Iac 3,13-18; Ps 18; Mc 9,13-28

Marcu relatează cu multe amănunte această minune a lui Isus, care, probabil la începuturile Bisericii, furnizau elemente pentru cateheza baptismală, de fapt, de două ori băiatul a fost comparat cu un mort: „Băiatul s-a făcut ca un cadavru, aşa că toată lumea spunea: *A murit+„ (v. 26), şi în versetul următor sunt verbe ale învierii. „Isus, prinzându-l de mână, l-a tras şi băiatul s-a ridicat în picioare”. Moarte şi viaţă: imaginea Botezului, prin intermediul căruia „am fost înmormântaţi împreună cu Cristos în moarte, pentru ca, aşa cum Cristos a fost înviat din morţiY, tot aşa, şi noi să putem trăi o viaţă nouă” (Rom 6,4). Este necesar, deci, să murim, este necesar ca „omul vechi” să moară, ca B aşa cum o spune sfântul Iacob B să fie distrusă orice gelozie amară şi spiritul de contestare, înţelepciunea carnală, diabolică, ca să poată ajunge la deplina dezvoltare în noi noutatea de viaţă care este darul lui Cristos.
Să-l rugăm pe Domnul să dea morţii toată dezordinea ca să domnească în noi „înţelepciunea care vine de sus: ea este, înainte de toate, modestă, ea este apoi paşnică, prietenoasă, docilă, plină de milă şi bogată în fapte bune, nu este părtinitoare şi nici făţarnică”. Şi dacă ar fi necesar pentru aceasta un miracol, Domnul îl va face dacă vom avea o credinţă tare, pentru că „totul este posibil pentru cel care crede”. Să spunem, deci, cu umilinţă: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, întăreşte credinţa mea!”