en-USro-RO

| Login
6 decembrie 2019

Calendarul zilei

Vineri, 6 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Nicolae, ep. *
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), I
Lectionar
Is 29,17-24: În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Ps 26: Domnul este lumina și mântuirea mea.
Mt 9,27-31: Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecați.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent

Sir 6,5-17; Ps 118; Mc 10,1-12

 

Astăzi, cele două lecturi ne vorbesc despre fidelitate, fidelitatea în prietenie şi fidelitatea în căsătorie, şi ne spun că ea corespunde dorinţei lui Dumnezeu: Dumnezeu vrea fidelitatea. Şi sfântul Petru  B în versetul de la evanghelie B ne invită, la rândul său: „Iubiţi-vă cu adevărat, din inimă, deoarece aţi fost regeneraţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci din una nepieritoare”. Nemurirea şi fidelitatea merg împreună. Aceasta este o lecţie pe care oamenii n-o înţeleg uşor, deoarece ei înţeleg iubirea într-o manieră prea naturală, amestecată cu interesul propriu. Este adevărat că în iubirea umană există un oarecare amestec de interes propriu şi de generozitate, şi acesta este motivul care cere educarea iubirii noastre spre a fi întotdeauna mai fidelă şi dezinteresată.

În căsătorie, de asemenea, comuniunea adevărată nu se poate fundamenta pe pasiune şi pe inconstanţa sentimentului, ci pe fidelitate. Şi nu este uşor, deoarece fiecare este ispitit să caute propria fericire şi să gândească la faptul că aceasta este iubirea. În particular, dacă iubirea nu este purificată, impulsul faţă de satisfacerea instinctului sexual are întâietate, şi când această satisfacţie nu este dobândită sau există gândul că ar putea fi găsită în altă parte, atunci intervine ruptura.

Dar proiectul lui Dumnezeu este altul. „Amândoi vor fi un singur trup. Astfel, ei nu mai sunt doi, ci unul singur”. Isus aminteşte de acest proiect divin, pe care omul şi-l face propriu atunci când nu caută propria satisfacţie, propria fericire, ci fericirea celuilalt, chiar cu preţul propriului sacrificiu. Astfel, ceea ce Dumnezeu a unit nu va mai fi niciodată separat. Aceasta este o poruncă divină şi, în acelaşi timp, un dar divin, cum o spune şi Ben Sirah despre prietenie.

Citim în minunatul text pe care liturgia de astăzi ni-l prezintă: „Un prieten credincios este un balsam al vieţii pe care îl descoperă cei care se tem de Domnul”, adică cei care au faţă de el respectul profund manifestat în docilitatea şi iubirea pe care Biblia o numeşte „frică de Dumnezeu”.

Dacă o persoană este ascultătoare de Dumnezeu, va purta în prietenia sa generozitatea care vine numai de la el; de aceea: „Cine se teme de Domnul întreţine adevărata prietenie”. Dacă se bazează pe Domnul, care este iubire generoasă, şi ea va fi generoasă şi credincioasă şi va găsi un prieten care îi seamănă, „pentru că aşa cum este unul, aşa va fi şi prietenul său”.

Cuvintele lui Petru pe care le-am citat dau, pentru noi, creştinii, raţiunea cea mai profundă a fidelităţii în prietenie: „Iubiţi-vă cu adevărat, din inimă, deoarece aţi fost regeneraţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci din una nepieritoare; din cuvântul Dumnezeului celui viu”. Viaţa noastră spirituală este fundamentată pe cuvântul lui Dumnezeu care ne dă o viaţă nouă, cuvânt care va rămâne pentru totdeauna şi, dacă afectele noastre vor fi pătrunse de suflul divin al cuvântului lui Dumnezeu, al iubirii lui Dumnezeu, nu există raţiune pentru ca ele să nu dureze pentru totdeauna.