en-USro-RO

| Login
16 decembrie 2019

Calendarul zilei

Luni, 16 decembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Adelaida, împ.; Aggeu, profet
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 3-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I sau II
violet, III
Lectionar
Num 24,2-7.15-17a: O stea rãsare din Iacob.
Ps 24: Învațã-mã, Doamne, cãrãrile tale.
Mt 21,23-27: Botezul lui Ioan, de unde era?
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 3-a din Advent

 

Gen 2,18-25; Ps 127; Mc 7,24-30

În prima lectură pe care liturgia ne-o oferă astăzi găsim relatarea despre facerea femeii. Este clar că bărbatul şi femeia sunt diferiţi şi această diversitate trezeşte foarte multe sentimente. Ar putea să existe sentimentul de iritare când ştii că ai nevoie de cineva care este diferit de tine; apoi poate apărea ispita de a dispreţui ceea ce este diferit de tine. Bărbaţii sunt ispitiţi de misoginism, femeile, de mizantropie: oamenii sunt tentaţi, deci, de a valoriza propriile calităţi şi să desconsidere, astfel, femeia sau bărbatul. Este o ispită foarte profundă, la care Biblia reacţionează în această relatare care are tocmai scopul de a demonstra că bărbatul şi femeia sunt complementari, că diversitatea lor are sensul unei vocaţii la iubire în unitate.

Platon, unul dintre marii filozofi ai antichităţii, era un urmaş al teoriei metempsihozei şi explica faptul că orice suflet trebuie să intre într-un trup şi aici să trăiască bine pentru a putea ajunge în cer. Sufletele merg mai întâi într-un trup masculin. Dacă în el se comportă rău, sunt condamnate să treacă apoi într-un trup de femeie; dacă continuă să se comporte rău, atunci sfârşesc într-un trup de animal. Chiar şi un om de statura morală şi intelectuală a lui Platon arăta dispreţ pentru femeia timpului său.

Relatarea Bibliei vrea, în schimb, să insiste asupra egalităţii fundamentale şi a profundei unităţi a bărbatului şi a femeii. Dumnezeu caută un ajutor pentru bărbat, constată, deci, că bărbatul are nevoie de un ajutor. Şi bărbatul trebuie să accepte ideea că în sine el nu este complet, ci că are nevoie de un ajutor care să fie asemenea lui. În acest context, Biblia vorbeşte despre facerea animalelor. Pentru ce acest lucru? Tocmai pentru a arăta că femeia nu este un animal. În multe civilizaţii ea este considerată şi tratată ca un animal superior, dar relatarea Bibliei demonstrează că animalele sunt diferite de om, că ele sunt la un alt nivel şi omul nu poate să găsească în ele ajutorul de care are nevoie: „Omul pune nume la toate animalele (ceea ce este echivalent cu a afirma stăpânirea sa asupra lor), tuturor păsărilor cerului şi tuturor animalelor sălbatice, dar omul nu va găsi un ajutor care să-i fie pe măsură”.

Atunci Dumnezeu intervine pentru a-i da omului ajutorul de care are nevoie: „Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc asupra omului şi omul a adormitY a luat una din coaste şi a închis carnea la loc. Domnul Dumnezeu a plămădit o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om”. Acesta este un mod imaginativ de a afirma profunda unitate existentă între bărbat şi femeie. Şi aceasta este unitatea pe care bărbatul o recunoaşte exclamând: „Iată os din oasele mele şi carne din carnea mea. Ea se va numi femeie (în ebraică: „ishsha”), pentru că din bărbat („ish”) a fost luată”.


Bărbatul recunoaşte, deci, că femeia este ajutorul de care avea nevoie B a avea nevoie, într-un oarecare sens, exprimă faptul de a fi inferior B şi femeia, din partea sa, trebuie să recunoască faptul că e făcută pentru a ajuta bărbatul.

Evident, cu Cristos, ceva se schimbă în această concepţie a raporturilor dintre bărbat şi femeie. Sfântul Paul scrie că în Cristos nu mai este nici bărbat, nici femeie, că egalitatea este un fapt fundamental: nu mai este iudeu şi păgân, nu mai este om liber şi sclav: toţi sunt una în Cristos Isus. Trebuie să fim foarte conştienţi de această unitate în Cristos, care relativizează orice diferenţă. Într-un alt text, sfântul Paul spune, de asemenea, că nu există bărbat fără femeie, nici femeie fără bărbat, în Domnul. Femeia nu există fără bărbat; bărbatul se naşte din femeie, şi toate vin de la Dumnezeu.

Există, deci, între bărbat şi femeie un raport care rămâne raport de diversitate, de complementaritate necesar pentru a ne ajuta să creştem în iubire; ştim foarte bine că această diversitate este un mijloc pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a ne obliga să progresăm în iubire, să ieşim din noi înşine pentru a-l accepta pe celălalt. A iubi pe cineva care este identic cu sine este un mod de a rămâne blocaţi, a căuta propria imagine în altul, este ceva asemănător cu ceea ce a făcut Narcis care, căutându-şi propria imagine în apă, s-a înecat, în timp ce a accepta pe cineva diferit de sine, înseamnă a face un pas în iubire, care obligă la ieşirea din sine.

De aceea e necesar, bărbaţi şi femei, să fim conştienţi că în Domnul avem nevoie de ajutor reciproc pentru a merge înainte în iubire.

Sfânta Scriptură nu a găsit un simbol mai bun pentru a exprima iubirea lui Dumnezeu decât iubirea dintre bărbat şi femeie. Cântarea Cântărilor alege iubirea dintre un tânăr şi o tânără ca simbol al iubirii lui Dumnezeu pentru poporul său. În Apocalips, Biserica e reprezentată ca o femeie iubită de un bărbat: ea este o logodnică, o mireasă. Părinţii Bisericii, în relatarea creaţiei, au văzut raportul dintre Cristos şi Biserică. „Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la loc”. Şi coasta lui Cristos a trebuit să fie deschisă pentru a forma Biserica, aşa cum din coasta deschisă a lui Adam a fost făcută Eva. Această imagine este înrădăcinată în însăşi natura creaţiei şi ne permite să înţelegem mai bine ce este iubirea. Să-i cerem Domnului harul de a fi deschişi cu recunoştinţă planului creaţiei şi al răscumpărării. Dumnezeu este iubire, şi în raportul dintre bărbat şi femeie el concretizează această iubire.