en-USro-RO

| Login
18 octombrie 2018

Calendarul zilei

Joi, 18 octombrie 2018

Sfintii zilei
SF. LUCA, ev.
Liturghierul Roman
SF. LUCA, ev.
Liturghie proprie, Gloria, prefațã pentru apostoli II
roșu, P
Lectionar
2Tim 4,10-17ab: Numai Luca este cu mine.
Ps 144: Credincioșii tãi sã facã cunoscute faptele puterii tale, Doamne.
Lc 10,1-9: Secerișul este mare, însã lucrãtorii sunt puțini.
Meditatia zilei
SF. LUCA, ev.

Iac 5,13-20; Ps 140; Mc 10,13-16

Ieri, Scrisoarea sfântului Iacob vorbea despre suportarea reciprocă, astăzi ne face să ne gândim la Isus când, mai înainte de a vindeca paraliticul pe care i l-au pus în faţă, îi iartă păcatele: „Fiule, păcatele ţi-au fost iertate” (Mc 2,5). El scrie, având în vedere vindecarea şi iertarea: „Dacă cineva dintre voi este bolnav, să-i cheme pe preoţii Bisericii; ei să se roage asupra lui, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Această rugăciune însufleţită de credinţă îl va salva pe cel bolnav; Domnul îi va aduce alinare şi dacă omul a săvârşit păcate, îi vor fi iertate”. Această legătură: boală-rugăciune-iertare-vindecare este semnificativă pentru noi: boala, înţeleasă din punct de vedere creştin, este timpul purificării. Nu pentru că ea este cauzată în mod necesar de păcate; Isus, discipolilor care îl întreabă cu privire la orbul din naştere: „Învăţătorule, cine a păcătuit, el sau părinţii lui?” le răspunde: „Nici el, nici părinţii lui, dar a fost să fie aşa ca să se arate în el puterea lui Dumnezeu”. Dar, desigur, timpul bolii este ocazie dureroasă de purificare de egoism, de reală solidaritate cu cei care suferă. Ni se pare natural ca cineva să se îmbolnăvească, dar nu ni se pare normal ca boala să se apropie de noi şi, atunci când se întâmplă acest lucru, uşor suntem tentaţi să ne revoltăm. De câte ori nu auzim în noi: „De ce tocmai eu? Dar ce-am făcut rău, de ce, Doamne?” Este semnul lipsei de credinţă şi de caritate, deoarece nu vedem posibilitatea de a oferi din iubire suferinţa, şi chiar tocmai pentru alinarea atâtor persoane care suferă.
Dacă, în schimb, acceptăm boala cu spirit creştinesc, Domnul ne purifică de orice egoism. Dar e necesară multă rugăciune, făcută cu credinţă. Şi atunci, rugăciunea ne va umple inima de iubirea care vine de la Dumnezeu.