare, de dorinţă, cum este acela pe care Ana îl primeşte din partea preotului: „Dumnezeul lui Israel să-ţi asculte cererea pe care i-ai adresat-o!”, ci e cuvânt autoritar, chiar dacă Isus este întotdeauna într-o atitudine de veneraţie şi de supunere faţă de Tatăl.
„Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi!”, îl roagă leprosul. Şi Isus: „Curăţă-te!” Paraliticului îi va spune: „Eu îţi spun: Ridică-te, ia-ţi patul şi du-te acasă!”; lui Lazăr: „Lazăr, ieşi afară”. E un cuvânt plin de autoritate, e un cuvânt divin. Şi acest cuvânt este pentru noi un fundament sigur, deoarece, cum o spune Scrisoarea către Efeseni, „nu mai suntem ca nişte copii clătinaţi şi duşi de orice vânt al învăţăturii, prin şiretenia oamenilor” (4,14). Isus spune: „Cine ascultă cuvântul meu şi-l pune în practică este asemenea unui om înţelept care îşi construieşte casa pe stâncă”: Cuvântul lui Isus este stânca veşnică. Să ne gândim la cuvintele lui Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” şi să ne deschidem inima pentru acest cuvânt clar care luminează mintea noastră, pentru acest cuvânt puternic care ne dă un fundament solid, pentru ca viaţa noastră să fie, într-adevăr, o viaţă de fii ai lui Dumnezeu, o viaţă de fii ai luminii, de oameni care l-au găsit pe Mântuitorul.