en-USro-RO

| Login
6 decembrie 2019

Calendarul zilei

Vineri, 6 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Nicolae, ep. *
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), I
Lectionar
Is 29,17-24: În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Ps 26: Domnul este lumina și mântuirea mea.
Mt 9,27-31: Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecați.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent

Sir 42,15-26; Ps 32; Mc 10,46-52

 

În evanghelia de astăzi vedem cât de mare a fost dorinţa orbului de a redobândi vederea, cu ce tărie, în ciuda recomandărilor celui care îl sfătuia la mai multă discreţie, l-a rugat pe Isus când era încă departe: „Isuse, Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!”, cu câtă spontaneitate a răspuns la întrebarea lui Isus: „Ce vrei să fac pentru tine?”: „Rabbuni, fă-mă să văd!”

A vedea, a vedea lumina este un incomensurabil dar al lui Dumnezeu, pe care oamenii au ştiut dintotdeauna să-l preţuiască foarte mult. Ştim că în literatura antică a vedea lumina era aproape echivalent cu a avea viaţă, întrucât ceea ce făcea mai de temut moartea era tocmai gândul de a nu mai vedea lumina, de a ajunge în ţinutul tenebrelor.

Să-i cerem Domnului recunoştinţa pentru darul luminii, deja pentru darul luminii naturale, care ne permite să contemplăm toate lucrările sale, cum scrie Ben Sirah: „După cum soarele în strălucirea lui luminează fiecare lucru, la fel, slava lui Dumnezeu străluceşte în toate lucrările sale”. Dacă în noi nu se naşte dorinţa de a-l lăuda pe Domnul, asta e pentru că ochii noştri sunt acoperiţi şi nu vedem lucrurile în mod corect. Dar dacă suntem deschişi faţă de lumina Domnului B deja prin lumina naturală B în mod spontan, inima noastră va exulta şi va găsi cuvintele pentru a-l lăuda pe Dumnezeu, pentru a exprima admiraţia pentru armonia pe care el a pus-o în creaţie, cum scrie, de asemenea, Ben Sirah: „Toate lucrurile se deosebesc unul de altul şi nici unul nu este de prisos. Unul completează calităţile celuilalt”.

Aceasta este o privire plină de optimism, care, în loc să vadă pretutindeni tensiuni, dezacorduri, asuprire, vede că orice fiinţă e făcută pentru a pune în valoare bunătatea celuilalt şi că toţi împreună sunt făcuţi pentru a cânta gloria lui Dumnezeu, pentru a se ajuta împreună şi a contempla gloria lui Dumnezeu, care este bucuria cea mai profundă: „Cine se poate sătura să contemple măreţia lui Dumnezeu?”

În evanghelie vedem că Isus dă de două ori vedere acestui orb. Îi vindecă ochii, desigur, dar, în acelaşi timp, îi face o revelaţie, îl face conştient că ceea ce l-a salvat a fost credinţa: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit”. Acest cuvânt al lui Isus este şi mai important decât vindecarea fizică. Orbul primeşte, o dată cu lumina ochilor, această lumină supranaturală, devine conştient că ceea ce luminează este credinţa. Datorită credinţei în Isus, el a obţinut minunea, dar acum înţelege că, datorită credinţei în Isus, el a ajuns să cunoască adevărata lumină. De fapt, şi sfântul Marcu face remarca: „ImediatY l-a urmat pe Isus în drumul său”.

Cel mai bun comentariu la această frază din evanghelie este un cuvânt al lui Isus prezentat nouă de Ioan: „Eu sunt lumina lumii; cine mă urmează va avea lumina vieţii”. Orbul îl urmează pe Isus: a găsit adevărata lumină, lumina vieţii.

E ceea ce spunea deja Ben Sirah amintind că numai Cel Preaînalt cunoaşte toată ştiinţa. Noi vedem lucrurile, dar dacă nu suntem uniţi cu Domnul, le vedem în mod mult mai superficial. „Cel Preaînalt posedă toată ştiinţa, are înaintea ochilor săi toată veşnicia; face cunoscut trecutul şi viitorul şi descoperă tainele lucrurilor ascunse. Nici un gând nu-i scapă...”

În lumina lui Cristos noi vedem lumina. Să cerem, deci, să fim cu adevărat deschişi luminii sale, luminii credinţei, care de atâtea ori ne permite să mergem dincolo de aparenţele paradoxale, descumpănitoare şi să vedem adevăratul sens al tuturor lucrurilor. A-l urma pe Cristos pentru a găsi lumina este vocaţia oricărui creştin. Trebuie să fim persoane iluminate, nu în sensul persoanelor care urmează propria lumină şi se cred inspirate în timp ce sunt în iluzie, ci persoane cu adevărat iluminate, persoane a căror chipuri strălucesc de lumină. Un psalm spune că, dacă ne îndreptăm faţa către Domnul, vom fi luminaţi, şi liturgia îl utilizează adesea, pentru că este o aluzie la bunătatea Domnului care ne ajută să gustăm darurile sale. „Ce vrei să fac pentru tine?” „Rabbuni, fă-mă să văd!” Să-i cerem lui Isus să ne ajute să vedem din ce în ce mai bine, pentru a-l putea lăuda pe Dumnezeu cu toată inima şi să-i atragem pe mulţi alţii la adevărata lumină.