en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Timpul Crăciunului

     
Naşterea Domnului (Crăciunul)
C. Dumea 1,2,3,4,5,6   
A. Bişoc    
     
Sfânta Familie  

A

B

C 

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     
Duminica a II-a

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     
Epifania Domnului

A

B

C

C. Dumea  C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc  A. Bişoc A. Bişoc
     
Botezul Domnului

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc  A. Bişoc A. Bişoc
     
Sfântul Ştefan (26 decembrie)
C. Dumea    
A. Bişoc    
     
Sfântul Ioan (27 decembrie)
C. Dumea    
A. Bişoc    
     
Sfinţii Prunci nevinovaţi (28 decembrie)
C. Dumea    
A. Bişoc    
     
Încheierea anului (31 decembrie)
C. Dumea    
A. Bişoc    
     
1 ianuarie (Sfânta Maria Născătoare de Dumnezeu)
C. Dumea    
A. Bişoc    
     

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Cu şapte secole înainte de Cristos, profetul Isaia a scris: „Noi umblăm orbecăind ca nişte orbi, zăcem ca nişte morţi în întuneric, urlăm ca urşii şi gemem ca porumbeii în aşteptarea mântuirii”. Dar iată că, în sfârşit, îngerii vestesc bucuria cea mare: timpul de aşteptare s-a terminat. Astăzi, în cetatea lui David, s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Cei dintâi cărora Dumnezeu, prin glasul păstorilor, le aducea vestea cea mare a naşterii Mântuitorului nu au fost savanţii, învăţaţii lumii, de care Ierusalimul era plin, nici Irod sau vreunul dintre regii acestui pământ, nici măcar preoţii de la templul din Ierusalim, ci nişte păstori, nişte oameni simpli, săraci, fără ştiinţă de carte. Pe ei i-a ales Dumnezeu cei dintâi martori, misionari, care să vestească lumii vestea cea mare a lui Mesia. La aceşti păstori se gândea Cristos când mai târziu avea să spună: „Te preamăresc, Tată, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de la cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici”.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a venit să locuiască în mijlocul nostru”. Naşterea Domnului este, fără îndoială, evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Cu ea începe era nouă sau era creştină, cu această naştere începe numărătoarea anilor şi a secolelor, încetând numărătoarea de la întemeierea Romei sau de la olimpiadele greceşti. Naşterea Domnului a împărţit definitiv istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos. Dar nu pentru aceasta este important Crăciunul şi nici pentru tradiţiile, datinile străvechi, folclorul, colindele, care ne încălzesc inimile de Crăciun.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

În noaptea sfântă, când în grajdul Betleemului s-a născut Cristos, nu s-au arborat drapele, armata nu a fost pusă în stare de alertă, salve de tun nu au salutat sosirea lui pe lume, aşa cum s-a întâmplat când împăratului Napoleon i s-a născut un moştenitor. Ziarele şi telegraful nu au comunicat fulgerător vestea în lumea întreagă, şi totuşi, naşterea acestui copil, care vine pe lume într-un sătuc necunoscut, dintr-o ţară neînsemnată, din părinţi neînsemnaţi, rămâne evenimentul cel mai însemnat din istoria omenirii. Au fost mulţi oameni care, după numele lor obişnuit, au adăugat sintagma „cel Mare”: Carol cel Mare, Leon cel Mare, Grigore cel Mare, Ştefan cel Mare. Dar copilul ce se naşte azi pe paie este mai mare decât toţi aceşti oameni mari.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Timpurile pe care le trăim, am putea să le numim timpurile interviurilor: interviuri în ziare, interviuri la radio, interviuri la televiziune. Dacă în acest moment ar veni un reporter şi ne-ar întreba: „Pentru dumneavoastră, ce înseamnă Crăciunul?” Răspunsul nostru imediat ar fi: „Crăciunul este sărbătoarea copiilor. Avem bradul frumos împodobit, ieslea cu Pruncuşorul, pe Moş Crăciun, cadourile ce bucură inima copiilor”.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Crăciunul este sărbătoarea Naşterii Domnului. Dar, de fapt, la Crăciun noi nu sărbătorim o singură naştere, ci trei naşteri ale Domnului. De aceea, Biserica, din cele mai vechi timpuri, a marcat această triplă naştere cu trei Liturghii diferite de Crăciun, celebrate la momente diferite şi având texte şi rugăciuni diferite. Astfel, avem Liturghia de la miezul nopţii, în care comemorăm naşterea istorică, biologică, trupească a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, naştere ce s-a petrecut acum 2000 de ani la Betleem. Avem, apoi, Liturghia din dimineaţa Crăciunului, de la auroră, în care comemorăm naşterea mistică, spirituală a lui Isus Cristos în sufletele noastre; viaţa lui Cristos, viaţa supranaturală, dumnezeiască a lui Cristos se naşte în noi la Botez şi o recuperăm, când am ucis-o prin păcat, prin sacramentul Spovezii. Această naştere spirituală a lui Cristos în noi ar fi imposibilă fără prima sa naştere, cea de la Betleem. Şi, totodată, prima sa naştere ar fi cu desăvârşire inutilă, dacă el nu se naşte prin har în sufletul nostru. Avem, în sfârşit, a treia Liturghie, cea din ziua Crăciunului, pe care o celebrăm acum. La această Liturghie comemorăm o altă naştere: naşterea din veşnicie a Fiului lui Dumnezeu din Tatăl. Despre această naştere din veşnicie noi nu am şti absolut nimic, dacă n-ar fi fost naşterea lui Cristos în timp, cea de la Betleem. Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, ne-a descoperit că el este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină, născut, şi nu creat, cel de o fiinţă cu Tatăl”. Naşterea sa pământească e ca o prelungire a naşterii sale din veşnicie.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Într-una din zile, Mântuitorul le-a spus ascultătorilor săi: „Fericiţi ochii care văd ce vedeţi voi şi urechile care aud ce auziţi voi. Căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi nu au văzut, şi să audă ce auziţi voi, şi nu au auzit”. Aceste cuvinte ne răsună în urechi, în aceste momente, nouă, celor care ne aflăm lângă ieslea Mântuitorului. Ne numărăm printre puţinii oameni de pe pământ care au fericirea să fie în ziua de Crăciun la locul unde a venit pe lume Fiul lui Dumnezeu făcut om. Aici, în locul unde ne aflăm noi acum, s-a petrecut evenimentul central al istoriei omenirii. În acest loc, Cristos a împărţit definitiv istoria lumii în două ere: era dinainte de Cristos şi era de după Cristos. În acest loc, Dumnezeu şi-a descoperit negrăita sa iubire faţă de oameni. În acest loc, pentru prima dată, cerul s-a unit cu pământul. Aici s-a instalat acea scară pe care a văzut-o patriarhul Iacob în visul său. Acea scară sprijinită cu un capăt de pământ şi cu celălalt de cer. Pe această scară, Dumnezeu coboară la oameni, iar oamenii urcă la Dumnezeu.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătorim astăzi din nou cu bucurie naşterea Domnului – evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Dacă popoarele păgâne îşi imaginau dumnezeii lor locuind undeva foarte departe, pe un munte înalt, dincolo de nori, unde oamenii nu pot să ajungă, trăind într-o lume a lor, fără să le pese de soarta oamenilor de pe pământ, iată, Dumnezeul cel adevărat vine şi îşi aşază locuinţa în mijlocul oamenilor. „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Pe bună dreptate, noi am putea spune ceea ce spunea odinioară Moise poporului ales: „Care este acel popor, oricât de mare ar fi el, care să-şi aibă dumnezei atât de aproape, aşa cum este Dumnezeul nostru?”

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Există undeva un orfelinat aşezat în apropiere de linia ferată, unde trăiesc o mulţime de copii orfani, abandonaţi, care nu cunosc din partea nimănui un strop de dragoste, de afecţiune. Când aud apropiindu-se un tren, copiii ies cu toţii afară, privesc trenul alergând cu viteză, numără vagoanele, urmăresc vagonul pe care scrie „Poşta”, şi în inima lor se întreabă: „Oare în trenul acesta este vreun pachet, vreo scrisoare pentru mine? Oare vine cineva cu trenul acesta să mă viziteze?” Dar cum nimic din toate acestea nu se întâmplă, copiii intră trişti în casă, ca să iasă din nou la trenul următor.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Astăzi, în ziua de Crăciun, la toate Liturghiile, sfânta Biserică ne porunceşte să ne aşezăm în genunchi, atunci când rostim la Crez cuvintele: „Şi s-a întrupat din Maria Fecioară şi s-a făcut om!” Pentru ce vrea Biserica să cădem în genunchi la auzul acestor cuvinte? Să cădem în genunchi de mirare şi de uimire, văzându-l pe acela în faţa căruia tremură chiar şi heruvimii şi serafimii, acoperindu-şi faţa cu aripile lor, culcat într-o iesle, între două animale.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătoarea Crăciunului ne face să retrăim astăzi cel mai fericit eveniment din istoria omenirii: naşterea lui Isus, venirea Fiului lui Dumnezeu cu trup omenesc în mijlocul nostru. După două mii de ani, ecoul glasului îngerului, care ne invită la bucurie, nu s-a stins încă. Pentru a descrie explozia de bucurie ce s-a revărsat asupra pământului când glasul îngerului s-a făcut auzit în înălţimea cerului deasupra Betleemului în noaptea Crăciunului, sfânta Biserică ne pune în faţă scena impresionantă din prima lectură, din Cartea profetului Isaia. Era pe la anul 550 î. C. Majoritatea poporului ales se afla în exil, în Babilon. Dar iată că, într-o zi, vine din Babilon un crainic; el aleargă peste crestele munţilor Palestinei, se îndreaptă spre Ierusalim, aducând o veste mare. Cei dintâi care îl zăresc sunt străjerii cetăţii. Bucuria explodează în toată cetatea: Dumnezeu a eliberat poporul său; poporul se întoarce acasă. Privirile tuturor se îndreaptă spre orizont, să-i vadă pe compatrioţii lor exilaţi întorcându-se în patrie, călăuziţi de însuşi Dumnezeu. Până şi ruinele Ierusalimului sunt invitate să izbucnească în strigăte de bucurie: exilul s-a terminat, începe o epocă nouă. Şi profetul adaugă: Dumnezeu a mângâiat poporul său, el nu ne-a părăsit, nu a uitat de noi, ne-a iertat fărădelegile pentru care ne-a pedepsit, el s-a întors în mijlocul nostru, aducându-ne eliberarea şi pacea.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Îl sărbătorim astăzi pe primul martir al creştinismului, pe sfântul Ştefan. De fapt, primul martir al creştinismului nu este sfântul Ştefan, ci este însuşi Cristos, care a murit răstignit pe cruce. Sfântul Ştefan este primul creştin care şi-a vărsat sângele pentru credinţa în Cristos. Sfântul Ştefan este omul credinţei. Aşa îl caracterizează sfântul Luca în Faptele Apostolilor, descriind alegerea celor şapte diaconi. Cel dintâi a fost ales Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt. Sfântul Ştefan ne arată ce înseamnă cu adevărat să crezi în Cristos, ce este credinţa. A crede în Cristos nu înseamnă a accepta nişte idei, nişte învăţături, nişte adevăruri de credinţă, pe care ni le-a descoperit Isus. Credinţa nu este doar un act al minţii, ci este un act al fiinţei umane în totalitatea ei, la care iau parte mintea, voinţa şi inima omului. Credinţa, pentru Ştefan, este o adeziune, un ataşament, nu faţă de învăţătura unui om ce a trăit un timp pe pământ, apoi a dispărut în nefiinţă, ci faţă de o persoană vie, faţă de Cristos, mort, dar înviat. Înainte de a-şi da sufletul, a exclamat: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu!” Credinţa lui Ştefan era o credinţă vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa lui.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am sărbătorit Crăciunul, adică naşterea Domnului. Astăzi sărbătorim un alt Crăciun, o altă naştere, naşterea pentru cer a unui om: este Ştefan. Ieri Dumnezeu s-a născut pentru pământ, azi un om s-a născut pentru cer. Este vorba despre Ştefan, cel dintâi creştin care a sigilat cu sângele său propriu credinţa în Cristos, de aceea, a rămas înscris în calendar cu numele de protomartir - primul martir al Bisericii.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sfântul Pavel, în Scrisoarea sa către Corinteni, scrie aceste cuvinte: „Fraţilor, noi am devenit spectacolul lumii şi al îngerilor şi al oamenilor, căci suntem batjocoriţi şi noi binecuvântăm, suntem prigoniţi şi noi răbdăm, suntem huliţi şi noi înălţăm rugăciuni”.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

I-am auzit ieri pe îngerii lui Dumnezeu cântând în înălţimile cerului, bucurându-se de venirea pe pământ a lui Isus Cristos. Dar pentru ce s-au bucurat îngerii de venirea lui Cristos? Ce folos au tras îngerii din faptul că Cristos a venit pe pământ? Cumva Cristos, venind pe pământ, i-a mântuit şi pe ei? Nu, căci ei, de vreme ce n-au păcătuit, n-aveau nevoie să fie mântuiţi! Atunci, pentru ce au cântat şi s-au bucurat? La această întrebare ne răspunde sfântul Grigore cel Mare: Cristos născându-se şi deschizându-le oamenilor cerul, numărul îngerilor avea să se completeze la loc, oamenii aveau să ocupe în cer tronurile îngerilor răi căzuţi în păcat. Oamenii aveau să fie tovarăşii lor de fericire, împreună cu ei moştenitori ai cerului, aveau să fie asemenea lor după cuvântul Mântuitorului: cei aleşi vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iată de ce au cântat şi s-au bucurat îngerii la naşterea lui Cristos. Şi cel dintâi care a mers să ocupe tronul unui înger căzut în păcat a fost sfântul Ştefan, pe care îl sărbătorim în ziua de astăzi. El, chiar mai înainte de a-şi vărsa sângele, a fost asemenea îngerilor lui Dumnezeu din ceruri, căci ne spun Faptele Apostolilor că, în timp ce discuta cu duşmanii săi, faţa lui strălucea ca faţa unui înger.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri, cerul a făcut pământului un cadou: acest cadou este Isus. Astăzi, pământul face cerului un cadou: acest cadou este Ştefan, primul martir. În noaptea Crăciunului, scara pe care a văzut-o patriarhul Iacob în vis a legat cerul cu pământul: o scară care avea un capăt în cer şi celălalt rezemat de pământ: o scară a iubirii. Pe această scară a iubirii, ieri, Fiul lui Dumnezeu a coborât din cer pe pământ; pe aceeaşi scară a iubirii, astăzi, Ştefan urcă de pe pământ la cer.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am sărbătorit Crăciunul, astăzi sărbătorim un alt Crăciun: două naşteri, una după alta. Ieri, naşterea lui Isus pe pământ, azi, naşterea sfântului Ştefan pentru cer. S-ar părea că sărbătoarea de azi, cu scena sângeroasă a uciderii cu pietre a lui Ştefan, nu se potriveşte cu sărbătoarea de ieri; vine cumva să umbrească bucuria Crăciunului, cu colindele lui duioase, cu brazi frumos împodobiţi, cu Moş Crăciun care împarte daruri la copii, cu ieslea curată în care doarme Pruncuşorul de ghips. De fapt, se potriveşte foarte bine, fiindcă primul Crăciun a arătat cu totul altfel: a fost mult mai banal şi mai dureros. Grajdul în care s-a născut Isus nu a fost grajdul elegant, curat, frumos, reprezentat de arta creştină, cum este şi acesta din biserică, ci grajdul adevărat, aşa cum îl cunoaştem noi, cei care provenim de la ţară; este adăpostul murdar şi urât mirositor al animalelor. Îngerul care le-a apărut păstorilor în noaptea Crăciunului nu le-a spus: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Pruncuşor”, ci „vi s-a născut un Mântuitor”. Şi ştim că mântuirea a venit prin moartea pe cruce. Deja în noaptea Crăciunului la orizont se proiecta crucea, Calvarul.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Dintre toate sărbătorile pe care le cunoaşte creştinismul, nu este una mai plină de farmec şi încântare ca sărbătoarea Crăciunului. Ieslea din bisericile noastre, cu Pruncuşorul în ea, cu păstoraşii în jur, cu colindele frumoase, înmoaie şi înduioşează chiar şi inimile cele mai tari. În realitate, primul Crăciun a fost mult mai puţin idilic şi încântător.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am sărbătorit venirea pe lume a unui Dumnezeu care, din dragoste către noi, oamenii, a coborât din cer şi a îmbrăcat trup omenesc. Astăzi avem sărbătoarea unui om care, din dragoste către Dumnezeu, s-a dezbrăcat de trupul său şi a zburat la cer. Este vorba despre sfântul Ştefan, cel dintâi martir. Şi aş vrea, în predica de astăzi, să scot în evidenţă două aspecte din viaţa acestui sfânt, şi anume: spiritul lui de împăciuire şi spiritul de iertare.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am avut sărbătoarea Crăciunului, astăzi îl sărbătorim pe sfântul Ştefan, primul creştin care şi-a vărsat sângele pentru credinţa în Cristos. Şi nu e întâmplător faptul că Biserica a pus în prima zi după Crăciun sărbătoarea unui martir care a murit ucis cu pietre.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Timpul sfânt al Adventului a fost dominat de figura lui Ioan Botezătorul, cel care a pregătit în pustiu calea Domnului. Nimeni nu putea să ne înveţe mai bine ca el cum să ne pregătim pentru sărbătorea naşterii lui Cristos. Acum, dacă sărbătorea Crăciunului a venit, timpul de după Crăciun este dominat de figura unui alt Ioan: este sfântul Ioan, apostol şi evanghelist: o dată ce Cristos s-a născut, nimeni nu ne poate învăţa mai bine ca el cum să-l urmăm pe Mântuitorul venit în lume.

Pagina 2 din 6First   Precedentul   1  [2]  3  4  5  6  Urmatorul   Ultimul