en-USro-RO

| Login
18 august 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 18 august 2018

Sfintii zilei
Fer. Paula Montaldi, fc.
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III, PP
Lectionar
Ez 18,1-10.13b.30-32: Vã voi judeca pe fiecare dupã cãile lui.
Ps 50: Creeazã în mine, Dumnezeule, o inimã curatã!
Mt 19,13-15: Lãsați copiii și nu-i opriți sã vinã la mine, cãci împãrãția cerurilor este a acelora care sunt ca ei!

Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 19-a de peste an

Iac 1,19-27; Ps 114; Mc 8,22-26

 

Relatarea lui Marcu este foarte concretă, şi noi vedem miracolul împlinindu-se puţin câte puţin, asistăm la gesturile lui Isus şi toate acestea ni se par puţin ciudate, deoarece suntem mai obişnuiţi să-l vedem pe Isus care face minuni cu un singur cuvânt, nu în etape, cum se întâmplă aici. Isus pune salivă pe ochii orbului, impune mâinile şi îl întreabă: „Vezi ceva?” Omul începe să vadă şi spune ceea ce vede: „Văd oameni ca şi copacii care merg”. Şi Isus o ia de la capăt: „A pus din nou mâinile pe ochii lui şi acesta a început să vadă normal; era vindecat şi distingea totul cu claritate”.

Pentru ce sfântul Marcu relatează această minune? Evident, pentru că este o dovadă a puterii şi bunătăţii Domnului. Însă, dacă analizăm evanghelia, ne dăm seama că Marcu a pus minunile vindecării orbilor în momente speciale: o vindecare are loc imediat înainte de episodul din Cezareea lui Filip, unde Isus cere discipolilor săi să spună cine este el; altă vindecare are loc la sfârşitul drumului spre Ierusalim, înainte de marele mister al pătimirii. În acest fel, Marcu vrea să ne facă să înţelegem că pentru a avea lumina este necesară o intervenţie a lui Isus: Isus nu poate fi cunoscut dacă nu am fost atinşi de el, dacă nu am fost în contact cu el; nu se poate intra în misterul pătimirii sale fără un har special de lumină din partea sa.
În special în relatarea de astăzi, evanghelistul ne învaţă că este necesar un contact cu umanitatea lui Isus. El nu a venit ca un dumnezeu străin de lumea noastră, ci s-a adaptat la condiţiile noastre, a luat trup omenesc şi s-a slujit de acest trup pentru a împlini lucrarea lui Dumnezeu: foloseşte salivă, impune mâinileY
Şi această minune are loc în etape, pentru că darul lui Dumnezeu se revelează oamenilor în mod progresiv, şi doar prin intermediul unui progresiv contact cu Domnul Isus se poate avansa încetul cu încetul spre lumină.
 
E ca şi cum Marcu ar vrea să ne spună că pentru a fi luminaţi, trebuie să căutăm contactul cu Isus şi să acceptăm că iluminarea noastră se realizează în etape. Acestea fiind spuse, este interesant de văzut în prima lectură cum trebuie să ne slujim de lumină. Sfântul Iacob foloseşte comparaţia oglinzii, care la prima vedere nu e uşor de interpretat, dar cred că înţeleg ceea ce el vrea să ne spună aici. Când o persoană se priveşte în oglindă o face nu doar pentru a se contempla, ci pentru a se pune în ordine. Apostolul spune că nu are sens să te uiţi în oglindă şi apoi să mergi fără să fi schimbat ceva: „Un om care se priveşte în oglindă se priveşte, pleacă şi a şi uitat cum arăta”. Poate avea vreo pată, poate era murdar: se priveşte, pleacă şi nimic nu s-a schimbat.
Cu această comparaţie, sfântul Iacob vrea să ne spună: Iată ceea ce trebuie să faceţi cu credinţa, cu cuvântul lui Dumnezeu, cu lumina pe care Domnul v-o dă. Această lumină este ca o oglindă în care puteţi să vă vedeţi cum sunteţi. Când citesc un pasaj din evanghelie, acesta este pentru mine ca o oglindă care, dacă o privesc cu atenţie, mă arată aşa cum sunt. Dacă citesc în Evanghelia după Matei: „Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc” şi eu sunt în conflict cu o persoană, aceasta este pentru mine o oglindă: în această situaţie, eu sunt conform cu cuvântul lui Dumnezeu sau m-am îndepărtat complet de el? Primul pas: constatarea a ceea ce suntem. Dar vine şi un al doilea pas: oglinda este un sfetnic care ne spune ceea ce nu merge, ce trebuie ajustat, ce trebuie schimbat.
Aceasta spune sfântul Iacob. Nu e vorba numai de a asculta cuvântul fără a-l pune în practică, ci de a fixa privirea asupra legii perfecte, legea libertăţii, şi să rămânem fideli, să schimbăm adică ceea ce cuvântul a arătat ca fiind diform în noi. Altfel, viaţa noastră rămâne cum este. Lumina a luminat pentru un moment situaţia, dar totul rămâne aşa cum a fost.
Lumina este darul lui Dumnezeu şi, prin acest dar, noi reuşim să colaborăm cu harul care ne obligă să ne schimbăm.
Desigur, este important să alegem „oglinda” cea bună. Dacă ne privim în înclinaţiile noastre naturale, în dorinţele noastre, aceasta este o oglindă deformantă. Dar dacă oglinda este cuvântul lui Dumnezeu, el ne obligă să ne corectăm perspectivele noastre, să rectificăm gândurile spre a ne deschide pentru acelea ale lui Dumnezeu.
Să-i mulţumim Domnului şi să-i cerem harul de a şti să ne servim de oglindă B cuvântul lui Dumnezeu B cu umilinţă, cu sinceritate, cu mare încredere, pentru că ea este legea libertăţii pe care el ne-o dă din iubire ca să putem creşte în iubire.