en-USro-RO

| Login
6 decembrie 2019

Calendarul zilei

Vineri, 6 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Nicolae, ep. *
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), I
Lectionar
Is 29,17-24: În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Ps 26: Domnul este lumina și mântuirea mea.
Mt 9,27-31: Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecați.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent

Gen 1,20B2,4; Ps 8; Mc 7,1-13

Ce imagine splendidă a omului ne dă relatarea din Cartea Genezei! Omul creat stăpân al întregului pământ, omul căruia Dumnezeu îi dă stăpânirea, pe care Dumnezeu îl încurajează să fie fecund, să se înmulţească, să umple pământul şi să-l supună. Cât respect pentru om, câtă mândrie se degajă din aceste pagini! Psalmul responsorial spune acelaşi lucru: „L-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale, toate le-ai pus la picioarele sale”.

E bine să revenim la aceste splendide pagini ale Bibliei, pentru că de prea multe ori suntem tentaţi să desconsiderăm omul, într-un mod sau altul. Dumnezeu, în schimb, are dorinţe mari cu omul, îl vrea mare, glorios. Dumnezeu nu este un stăpân meschin, invidios, nu vrea să-şi ţină pentru sine puterea sa: Dumnezeu vrea să dea, şi să dea mult. „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră”; cum este posibilă o participare atât de amplă? „Ca să stăpânească peste peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate fiarele sălbatice şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ”. „Omul să stăpânească!”, spune Dumnezeu. Trebuie să avem această idee despre Dumnezeu: Dumnezeu dă cu generozitate, vrea să dea întotdeauna mai mult, are mari planuri cu omul, nu vrea ca el să se împotmolească în lucrurile mărunte.

Vedem aceasta şi în evanghelie. Isus se opune tentativei de înjosire a omului constrângându-l într-un formalism, într-un legalism mărunt, mediocru, care dă importanţă lucrurilor care n-o au, care sunt indiferenţi, transformând religia în ceva extern, lipsit de valoare înaintea lui Dumnezeu.

Orice lucru trebuie să fie la locul potrivit. Dacă un lucru mic are o mică importanţă, nu este necesar să dramatizăm; nu trebuie să vedem scandal într-un lucru în sine mic. Este mic şi trebuie să rămână mic.

Sunt lucruri importante care fac omul mare, în fidelitate, desigur, faţă de poruncile lui Dumnezeu care nu vrea ca omul să fie frustrat, ci să fie cu adevărat un om conştient, liber, iubitor de bine. Isus insistă asupra poruncilor importante pentru om. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, aceasta este o poruncă importantă, tocmai pentru că onorează omul: dă cinste tatălui şi mamei, dă cinste şi fiului care se comportă la fel faţă de părinţii săi. Lucrurile mici sunt tradiţii umane, care se pot schimba o dată cu schimbarea vremurilor, ele nu se pot suprapune peste poruncile lui Dumnezeu. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” înseamnă a fi un om care respectă omul în toate relaţiile umane. Egoismul uman este acela care caută pretexte pentru a fi infidel faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi infidel faţă de marea vocaţie a omului. Să-i cerem Domnului să ne dea harul să fim mândri de vocaţia umană şi să ne comunice sentimentul profund al măreţiei noastre şi al dorinţelor pe care el le are cu noi.