en-USro-RO

| Login
6 decembrie 2019

Calendarul zilei

Vineri, 6 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Nicolae, ep. *
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), I
Lectionar
Is 29,17-24: În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Ps 26: Domnul este lumina și mântuirea mea.
Mt 9,27-31: Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecați.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent

Gen 11,1-9; Ps 32; Mc 8,34-39

 

Din nou două lecturi care se luminează reciproc. Amândouă ne arată instinctul de conservare, de dominare, de subjugare a altora. Sunt instincte naturale, pe care omul le are în comun cu animalele şi care sunt profund înrădăcinate în el. Vorbim atât de mult despre personalitate, despre dezvoltarea persoanei, despre realizarea de noi înşine, şi adeseori e vorba tocmai despre „voinţa de a salva propria viaţă”, cum spune Isus. E ceea ce vor oamenii din cetatea Babel. „Haideţi să construim o cetate, cu un turn al cărui vârf să ajungă la cer”: vor să cucerească şi cerul, să-l cucerească şi pe Dumnezeu. „Şi să ne facem un nume”: este instinctul de afirmare a sinelui.

Domnul însă nu a putut să accepte ca aceasta să se întâmple, tocmai pentru că este contrar vocaţiei omului. Voind să salveze propria viaţă, omul o pierde; pentru a o salva, este necesar ca mai întâi să o pierzi, să renunţi la afirmarea de sine. Toţi voim să ne afirmăm pe noi înşine şi nu ne este atât de uşor să înţelegem că adevărata afirmare a omului stă în a se pierde. De ce? Pentru că suntem chemaţi la iubire şi iubirea nu poate să existe fără o renegare de sine. Iubirea este întotdeauna acceptarea altuia, deschiderea spre altul; nu este o cucerire, ci umilă şi încrezătoare deschidere şi acceptare.

Dumnezeu nu vrea, deci, ca oamenii „să-şi facă un nume”, nu poate accepta să fie cucerit. Un dumnezeu care poate să fie cucerit este un idol, şi dacă oamenii au numai un idol, sunt pierduţi; dacă, în schimb, se deschid spre Dumnezeu în umilinţă şi în renegarea de sine, găsesc adevărata iubire la care sunt chemaţi: „Cel care îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie, o va salva”.

A voi să salvezi propriul suflet, adică propria viaţă, nu este o preocupare egoistă, tocmai pentru că dorinţa e fondată pe angajarea în urmarea lui Isus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”.

Isus ne-a dat exemplu: nu a cucerit în mod orgolios cerul, ci s-a înjosit pe sine; nu s-a înălţat pe sine, ci s-a umilit: „S-a despuiat pe sine”, le scrie sfântul Paul filipenilor: „S-a umilit pe sine însuşi. De aceea, Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dat un nume („Să ne facem un nume!” spuneau oamenii turnului Babel) care este mai presus de orice alt nume”. Astfel, Isus ne-a învăţat să ne pierdem în iubire, singura cale prin care ne salvăm viaţa.