en-USro-RO

| Login
13 decembrie 2018

Calendarul zilei

Joi, 13 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Lucia, fc. m. **; Otilia, cãlug.
Liturghierul Roman
Sf. Lucia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I sau pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
2Cor 10,17-11,2: V-am logodit ca pe o fecioarã neprihãnitã cu un singur mire, Cristos 
Ps 30: În mâinile tale, Doamne, îmi încredințez duhul
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 2-a din Advent

Sir 48,1-15; Ps 96; Mt 6,7-15

 

În timpul vieţii sale pământeşti, Isus a fost comparat cu Ilie, deoarece poporul îl considera plin de curaj şi de zel pentru slava lui Dumnezeu, aşa cum a fost Ilie.

Această pagină din Cartea lui Ben Sirah ne face să fim cuprinşi de entuziasm pentru un om care se face apărătorul lui Dumnezeu în timpuri dificile. Ilie a înfruntat fără teamă regii, a acceptat să fie complet izolat în mijlocul unui popor care se îndepărta de Dumnezeu, a acceptat să lupte toată viaţa pentru că el era sigur de Dumnezeul său şi nu avea decât o singură dorinţă, o singură preocupare: să asculte de voinţa lui Dumnezeu pentru a restabili domnia sa asupra Israelului.
Sunt dorinţe şi preocupări pe care le regăsim în rugăciunea învăţată nouă de Isus. Prima dorinţă care-i vine din inimă este ca numele lui Dumnezeu să fie sfinţit, să vină împărăţia sa, să se facă voinţa sa. Toate acestea sunt realităţi vii în cer şi la fel trebuie să fie şi pe pământ.
Dacă vrem să cunoaştem inima lui Isus, trebuie să reflectăm asupra acestei rugăciuni, asupra dorinţelor pe care Domnul le exprimă şi pe care vrea să ni le comunice. El vrea într-adevăr să facă inima noastră asemenea cu inima sa: curajoasă, gata de a lupta pentru gloria lui Dumnezeu, gata de a suferi, de a trăi în solitudine şi în persecuţie, ascultătoare faţă de voinţa divină.
„Tată, sfinţească-se numele tău!” „Tată!” este primul strigăt care iese de pe buzele lui Isus în toate circumstanţele. În dificultăţi, îndată se gândeşte la Tatăl: „Tată, preamăreşte numele tău!” Când succesul îi surâde, nu se gândeşte decât să-l preamărească pe Tatăl: „Te binecuvântez, Părinte, Domn al cerului şi al pământului!” Dispoziţia fundamentală a inimii lui Isus este iubirea pentru Tatăl, o iubire profundă, o iubire înainte de toate, care nu caută altceva decât preamărirea lui.
Isus vrea ca această rugăciune să devină tot mai mult rugăciunea inimii noastre, şi nu numai a buzelor noastre: tocmai de aceea ne-a învăţat-o, pentru ca, repetând-o, noi să putem puţin câte puţin să ne modelăm inima pentru a o face tot mai asemenea cu inima sa, să putem adică să ne facem proprii gândurile sale, dorinţele sale, sentimentele sale. Noi facem această rugăciune şi el lucrează în noi. Ca să ne putem asemăna cu Isus este necesar ca rugăciunea să angajeze toată viaţa noastră şi viaţa noastră să se modeleze pe rugăciune: aceasta-i acţiunea neîncetată a vieţii spirituale.
Când ne rugăm: „Sfinţească-se numele tău”, trebuie să ne întrebăm cum vrea Domnul să fie sfinţit numele său în viaţa noastră. Rugăciunea noastră de discernământ B adică examenul de conştiinţă B nu trebuie să aibă ca scop principal căutarea lipsurilor, ci căutarea voinţei lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră, a modului cum numele său poate să fie sfinţit prin viaţa noastră. Noi privim toate acţiunile în această lumină, întrebându-ne: „Care este dorinţa inimii lui Isus în această acţiune? În cealaltă acţiunea a mea? Cum pot s-o ofer anticipat, sau după ce am împlinit-o? Cum pot pune în legătură gloria lui Dumnezeu cu această acţiune a mea?” Nu există acţiune banală, dificilă, care ne dă bucurie, care ne oboseşte, care nu poate fi unită în rugăciune cu dorinţele pe care Isus le exprimă în Tatăl nostru. „Sfinţească-se numele tău!” Astăzi voi face asta, voi face cealaltăY în rugăciunea mea trebuie să depăşesc lucrurile acestea, pentru ca acea muncă, acea distracţie, acel raport să fie impregnat de dorinţa lui Isus, ca numele Tatălui să fie sfinţit, voinţa sa să fie împlinită, împărăţia sa să vină între noi.
Şi invers: când muncim, inima noastră trebuie să continue să fie unită cu inima lui Isus. Şi trebuie să folosim toate mijloacele pe care le avem la îndemână pentru ca rugăciunea să rămână prezentă în acţiunile noastre. Este o muncă de durată, o întrepătrundere reciprocă ce nu se realizează de azi pe mâine şi care nici măcar nu este opera noastră. Este lucrarea lui Dumnezeu aceea care ne transformă viaţa.
Trebuie să fim deschişi acţiunii divine şi în mod constant să unim rugăciunea şi viaţa noastră. Astfel, încetul cu încetul, rugăciunea pe care ne-a lăsat-o Isus se înrădăcinează în viaţa noastră, în inima noastră, devine factor de unitate pentru întreaga noastră fiinţă aşa cum era pentru Isus.