en-USro-RO

| Login
17 octombrie 2018

Calendarul zilei

Miercuri, 17 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **; Osea, profet
Liturghierul Roman
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Fil 3,17-4,1: Patria noastrã este în ceruri 
Ps 33: Domnul mã elibereazã de orice teamã 
In 12,24-26: Dacã bobul de grâu, care cade în pãmânt, moare, aduce rod mult.
Meditatia zilei
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **

2Sam 6,12-15.17-19; Ps 23; Mc 3,31-35

 

Relatarea primei lecturi ne poate ajuta să ne corectăm ideile pe care le avem despre sacrificiu. Spontan, noi gândim că sacrificiul este o privaţiune, o renunţare, şi cuvântul „sacrificiu” are pentru noi mai degrabă o culoare negativă, chiar tristă. Aici, în schimb, sacrificiul este bucurie, sărbătoare. David oferă sacrificii şi le oferă cu bucurie; el transportă arca lui Dumnezeu la Ierusalim („în cetatea lui David”, spune textul) şi jertfeşte victime şi dansează debordant înaintea Domnului. Impresia pe care ne-o formăm este, desigur, nu de tristeţe, ci de bucurie deplină. Adevăratul sacrificiu nu este o privaţiune, este un act pozitiv, deja în aspectul de ofertă adusă lui Dumnezeu. Când vrem să facem plăcere unei persoane nu simţim nici o tristeţe şi eventuala privaţiune este secundară pentru noi, nici măcar nu ne gândim la ea. Aşa este şi faţă de Dumnezeu: sacrificiul este un dar făcut lui Dumnezeu.

Însă, mai profund, sacrificiul este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu. Când facem un sacrificiu este Dumnezeu însuşi care lucrează în noi, pentru că noi nu suntem capabili de sacrificii. De ce, ce este un sacrificiu? Este un act care face sacru un lucru: „sacrificare, a face sacru”. Numai Dumnezeu poate acţiona, astfel, numai el poate să sfinţească un lucru şi să-l transforme prin sfinţenia sa, făcând din el un „sacrificiu”. Acesta este sacrificiul: transformarea divină.

O suferinţă nu este un sacrificiu, este o realitate negativă; devine un sacrificiu atunci când este transformată de Dumnezeu care, pătrunzând-o cu harul său, face din ea un gest de generozitate, de iubire. Şi acesta este un motiv de profundă bucurie, o transformare a inimii care se deschide harului lui Dumnezeu.

De altfel, nu este necesar să existe suferinţa, pentru că în sensul profund, sacrificiul este o întărire a harului care deschide sufletul lui Dumnezeu. Astfel, toate bucuriile noastre ar trebui să fie oferite lui Dumnezeu, pentru ca el să le transforme în adevărate acte sfinţite, pentru ca, în loc să fie simple bucurii umane, ele să fie mijloace de unire cu el: atunci sunt adevărate sacrificii.

Noi nu suntem obişnuiţi să gândim că o bucurie oferită lui Dumnezeu este un adevărat sacrificiu. Trebuie, deci, să ne corectăm modul nostru de a gândi. Este dificil, dar cu harul lui Dumnezeu putem privi sacrificiul ca un act pozitiv şi îl putem, de asemenea, face prezent în acţiunile noastre, fără să ne gândim la privaţiuni, suferinţe, renunţări, ci la darul lui Dumnezeu care transformă viaţa noastră într-o ofertă spirituală plăcută lui.