en-USro-RO

Inregistrare | Login
18 ianuarie 2018

Timpul Adventului

     
Duminica I

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea 
A. Bisoc A. Bisoc A. Bisoc 
     
Duminica a II-a

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea 
A. Bisoc A. Bisoc A. Bisoc 
     
Duminica a III-A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea 
A. Bisoc A. Bisoc A. Bisoc 
     
Duminica a IV-a

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea 
A. Bisoc A. Bisoc A. Bisoc 
     
Neprihănita Zămislire

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea 
A. Bisoc A. Bisoc A. Bisoc 
     
     
     
     

Calendarul zilei

Joi, 18 ianuarie 2018

Sfintii zilei
Sf. Prisca, m.
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 2-a de peste an
Liturghie la alegere, prefaþã comunã
verde, II
Lectionar
1Sam 18,6-9;19,1-7: Tatãl meu, Saul, vrea sã te omoare.
Ps 55: În Dumnezeu mi-am pus speranþâţa şi nu-mi este teamã.
Mc 3,7-12: Duhurile necurate, când îl vedeau, cãdeau în faţa lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar el le poruncea cu asprime sã nu-l facã cunoscut.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 2-a de peste an

Duminica IV din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Evanghelia Liturghiei de astăzi ne vorbeşte despre un mesaj pe care îl primeşte Iosif prin îngerul trimis de Dumnezeu. Dar mesajul trimis lui Iosif nu poate fi înţeles decât având în vedere unul anterior trimis de Dumnezeu prin acelaşi înger Mariei. Mariei, îngerul îi spune că voinţa lui Dumnezeu este ca ea să devină mamă a celui care se va chema Fiul celui Preaînalt. Lui Iosif, îngerul îi spune că voinţa lui Dumnezeu este ca el să devină tată al celui ce va salva poporul de păcatele sale.

Duminica IV din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Evenimentul pe care îl relatează Evanghelia de astăzi este cel mai important din istoria omenirii. În momentul în care Maria a rostit cuvintele: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”, s-a întâmplat un lucru nemaiauzit până atunci şi care nici nu avea să se mai audă: cerul a coborât pe pământ, Dumnezeu, creatorul cerului şi al universului, a coborât pe planeta noastră neînsemnată, care, în comparaţie cu universul, e ca o picătură de apă într-un ocean; Dumnezeu cel nevăzut se face văzut între oameni; Dumnezeu cel nesfârşit şi necuprins se închide în sânul îngust al Fecioarei; Dumnezeu cel nesfârşit de fericit, fără a-şi pierde dumnezeirea, devine un om supus suferinţei; Dumnezeu cel nemuritor devine un om muritor; stăpânul universului îmbracă chipul sclavului. Gândindu-ne la toate acestea, ne vine să spunem uimiţi cu Maria: dar cum se poate întâmpla aceasta? Şi tot îngerul ne răspunde ca şi Mariei: la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă! S-a împlinit profeţia profetului Ieremia, care spusese: „Ca un străin vei veni pe pământ şi ca un călător care se opreşte pentru popas”.

Duminica IV din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Un poet din vremuri de demult a scris o foarte frumoasă poezie dedicată Marelui Rege. Locuitorii unui oraş aşezat undeva departe, la marginea regatului, aşteptau cu nerăbdare vizita pe care Marele Rege promisese să le-o facă. Dar timpul trecea şi Marele Rege nu mai venea. La un moment dat, şi-au pierdut speranţa şi nu-l mai aşteptau. Dar iată că, într-o noapte, Marele Rege soseşte într-adevăr la ei. Lumea aude zgomotul trăsurilor, huruitul roţilor, dar nu-i dă nici o importanţă. Oamenii zic: „Probabil că este un tunet ce se aude din depărtări”. Se aude sunetul trâmbiţelor, galopul cailor, dar lumea zice: „E vântul”. Şi se întoarce pe partea cealaltă şi îşi continuă somnul. Marele Rege se apropie de poarta oraşului, crainicii vestesc intrarea, dar nimeni nu-i iese în întâmpinare. Regele străbate străzile pustii şi întunecate ale oraşului. Mâhnit, părăseşte oraşul, fără a se mai întoarce vreodată în el.

NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE (8 decembrie), 1 (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Sfântul episcop German completează astfel salutul îngerului din Evanghelia de astăzi: „Bucură-te, Marie, cea plină de har, bucură-te, tu, care eşti mai sfântă decât toţi sfinţii, mai presus decât cerurile, mai cinstită decât serafimii, mai slăvită decât heruvimii, mai mărită decât toate creaturile! Bucură-te, tu, porumbiţă, care ne-ai adus ramura de măslin a păcii, pe Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl. Bucură-te, tu, palat preacurat al lui Dumnezeu şi fără prihană, în care a locuit împăratul Preaînalt!”

NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE (8 decembrie), 2 (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

„Mă bucur în Domnul şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu; căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi m-a acoperit cu mantia sfinţeniei”.

Cu aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, care sunt aşezate pe buzele sfintei Fecioare Maria, începe sfânta Biserică Liturghia de astăzi. Sfânta Biserică doreşte ca aceleaşi haine ale mântuirii şi sfinţeniei, care au înveşmântat-o pe preacurata Fecioară Maria, să le îmbrace fiecare creştin, şi nu hainele modei păcătoase şi ale necuviinţei. Iată ce hotărăşte Biserica în această privinţă.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Zilele Adventului, în care ne aflăm, sunt zile de aşteptare, de pregătire, de speranţă. Din pieptul nostru vor ieşi necontenit strigăte, rugăciuni, chemări, ca Mesia, Cristos, să vină, să coboare în mijlocul nostru. De pe buzele noastre se vor desprinde înflăcăratele chemări ale proorocilor şi patriarhilor din Vechiul Testament: „O, de ai sfâşia cerurile şi ai coborî! Vino, Doamne, şi nu întârzia, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi!”

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Marţi din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Timpul Adventului este o recapitulare, o retrăire a istoriei omenirii de la crearea primului om până la venirea lui Cristos în lume. De aceea, în zilele care ne-au rămas până la Crăciun, să cercetăm, să trecem prin faţa ochilor noştri, pe scurt, istoria omenirii de la fericirea paradisului pământesc până la naşterea Mântuitorului pe paiele Betleemului. Astăzi, câteva cuvinte despre paradisul pământesc.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Marţi din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Timpul Adventului este o recapitulare, o retrăire a istoriei omenirii de la crearea primului om până la venirea lui Cristos în lume. De aceea, în zilele care ne-au rămas până la Crăciun, să cercetăm, să trecem prin faţa ochilor noştri, pe scurt, istoria omenirii de la fericirea paradisului pământesc până la naşterea Mântuitorului pe paiele Betleemului. Astăzi, câteva cuvinte despre paradisul pământesc.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Miercuri din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

În viaţa marelui artist italian Leonardo da Vinci se povestesc următoarele: se spune că marele maestru tocmai terminase de pictat un mare tablou. Era capodopera, cea mai frumoasă şi mai desăvârşită lucrare a vieţii sale. Prietenii, venind la el, au rămas uimiţi de frumuseţea operei. Dar artistul avea un duşman negru la suflet, care nu putea să-i privească lucrările fără să turbeze de invidie şi ură. Într-o noapte, a pătruns pe neobservate în atelierul pictorului şi, cu o furie de nedescris, a zgâriat tabloul, l-a murdărit, apoi l-a rupt în două, de sus şi până jos. A doua zi, artistul a rămas consternat, uimit de fapta josnică a duşmanului său.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Joi din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

O străveche legendă a grecilor ne vorbeşte despre un oarecare Prometeu, care, în mândria sa, s-a răsculat împotriva zeilor, voind să-i răstoarne şi să se aşeze în locul lor. Pentru a-şi atinge scopul, pentru a deveni puternic, mai întâi a furat focul din cer, el fiind acela care a adus focul pe pământ. Dar zeii l-au pedepsit pentru fapta sa îndrăzneaţă. A fost legat cu lanţuri de o stâncă din Munţii Caucazului. Zilnic venea câte un vultur şi ciugulea câte o bucată de carne din trupul său, iar sărmanul înlănţuit mereu privea să vadă dacă nu vine cineva să-l elibereze, să-l scoată din lanţuri.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Vineri din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Ne spune o legendă că Adam şi Eva, după ce au săvârşit păcatul şi au primit de la Dumnezeu porunca să părăsească paradisul pământesc, la plecare, au mai aruncat o ultimă privire peste plaiurile însorite şi acoperite cu flori fermecătoare ale paradisului. Inima le era plină de jale şi de durere; nicicând nu aveau să mai vadă această încântătoare grădină. Atunci l-au rugat pe Dumnezeu să le dea măcar o floare pe care să o ducă în surghiunul lor, ca o amintire din paradisul pe care l-au pierdut. Şi atunci, Dumnezeu le-a dat un crin. Aşa avem noi crinul, cea mai frumoasă floare, floarea paradisului.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Sâmbătă din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

După săvârşirea păcatului strămoşesc, puntea de legătură între Dumnezeu şi neamul omenesc s-a rupt. Omenirea zăcea neputincioasă în duşmănie cu Dumnezeu, lipsită de harul sfinţitor, fără dreptul la mântuire, şi singură nu se mai putea ajuta, nu se mai putea salva. Păcatul săvârşit împotriva unui Dumnezeu infinit cuprindea o răutate, o jignire infinită, şi omul mărginit nu-i poate aduce lui Dumnezeu pentru păcatul comis decât ispăşire mărginită. Să zicem că un om oarecare şi-ar fi dat viaţa ca ispăşire pentru ceilalţi oameni. Ce valoare avea ispăşirea unui păcătos? Să zicem că Dumnezeu ar fi creat un om sfânt, lipsit de păcatul strămoşesc şi de celelalte păcate, şi acesta ar fi murit pentru fraţii săi; dar nici această jertfă n-ar fi valorat. Sau să zicem că Dumnezeu ar fi dat tuturor oamenilor harul unei mari căinţe şi cu toţii s-ar fi îmbrăcat în sac şi cenuşă; dar nici aceasta n-ar fi fost de ajuns. Sau să zicem că Dumnezeu, printr-un act al bunăvoinţei sale, ar fi iertat toată omenirea fără nici un fel de ispăşire. Dar dreptatea lui Dumnezeu nu ar fi permis lucrul acesta. „Dacă eu vă sunt Tată”, spune Dumnezeu prin gura profetului Malachia, „unde este onoarea mea? Şi dacă sunt Domnul, Stăpânul, unde este respectul cuvenit?”

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dumnezeu, hotărând să-l trimită pe Fiul său în lume, pentru ca, prin moartea sa, să ispăşească în locul oamenilor, nu l-a trimis dintr-o dată, pe nepregătite, astfel că Cristos nu a căzut pe pământ asemenea unui meteorit, ci Dumnezeu a anunţat venirea Fiului său în lume şi a pregătit această venire timp de câteva mii de ani. În acest scop, Dumnezeu şi-a ales un popor pe care l-a condus în mod minunat şi l-a păstrat timp de două mii de ani, salvându-l în anumite împrejurări, când, omeneşte vorbind, trebuia să dispară sau să fie înghiţit de alte popoare. Acest popor este poporul evreu. Din acest popor trebuia să se nască Fiul lui Dumnezeu făcut om. Acest popor a fost asemenea unei corăbii minunate, care a păstrat şi a purtat de-a lungul veacurilor speranţa întregului neam omenesc. Deşi plină de omoruri, adultere, răscoale şi alte crime de felul acesta, istoria poporului evreu nu este altceva decât istoria aşteptării acestui vlăstar, a acestei fiinţe excepţionale, pe care Dumnezeu a promis că o va ridica, a promis că se va naşte din mijlocul acestei naţiuni. De-a lungul veacurilor, milioane de evrei au trăit în această aşteptare şi cu această speranţă, nutrind în inimile lor speranţa că vor putea contempla faţa celui ce trebuia să vină. Mulţi şi-au vărsat sângele ca mărturie a acestei speranţe. Profeţii au fixat trăsăturile acestui glorios vlăstar şi evreii evlavioşi repetau zilnic textele ce se refereau la acela pe care îl numeau Mesia, Eliberatorul, Cristos, Unsul Domnului.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dumnezeu, hotărând să-l trimită pe Fiul său în lume, pentru ca, prin moartea sa, să ispăşească în locul oamenilor, nu l-a trimis dintr-o dată, pe nepregătite, astfel că Cristos nu a căzut pe pământ asemenea unui meteorit, ci Dumnezeu a anunţat venirea Fiului său în lume şi a pregătit această venire timp de câteva mii de ani. În acest scop, Dumnezeu şi-a ales un popor pe care l-a condus în mod minunat şi l-a păstrat timp de două mii de ani, salvându-l în anumite împrejurări, când, omeneşte vorbind, trebuia să dispară sau să fie înghiţit de alte popoare. Acest popor este poporul evreu. Din acest popor trebuia să se nască Fiul lui Dumnezeu făcut om. Acest popor a fost asemenea unei corăbii minunate, care a păstrat şi a purtat de-a lungul veacurilor speranţa întregului neam omenesc. Deşi plină de omoruri, adultere, răscoale şi alte crime de felul acesta, istoria poporului evreu nu este altceva decât istoria aşteptării acestui vlăstar, a acestei fiinţe excepţionale, pe care Dumnezeu a promis că o va ridica, a promis că se va naşte din mijlocul acestei naţiuni. De-a lungul veacurilor, milioane de evrei au trăit în această aşteptare şi cu această speranţă, nutrind în inimile lor speranţa că vor putea contempla faţa celui ce trebuia să vină. Mulţi şi-au vărsat sângele ca mărturie a acestei speranţe. Profeţii au fixat trăsăturile acestui glorios vlăstar şi evreii evlavioşi repetau zilnic textele ce se refereau la acela pe care îl numeau Mesia, Eliberatorul, Cristos, Unsul Domnului.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Marţi din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Să continuăm istoria poporului ales de Dumnezeu pentru ca dintr-însul să se nască Mesia. Isaac, feciorul lui Abraham, se căsătoreşte cu Rebeca şi, prin această căsătorie, credinţa lui Abraham în împlinirea făgăduinţei de către Dumnezeu se întăreşte. Din cauza foametei, Isaac este nevoit ca şi tatăl său să emigreze peste graniţele Canaanului în ţara filistenilor, dar, odată trecută calamitatea, se întoarce în ţara făgăduită lui Abraham şi urmaşilor săi de către Dumnezeu. Isaac are doi copii, pe Esau şi pe Iacob, care se urăsc de moarte. Iacob, moştenitorul lui Isac, din cauza furiei şi urii fratelui său, este nevoit să plece din Canaan în Mesopotamia şi, după 20 de ani de şedere în Haran, vine în ţara de unde plecase şi se împacă cu fratele său. Domnul îi schimbă numele în Israel. Are 12 fii, dar unul dintre ei, Iosif, este duşmănit de moarte de către fraţii săi, invidioşi pe el, pentru că tatăl lor ţinea mai mult la Iosif. Într-o zi, căzându-le în mână, se hotărăsc să-l omoare, dar, în cele din urmă, se răzgândesc şi-l vând unor negustori ce erau în trecere spre Egipt, ducând acasă tatălui lor vestea că o fiară l-a sfâşiat pe fiul său favorit. Tatăl a rămas înmărmurit. Inima sa a fost sfâşiată de durere, dar, în timp ce el jelea şi îşi rupea hainele, Iosif, fiul său, călătorea spre Egipt.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Miercuri din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Evreii ajunşi în pământul făgăduit, în Canaan, după moartea lui Iosue, au fost conduşi de către judecători. Dintre judecători, cel mai important a fost Samuel, judecător (conducător) şi, în acelaşi timp, profet. Dar evreii nu erau mulţumiţi. Voiau şi ei un rege aşa cum aveau popoarele vecine. Samuel le împlineşte dorinţa. Îl unge rege şi-l face conducător al poporului evreu pe un tânăr înalt şi bine făcut din tribul lui Beniamin, pe care l-a întâlnit căutând măgăriţele tatălui său. Acesta purta numele de Saul. Învins de filisteni, Saul se sinucide, aruncându-se în propria lui sabie.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Joi din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Se povesteşte despre un pictor din vechime că lucra la un tablou ce reprezenta un cal. Şi era foarte necăjit, deoarece de mai mult timp se chinuia să picteze puţină spumă la botul calului şi nu reuşea aşa cum voia el. Într-o bună zi, pierzându-şi răbdarea, a izbit nervos penelul peste tablou. Dar, ca prin minune, a nimerit chiar peste botul calului şi pata lăsată de penel pe tablou era aşa cum voia el şi cum nu reuşise să facă cu toată arta sa.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Vineri din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dacă în faţa ochilor ni se pune o fotografie, după acea fotografie putem recunoaşte uşor omul pe care îl reprezintă. Fotografia nu este totuna cu omul, dar între om şi fotografie există o asemănare. Şi dacă l-am văzut pentru prima oară pe acel om, putem spune: „Îl cunosc pe acesta, l-am văzut într-o fotografie”.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Sâmbătă din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Cristos, trebuind să ia un trup omenesc, să vedem acum cine sunt strămoşii de la care Cristos şi-a împrumutat carnea omenească, ce sânge a curs în venele lui.

Dacă deschidem Evanghelia după sfântul Matei, vedem că, chiar la începutul ei, ni se dă lista cu înaintaşii lui Cristos. Ceea ce surprinde în această listă este faptul că găsim în ea cinci nume de femei, şi ştim că, la evrei, în genealogii, adică în lista înaintaşilor, se treceau numai nume de bărbaţi şi niciodată nume de femei. Şi iată că printre strămoşii lui Cristos sfântul Matei pune şi cinci femei. Dar să vedem cine sunt acestea.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Vestirea făcută Mariei este cea mai uluitoare, dar nu este unica în istoria mântuirii. În Vechiul Testament a fost vestită naşterea miraculoasă a multor personaje şi protagonişti ai planului de mântuire înfăptuit de Dumnezeu, cum a fost aceea a lui Isac, Samson, Ismail. În Noul Testament vestirea naşterii lui Isus are un preludiu în vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul.

Pagina 2 din 3First   Precedentul   1  [2]  3  Urmatorul   Ultimul