en-USro-RO

| Login
14 decembrie 2019

Calendarul zilei

Sâmbătă, 14 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
alb, P
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înțelepciunea tainicã a lui Dumnezeu
Ps 36: Gura celui drept exprimã înțelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunțã la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

 

Gen 4,1-15.25; Ps 49; Mc 8,11-13

Evanghelia care ne ajută să vedem ostilitatea fariseilor faţă de Isus este în relaţie cu prima lectură, care relatează despre prima crimă, moartea lui Abel.

Biserica a cultivat foarte bine relaţia dintre istoria lui Abel şi aceea a lui Isus: în canonul roman, sacrificiul lui Abel este o prefigurare a sacrificiului lui Isus. Cel mai bun comentariu al acestei pagini din Cartea Genezei ni-l oferă sfântul Ioan în prima sa scrisoare, făcându-ne să înţelegem că motivul crimei comise de Cain este răutatea, perversitatea. Cel inocent este ucis din răutate, este urât deoarece făcea fapte bune: „Cain era rău şi l-a ucis pe fratele său. Şi pentru care motiv l-a ucis? Pentru că faptele sale erau rele, în timp ce ale fratelui său erau bune” (1In 3,12). Sfântul Ioan aplică aceasta creştinilor, care nu trebuiau să se mire că sunt urâţi de lume. „Ştim B scrie el B că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi”. Dar „cine nu iubeşte rămâne în moarte”, şi nu numai că rămâne în moarte, dar doreşte să-l ucidă pe propriul frate, deoarece „diavolul este ucigaş chiar de la început”.

Istoria lui Cain şi a lui Abel putem să o aplicăm şi la noi înşine, dat fiind că ceea ce este adevărat pentru Cain este şi pentru noi: când simţim ură pentru alţii, când ne aflăm în contrast cu alţii, aceasta nu e pentru că ei fac răul, ci pentru că noi nu suntem buni, noi suntem răi şi, văzând că ei sunt mai buni decât noi, nu reuşim să-i mai suportăm. Trebuie să fim foarte atenţi la această ispită. Când simţim în noi gânduri de violenţă, de opoziţie, să ne întrebăm cu sinceritate: „Pentru ce am aceste gânduri? Şi de ce alţii sunt răi, sau pentru ce eu nu sunt destul de bun?” De cele mai multe ori răspunsul este al doilea: întrucât nu sunt destul de bun, am gânduri de violenţă, adică de intoleranţă, de antipatie, de invidie. Domnul ne spune că nu trebuie să avem gânduri de violenţă nici când alţii sunt răi: trebuie să fim noi mai buni, ca să învingem răul cu binele.

Lumina lui Dumnezeu a pătruns deja şi în aceste începuturi ale istoriei umane şi părinţii Bisericii au recunoscut misterul lui Isus, victoria lui Isus asupra păcatului. Abel cel nevinovat moare. Prima nedreptate a fost săvârşită, dar Dumnezeu veghează; Dumnezeu nu este indiferent niciodată, chiar şi atunci când noi am putea crede contrariul. După moartea lui Abel, Dumnezeu vorbeşte şi cere explicaţii: „Unde este fratele tău Abel?” Părinţii întrevăd aici, în zorii umanităţii, intenţia lui Dumnezeu de a da învierea ca remediu la această primă crimă. În Scrisoarea către Evrei, autorul demonstrează că Abel, chiar şi după moarte, este figura lui Cristos cel înviat. Abel a murit, dar glasul său se face auzit: „Glasul sângelui fratelui strigă către mine din pământ!” Deci, într-un oarecare sens, el trăieşte încă. Şi glasul sângelui este încă mai puternic B spune autorul Scrisorii către Evrei B când este vorba despre Cristos. Sângele lui Cristos, vărsat de duşmanii săi, strigă după moartea sa: Cristos a înviat! Acest glas strigă nu pentru a cere răzbunare, ci milă şi iubire.

În această pagină biblică, părinţii Bisericii au văzut un alt simbol al învierii lui Cristos, şi el este naşterea unui alt fiu: „Adam a cunoscut-o din nou pe soţia sa; ea a născut un fiu şi i-a dat numele de Set, pentru că şi-a zis: Dumnezeu mi-a dat un alt urmaş, în locul lui Abel”. Set, în comentariile părinţilor Bisericii, este figura lui Cristos înviat. După sfinţii părinţi, Dumnezeu deja de la început face să se întrevadă planul său de mântuire, victoria sa asupra morţii şi asupra răului care va fi dată omului în Isus mort şi înviat.

Evanghelia de astăzi vorbeşte în mod misterios despre această victorie. Fariseii cer un semn din cer, spune evanghelia, „pentru a-l pune la încercare”. Dacă Isus va da acest semn, ei vor găsi motive pentru a-l condamna, pentru a-l ucide. Dar Isus pentru moment li se opune printr-un refuz: „Pentru ce această generaţie cere un semn? Vă spun adevărul: nici un semn nu i se va da acestei generaţii”. Semnul va fi, în realitate, moartea lui Cristos şi învierea sa, semn al iubirii lui Dumnezeu şi al victoriei lui Isus. Într-un alt loc din evanghelie, acesta este făcut mai clar, luând ca simbol semnul lui Iona, aruncat în mare şi scăpat de moarte prin intervenţia lui Dumnezeu, care pregăteşte din timp planul său contra morţii şi contra răului. Să ne deschidem inima pentru această victorie a lui Dumnezeu, victoria suferinţei acceptate cu iubire pentru a obţine triumful binelui.