en-USro-RO

| Login
24 iunie 2018

Calendarul zilei

Duminică, 24 iunie 2018

Sfintii zilei
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghierul Roman
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Is 49,1-6: Voi face din tine lumina popoarelor.
Ps 138: Te laud, Doamne, pentru cã m-ai fãcut o fãpturã atât de minunatã.
Fap 13,22b-26: Ioan a predicat un botez al pocãinței întregului popor al lui Israel.
Lc 1,57-66.80: Se va numi Ioan.

1Sam 3,1-10.19-20; Ps 39; Mc 1,29-39

 

Această evanghelie este foarte bogată; am putea să reflectăm asupra bunătăţii lui Dumnezeu faţă de cei bolnavi şi asupra eficacităţii intervenţiei sale. Dar tema mai generală a Liturghiei pare să fie aceea a căutării voinţei lui Dumnezeu, începând cu rugăciunea din această săptămână: „O, Doamne, inspiră, în bunătatea ta paternă, gânduri şi hotărâri poporului tău aflat în rugăciune, ca să vadă ceea ce trebuie să facă şi să aibă puterea de a şi împlini ceea ce a văzut”. A avea clara viziune a ceea ce trebuie să facem, a şti să discernem voinţa lui Dumnezeu. Isus însuşi ne dă exemplu, într-o situaţie care nu e tocmai clară, când a fost înconjurat din toate părţile, când persoanele veneau să-l roage să se ocupe de eiY Toţi îl căutau, i se aduceau toţi bolnavii şi posedaţii, întreaga cetate era la uşă pentru a profita de minunile sale şi, în acelaşi timp, disponibili pentru învăţătura saY Şi Isus, fără ezitare, decide: „Să mergem şi în altă parte”. Este o hotărâre dificilă, alegând un alt minister când era presat de rugile mulţimii. Isus a înţeles că nu trebuia să se blocheze la Cafarnaum, că trebuia să predice şi în altă parte, că aceasta era misiunea sa.
Dacă noi căutăm în evanghelie pe ce se bazează această luciditate a lui Isus şi această decizie senină, vedem că Isus s-a rugat. Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras ca să se roage. Nu spune evanghelia că se ruga pentru a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu, ci simplu, că se ruga; foarte de dimineaţă, în ciuda oboselii din ziua precedentă, s-a ridicat pentru a merge într-un loc liniştit şi s-a rugat Tatălui.
Acest fapt ne arată care este condiţia indispensabilă pentru orice adevărat discernământ: o atmosferă obişnuită de unire cu Dumnezeu şi de rugăciune, o atmosferă care trebuie să fie realizată independent de problemele cu care ne întâlnim din când în când. Vreau să spun că nu în momentul în care există o problemă de rezolvat trebuie să creăm un climat de rugăciune: dacă nu-l avem în mod obişnuit, nu-l vom avea nici în acel moment. Am putea, desigur, să ne rugăm, să cerem să fim luminaţi, şi Dumnezeu, în bunătatea sa, va putea chiar să ne asculte, dar dacă nu suntem mereu uniţi cu el în acel moment, riscăm să nu înţelegem care este voinţa sa. Nu suntem pe aceeaşi lungime de undă şi, deci, suntem incapabili de a recunoaşte care este voinţa sa pentru acel moment precis, din cauza tuturor tendinţelor care sunt în noi şi care ne trag dintr-o parte în alta. Dacă, dimpotrivă, în mod obişnuit suntem „acordaţi” cu Dumnezeu, fără să ne gândim chiar, vom decide ceea ce Domnul doreşte de la noi. Alteori va trebui să căutăm voinţa sa în rugăciune, chiar mai mult timp, dar dacă suntem în această atitudine fundamentală, trebuie să o facem cu încredere, pentru că, în mod sigur, Domnul ne va conduce, dat fiind că noi am căutat voinţa sa nu numai în ultimul moment, ci în toată viaţa noastră. Prima lectură ne ajută să înţelegem că există o raţiune chiar şi pentru rugăciune. Tânărul Samuel nu-l cunoştea încă pe Domnul şi nu primise revelaţia cuvântului său. E necesar ca Domnul să-l cheme în mod repetat şi ca Samuel să fie distras de la interpretarea sa spontană, pentru ca la sfârşit să recunoască glasul Domnului în rugăciune.
Şi pentru noi este necesar acest lucru. E necesar să ne rugăm Domnului, să-l ascultăm pe Domnul în rugăciune, în diferitele etape ale vieţii noastre. Istoria foarte simplă şi atât de evocatoare a copilului Samuel, care nu recunoaşte glasul Domnului şi crede că este chemat de preotul Eli, se repetă de mai multe ori în viaţa fiecăruia. De copii trebuie să învăţăm să ne rugăm şi să ascultăm pe Domnul, să-l cunoaştem, să-i recunoaştem glasul. Dar de multe ori, în timpul vieţii, trebuie să învăţăm să ne rugăm, pentru că Domnul nu vorbeşte în acelaşi mod în toate etapele vieţii. Deci, în aceeaşi rugăciune trebuie să exersăm discernământul, învăţând să ne lăsăm conduşi de Domnul şi, mai mult, atunci când suntem în dificultate, să cerem ajutorul persoanelor competente. Samuel nu a descoperit singur acest mod de a-l asculta pe Domnul, a trebuit să meargă de mai multe ori la Eli, pentru ca marele preot să înţeleagă şi să-l poată călăuzi pe drumul cel bun.
Să-i cerem Domnului harul de a fi ascultători faţă de glasul său şi să fim capabili de a înţelege căile sale, căi pe care el le-a trasat pentru noi.