en-USro-RO

| Login
18 august 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 18 august 2018

Sfintii zilei
Fer. Paula Montaldi, fc.
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III, PP
Lectionar
Ez 18,1-10.13b.30-32: Vã voi judeca pe fiecare dupã cãile lui.
Ps 50: Creeazã în mine, Dumnezeule, o inimã curatã!
Mt 19,13-15: Lãsați copiii și nu-i opriți sã vinã la mine, cãci împãrãția cerurilor este a acelora care sunt ca ei!

Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 19-a de peste an

1Sam 17,32-33.37.40-51; Ps 143; Mc 3,1-6

 

Prima lectură de astăzi este o adevărată lecţie de speranţă, pentru că dacă David acţionează într-un anume fel, acest lucru se întâmplă numai pentru că el se bazează pe Dumnezeu. El însuşi o spune: „Eu vin împotriva ta în numele Domnului oştirilor” şi, de asemenea: „Domnul te va da în mâinile mele”. Vedem că situaţia este foarte dificilă. Toţi sunt cuprinşi de spaimă: nu există altă posibilitate de a-l înfrunta pe acest uriaş filistean şi toţi israeliţii se retrag în corturile lor şi nu îndrăznesc să mai lupte. Este o reacţie, pentru că atunci când nu există mijloacele pentru a reuşi într-o acţiune, mai bine nu este începută. Isus însuşi, în evanghelie, a spus că, dacă unul s-a hotărât să plece la război împotriva altuia şi îşi dă seama că nu are armată suficientă, e mai bine să nu pornească, ci să înceapă repede tratative de pace cu duşmanul său. Dar acest raţionament nu trebuie adoptat imediat, şi, de altfel, Isus nu l-a folosit pentru a ne bloca, ci pentru a ne determina să înţelegem toate exigenţele mesajului său şi să depunem toate eforturile în slujirea sa.

Deci o situaţie angoasantă, plină de dificultăţi, duce la retragere şi la descurajare; sau la speranţă iluzorie, adică la o încredinţare în mâinile lui Dumnezeu în mod generic, aşteptând totul de la el, contând pe rugăciune sau pe prezenţa sa în mijlocul nostru, ceva asemănător cu ceea ce au făcut israeliţii în lupta în care au pierdut arca Domnului, deoarece sperau că prezenţa sa ar fi făcut totul când ei nu erau pregătiţi deloc pentru luptă.

David nu împărtăşea această iluzie; încrederea sa în Dumnezeu era adevărată, în sensul că, pe de o parte, nu se descuraja din cauza marilor dificultăţi şi, pe de alta, el căuta mijloacele pentru a purta lupta, nu merge împotriva filisteanului cu mâinile goale. Îşi ia bastonul, adună câteva pietre, îşi pregăteşte praştia. Mijloacele sale sunt umile, ridicole în acea situaţie foarte grea şi, de aceea, filisteanul replică în batjocură: „Ce sunt eu, un câine, că vii împotriva mea cu un băţ?” El este sigur de victorie, pentru că echipamentul său era cât se poate de modern pentru acel timp: el are sabie, lance şi suliţă, în timp ce David este un sărman păstoraş şi are numai cinci pietricele culese din pârâu.

Dar aceste simple instrumente umile le ia cu sine. Speranţa sa constă în a-şi pune în Dumnezeu toată încrederea şi să utilizeze toate mijloacele pe care Dumnezeu le pune la dispoziţie. El nu se bazează pe aceste mijloace, bine ştiind că ele sunt disproporţionate şi că nu-l pot ajuta să învingă.

Când avem la dispoziţie toate mijloacele adaptate, este uşor să ne punem în ele toată încrederea: „Am tot ceea ce îmi este necesar, nu am cum să nu reuşesc!” Dar când suntem săraci şi nu avem mijloacele suficiente, dacă mergem înainte, acest lucru este posibil numai pentru că Dumnezeu ne-o cere şi, în acelaşi timp, ne cere să ne folosim de mijloacele noastre umile.

Aceasta este atitudinea lui David, care se sprijină doar pe ajutorul lui Dumnezeu, iar în ceea ce îl priveşte, face tot ceea ce ţine de el. Şi aceasta îl conduce la victorie. Tot pământul, cum o spusese, va şti că există un Dumnezeu în Israel. Tot pământul o va şti tocmai pentru că mijloacele folosite de dânsul nu puteau să-i asigure victoria, care nu putea fi atribuită decât lui Dumnezeu.

Aceasta este o lecţie foarte importantă. Este necesar să ne folosim de mijloacele umile, şi nu să le aşteptăm pe cele mai adaptate pentru a începe să facem ceva: căci altfel nu vom începe niciodată. Şi aceste mijloace umile trebuie să ne întărească speranţa, deoarece ştim că Dumnezeu însuşi le-a preferat. Dar B şi aceasta este o a doua lecţie B aceste mijloace simple pe care le avem trebuie să le folosim, nu trebuie să refuzăm să cooperăm cu lucrarea lui Dumnezeu sub pretextul că Dumnezeu va face totul şi că noi, evident, nu putem face nimic. Umila noastră acţiune este punctul de plecare pentru acţiunea lui Dumnezeu. Iar el vrea mereu acest lucru din partea noastră.

Să-i cerem Domnului să acceptăm această paradoxală condiţie a speranţei creştine, speranţa care ne determină să facem tot ceea ce putem, acceptând sărăcia mijloacelor noastre şi punându-ne toată încrederea în el, care se foloseşte de lucruri mici pentru a-şi împlini planurile sale măreţe.