en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

Gen 2,4-9.15-17; Ps 103; Mc 7,14-23

Limbajul lui Isus este unul enigmatic, după cum el însuşi o spune la sfârşitul Evangheliei după Ioan: „V-am vorbit mereu în parabole”. Enigme sunt multe în evanghelie; de exemplu, când Isus spune: „Distrugeţi acest templu şi eu îl voi ridica din nou în trei zile”, avem aici o enigmă, aşa cum sunt cuvintele: „Încă puţin şi nu mă veţi vedea, şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea”. Şi în evanghelia de astăzi găsim o enigmă, mai precis în cuvintele: „Nimic din ceea ce este în afara omului şi care pătrunde în el nu-l poate întina, ci numai ce iese din el, iată ce-l întinează pe om”. O enigmă nu este uşor de înţeles; de aceea, la început, Isus spunea: „Ascultaţi toţi şi înţelegeţi bine”.

Aceste cuvinte ar putea fi înţelese în sens fizic, deoarece în legea mozaică erau multe impurităţi rituale, privitoare la alimente („lucrurile care intră în om”). De asemenea, atunci când cineva mânca fără să se spele pe mâini comitea o impuritate rituală. E cazul pe care îl întâlnim astăzi în evanghelie, căci discuţia începuse tocmai pentru că apostolii mâncau fără să se fi spălat mai întâi pe mâini. Dar existau şi alte impurităţi, cauzate de „lucrurile care ies din om”, de exemplu, pierderi de sânge şi aşa mai departe. După Legea lui Moise, acestea contaminau omul. Femeia din evanghelie care suferea pierderi de sânge se ascundea deoarece nu avea dreptul să atingă alte persoane pentru a nu deveni şi acestea impure. Cine era atins, mai înainte de a participa la cult, trebuia să se spele şi să aştepte un timp.

Enigma lui Isus ar fi putut fi înţeleasă, deci, în sensul că ei dădeau mai multă importanţă lucrurilor care ieşeau din om decât la ceea ce se mânca sau se bea. E clar însă că Isus nu intenţiona aceasta: el distingea externul şi internul în sensul fizic, moral sau spiritual. Voia să spună că lucrurile materiale au mai puţină importanţă pentru puritatea religioasă.

Cuvintele lui Isus au fost o adevărată revoluţie. Noi suntem uneori obişnuiţi să nu mai dăm atenţie, dar suntem în faţa unei adevărate revoluţii, a unei desacralizări. Isus ne dă exemplul aşa-zisei secularizări, cum se spune astăzi, cu un cuvânt care mie nu-mi place prea mult, deoarece dă impresia că lucrurile nu mai au nici un raport cu Dumnezeu. Dar în gândul lui Isus toate lucrurile au raport cu Dumnezeu şi toate trebuie să fie sfinţite, dar fără a le sacraliza, adică fără a le da o importanţă religioasă disproporţionată unui lucru exterior, cum este hrana, cum este spălatul mâinilor. Era necesar să se distingă igiena de puritatea religioasă, o distincţie care pentru cei antici nu era evidentă. Un raport între curăţarea trupului şi respectul datorat lui Dumnezeu există, dar e necesar să-l lăsăm la un nivel rezonabil, şi nu să-l considerăm aşa important încât să uităm alte aspecte, mult mai importante şi nu atât de uşor de obţinut. Purificarea inimii este mai dificilă decât spălarea mâinilor!Y

Isus, aici, inaugurează, într-adevăr, revoluţia religioasă pe care el vrea s-o actualizeze, proclamând că puritatea religioasă nu este externă, ci interioară, că ea înseamnă purificarea inimii, în semnificaţia biblică a cuvântului. Şi ştim că, pentru Biblie, inima înseamnă nu numai afectele, ci toată interioritatea omului: intenţii, dorinţe, acte de voinţă şi de inteligenţă. Isus spune: „Din inima omului ies gândurile rele, desfrânarea, furturile, crimele, adulterul, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, dezmăţul, invidia, calomnia, mândria şi nechibzuinţa. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l întinează pe om”.

Să-i mulţumim Domnului că a dat această lumină discipolilor săi şi că a adus oamenilor libertatea faşă de opresiunea practicilor religioase deşarte, dăruindu-le Duhul său. „Trimite Duhul tău şi toate se vor face”, spune psalmul. Aceste cuvinte, care descriu prima creaţie, se aplică noii creaţii, creaţiei omului nou făcut după imaginea lui Dumnezeu.