en-USro-RO

| Login
12 noiembrie 2019

Calendarul zilei

Marți, 12 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Iosafat, ep. m. **; Cristian, m.
Liturghierul Roman
Sf. Iosafat, ep. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P, LP
Lectionar
Ef 4,1-7.11-13: Au primit lucrarea slujirii spre edificarea trupului lui Cristos 
Ps 1: Cel drept își gãsește plãcerea în legea Domnului 
In 17,20-26: Tatã, vreau ca acolo unde sunt eu sã fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat!
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 32-a de peste an

DUMINICA FLORIILOR, Anul A (Pr. Cristian BURCĂ)
Saptamana Sfanta

 Ne-am adunat astăzi în jurul altarului, cu ramuri în mâini, pentru a sărbători intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim.

Duminica de astăzi, numită şi duminica Floriilor, este poarta de intrare solemnă în Săptămâna Sfântă. Cu această zi începem Săptămâna Sfântă care, pentru noi, creştinii, este cea mai importantă din întregul an liturgic, deoarece în decursul ei s-au împlinit evenimentele decisive prin care Dumnezeu a înfăptuit mântuirea noastră: pătimirea, moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos. Este ceea ce numim misterul pascal sau trecerea lui Cristos din această lume la Tatăl prin pătimirea, moartea şi învierea sa, iar în el şi prin el trecerea întregii omeniri de la sclavia păcatului la viaţa harului.