en-USro-RO

Inregistrare | Login
22 octombrie 2017

Timpul Postului Mare

     
Miercurea Cenuşii 
C. Dumea    
A. Bişoc    
     

Duminica I

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     

Duminica a II-a

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     

Duminica a III-a

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     

Duminica a IV-a

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     

Duminica a V-a

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     

Duminica Floriilor

A

B

C

C. Dumea C. Dumea C. Dumea
A. Bişoc A. Bişoc A. Bişoc
     
     

Calendarul zilei

Duminică, 22 octombrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan Paul al II-lea, pp.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 29-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
verde, I
Lectionar
Is 45,1.4-6: Eu l-am luat pe Cirus de mâna dreaptă, pentru ca să înjosesc înaintea lui neamurile.
Ps 95: Daţi Domnului glorie şi putere!
1Tes 1,1-5b: Ne-am amintit de lucrarea credinţei voastre, de strădania iubirii şi de perseverenţa speranţei voastre.
Mt 22,15-21: Daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!

 

MIERCUREA CENUŞII, Anul A (Pr. Antonio-Vasile Popescu)
Timpul Postului Mare

 Iată-ne ajunşi la o întâlnire importantă în trăirea noastră de creştini: Postul Mare – un drum de penitenţă, de reflecţie şi de convertire, care ne pregăteşte pentru sărbătoarea Paştelui.

În această perioadă a Postului Mare suntem invitaţi să mergem în deşert, care nu este un loc, ci o stare a sufletului. Avem timpul necesar pentru a face „curat” în noi, pentru a ne elibera, pentru a înţelege o realitate esenţială: Dumnezeu mă iubeşte, Dumnezeu este milostivire. Atunci vor avea sens pentru noi cuvintele pe care Dumnezeu le pune în gura profetului Osea: „Te voi conduce prin deşert şi voi vorbi inimii tale” (Os 2,16).

DUMINICA I DIN POSTUL MARE, Anul A (Pr. Lucian PALU)
Timpul Postului Mare

Am început Postul Mare: timp sfânt în care ne pregătim pentru marea sărbătoare a Paştelui, adică pentru moartea şi învierea lui Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această primă duminică a Postului Mare, prin lecturile propuse, suntem chemaţi să conştientizăm că în viaţă ne aflăm mereu în faţa unei răscruci. În fiecare clipă suntem chemaţi să alegem binele şi să fugim de rău. În viaţă există, aşadar, două căi, după cum ne prezintă Didahé: „…cea a vieţii şi cea a morţii, şi diferenţa dintre ele este foarte mare. Calea vieţii este aceasta: în primul rând, iubeşte-l pe Dumnezeu care te-a creat; în al doilea rând, iubeşte-l pe aproapele ca pe tine însuţi şi nu le fă altora ceea ce nu vrei să-ţi facă ţie alţii. Calea morţii este aceasta: înainte de toate, este o cale rea şi plină de fărădelegi. Pe ea suntem gata pentru rău, niciodată pentru bine, departe de amabilitate şi răbdare; o parcurg cei puternici şi cei care urăsc adevărul şi iubesc minciuna”.

DUMINICA A II-A DIN POSTUL MARE, Anul A (Pr. Daniel BUDĂU)
Timpul Postului Mare

„Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vin-o în pământul pe care ţi-l voi da eu!” (Gen 12,1)

Astfel începe istoria unui popor. Fiecare naţiune, fiecare neam are o origine. Aşa cum strămoşii noştri, ca popor român, sunt reprezentaţi de Traian şi Decebal, germenul poporului ales este reprezentat de Abraham, mai exact de răspunsul de credinţă, de dialogul dintre Abraham şi Iahve. Datorită încredinţării totale în Dumnezeu se marchează o nouă perioadă în istoria mântuirii. Începând cu Abraham, Isaac şi Iacob se deschide istoria poporului ales, care a fost privilegiat între celelalte popoare, nu pentru că a avut vreun merit, ci din marea bunătate a lui Dumnezeu faţă de întreaga omenire.

DUMINICA A III-A A POSTULUI MARE, Anul A (Pr. Iosif TIBA)
Timpul Postului Mare

„Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine” (sfântul Augustin, Confesiuni 1, 1).

Drumul Postului Mare continuă în duminica de astăzi cu un mesaj important pentru a putea înţelege către ce anume se îndreaptă omul în pelerinajul său pământesc. Astăzi, poate mai mult ca oricând, omul postmodern, omul care este înconjurat mai mult de tot felul de maşini decât de oameni, omul problematic, aşa cum este numit de diverşi gânditori, are nevoie să ştie şi să înţeleagă care este rostul său pe pământ. Într-o lume în permanentă căutare, în care valorile se confundă cu nonvalorile, omul aproape că nu mai ştie ce să caute şi observă că nimic nu-l mai satisface. Însă Dumnezeu ne-a creat pentru a ne bucura de viaţă şi pentru a ne găsi fericirea trăind în comuniune cu el. Contrariaţi de numeroasele experienţe negative ale vieţii, aflaţi în deşertul lumii moderne, oamenii de astăzi strigă precum odinioară îi strigau evreii lui Moise: „Murim de sete!” (cf. Ex 17,3). Acest strigăt ascunde aspiraţiile nelimitate ale omului: setea de iubire, setea de dreptate, setea de adevăr, setea de libertate, de comuniune şi de pace. Însă strigătul omului se îndreaptă de cele mai multe ori în direcţii greşite: către guvernanţi, către ideologii, către cultură. Acestea sunt doar mici izvoare care nu pot potoli pe deplin setea omului. Cine însă poate potoli cu adevărat setea omului? De unde vine adevărata apă vie pe care trebuie să o oferim fraţilor noştri?

DUMINICA A IV-A DIN POSTUL MARE, Anul A (Pr. Marius BULAI)
Timpul Postului Mare

De-a lungul întregului an liturgic, creştinul se pregăteşte să asimileze misterele lui Cristos făcut om. El a venit pe pământ ca să-şi dea viaţa pentru om şi pentru aceasta şi-a vărsat sângele, pentru ca prin el să spele păcatele oamenilor. Dar misterul pascal nu se opreşte aici, deoarece Cristos a înviat şi, prin aceasta, ne conduce şi pe noi la o viaţă nouă, ne renaşte la o nouă demnitate: aceea de fii ai lui Dumnezeu.

DUMINICA A V-A DIN POSTUL MARE, Anul A (Pr. Ciprian TIBA)
Timpul Postului Mare

Iată că, puţin câte puţin, zi după zi, ne apropiem de sfârşitul Postului Mare şi, totodată, de sărbătoarea cea mai importantă a întregii creştinătăţi, de Sfintele Paşti, când sărbătorim învierea Domnului nostru Isus Cristos. În această a cincea duminică din Postul Mare, Biserica ne-a propus spre ascultare la liturgia cuvântului trei lecturi, care au ca temă principală învierea, ca un fel de prevestire a învierii lui Cristos.

DUMINICA I DIN POSTUL MARE, ANUL A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Mai înainte de a-şi începe viaţa publică, mai înainte de a vesti popoarelor împărăţia lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru s-a retras în pustiu, pentru ca acolo, în post şi în rugăciune, să se pregătească pentru marea sa misiune. Acolo, în singurătate, nu se auzea glas de om, nu se găsea picătură de apă, nu se vedeau lanuri de grâu sau vii, ci, cât vezi cu ochii, numai nisip şi pietre fierbinţi, arse de soare, pe sub care se târau şerpi veninoşi. Aici a petrecut Isus singur, timp de patruzeci de zile. Am zis singur, dar, de fapt, nu era singur. Diavolul se învârtea mereu în jurul lui, îi dădea târcoale şi parcă nu ştia cum să-l ia, cu ce să-l ispitească. În sfârşit, şi-a făcut curaj, s-a apropiat de Isus şi l-a ispitit la mândrie. El, duhul necurat, care căzuse din strălucirea sa din cauza păcatului mândriei, la acelaşi păcat l-a îndemnat pe Isus. L-a ispitit apoi la lăcomie. Isus, care, Dumnezeu fiind, face să rodească holdele şi hrăneşte cu pâine toată omenirea, este ispitit să prefacă piatra în pâine. El este Regele universului, el este stăpânul tuturor bogăţiilor, şi totuşi, Diavolul îi promite împărăţii şi bogăţii. Ne întrebăm: Cum de a permis Isus, Fiul lui Dumnezeu, să fie ispitit de Diavol? Şi când? Când era în lume, printre oameni? Nu, ci în timpul cel mai sfânt, pe când postea, se ruga, stătea de vorbă cu Tatăl său ceresc. El a permis să fie ispitit pentru a ne învăţa pe noi, oamenii, ce rost au ispitele şi cum să luptăm împotriva lor. Cât curaj, câtă speranţă ne dă evanghelia de astăzi!

DUMINICA I DIN POSTUL MARE, ANUL B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Sosind ceasul pentru a-şi începe activitatea publică, Cristos părăseşte Nazaretul şi se retrage în pustiu, pentru ca aici, în reculegere şi în rugăciune, să se pregătească aşa cum se cuvine pentru misiunea pe care Tatăl său ceresc i-a încredinţat-o. Şi iată că aici, în pustiu, tocmai când postea şi se ruga, Duhul cel rău se apropie şi îl ispiteşte; nu o dată, ci de trei ori îl asaltează cu ispitele sale.

DUMINICA I DIN POSTUL MARE, ANUL C, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

„Scris este: nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Ceea ce am auzit astăzi la sfânta Evanghelie cu greu ne vine a crede urechilor: Cristos, Dumnezeu însuşi, ispitit la păcat de către Satana! „Da”, zice sfântul Bonaventura, „după cum Cristos a voit să se nască şi să moară pentru noi, la fel, a voit să fie ispitit pentru noi, ca să ne dea nouă exemplu şi învăţătură cum trebuie să învingem ispitele Diavolului”.

DUMINICA II DIN POSTUL MARE, ANUL A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Episodul Schimbării la Faţă, pe care l-am auzit la Evanghelia Liturghiei de azi, ne pune înaintea ochilor misterul lui Cristos, care, în fond, este misterul vieţii noastre creştine. Un mister care are, ca să spun aşa, două laturi, două feţe: una luminoasă, alta întunecoasă: cruce şi glorie, înjosire şi înălţare, slăbiciune şi putere, înfrângere şi victorie. Acesta este misterul lui Cristos, misterul pascal, în totalitatea sa, şi nu ne este îngăduit să-l înjumătăţim, să luăm o latură a misterului şi să neglijăm cealaltă latură.

DUMINICA II DIN POSTUL MARE, ANUL B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Fenomenul neobişnuit, misterios, povestit de sfântul Marcu în evanghelia de azi, stârneşte un interes deosebit la două categorii de persoane. Mai întâi, sunt savanţii, bibliştii, care încearcă să explice ce a fost cu lumina aceea extraordinară de pe Tabor: a fost un fapt real, o halucinaţie a ucenicilor, o vedenie, un extaz, cum au vizionarii, o legendă, un mit, o povestire care trebuie înţeleasă în cheie simbolică sau mitologică, o apariţie a lui Isus de după înviere, pe care sfântul Marcu o anticipează din motive teologice? O fi acea lumină fascinantă, nepământeană, unică pe glob, care se vede pe cerul senin la mare distanţă de pe Tabor, deasupra Muntelui Carmel, seara, când soarele apune şi razele sunt proiectate pe cer de apele Mediteranei? Cu explicaţiile lor, savanţii mai mult întunecă decât luminează misterul luminii de pe Tabor.

DUMINICA II DIN POSTUL MARE, ANUL B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Abraham nu putea să aibă ceva mai scump la viaţa lui decât pe fiul său, pe Isaac. Era singurul copil pe care îl avea; îl dorise o viaţă întreagă şi îl dobîndise abia la bătrâneţe, printr-un dar, printr-o minune de la Dumnezeu. Isaac era fiul promisiunii. Şi totuşi, Abraham nu ezită nici o clipă în credinţă şi în ascultare; când Dumnezeu îi porunceşte, pregăteşte cuţitul, lemnele şi focul, îşi suflecă mânecile şi e gata să-şi jertfească propriul copil, singura lui bucurie pe lume.

DUMINICA II DIN POSTUL MARE, ANUL C, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Însoţit de trei ucenici la care ţinea în mod deosebit, Mântuitorul nostru se îndreaptă spre Muntele Tabor. El obişnuia adesea să se retragă din mijlocul lumii şi al zgomotului, pentru ca în singurătate să se întreţină în rugăciune cu Tatăl său ceresc. Ajunşi pe munte, cei trei apostoli, cuprinşi de oboseală, s-au întins la pământ au adormit pe loc. În schimb, Mântuitorul, pe când se ruga, s-a schimbat la înfăţişare: faţa lui strălucea ca soarele, iar hainele lui deveniseră albe ca zăpada. „În ziua aceea”, zice sfântul Vasile cel Mare, „soarele de pe cer a rămas mai uimit decât în ziua în care Iosue l-a oprit în drumul său, căci el, care luminează întregul pământ, a văzut în drumul său, pe Muntele Tabor, un alt soare, mai strălucitor decât el, pe Cristos, care pentru câteva clipe s-a arătat pământului în toată strălucirea sa dumnezeiască”.

DUMINICA II DIN POSTUL MARE, ANUL C, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Toată învăţătura ce se desprinde din lecturile biblice ale Liturghiei de azi s-ar putea rezuma în aceste cuvinte: la înviere se ajunge prin cruce, la viaţă, prin moarte, la mărire, prin umilinţă. Prima lectură ne vorbeşte despre alianţa pe care Dumnezeu a încheiat-o cu Abraham. O alianţă aşa cum se făceau toate alianţele în Orientul Mijlociu, pe vremea lui Abraham. Ritualul ce însoţea o alianţă era acesta: se luau câteva animale, se tăiau în două, cele două jumătăţi erau puse faţă în faţă, iar cei care încheiau alianţa treceau prin mijloc printre bucăţile de carne. Prin aceasta, li se dădea de înţeles: „Vedeţi ce vă aşteaptă. Dacă veţi încălca alianţa, veţi avea soarta pe care au avut-o aceste animale tăiate în două”.

DUMINICA II DIN POSTUL MARE, ANUL C, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

„Fraţilor, să vă feriţi de desfrânare, deoarece voinţa lui Dumnezeu aceasta este, sfinţirea voastră”. Asupra acestui îndemn al sfântului Pavel, pe care l-aţi auzit în epistola pe care am citit-o, aş vrea să mă opresc acum câteva minute. „Fiecare dintre voi”, îi îndemna Apostolul pe credincioşii din Tesalonic, „să-şi stăpânească trupul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei, ca păgânii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, căci Domnul răzbunător este în toate acestea”. Să ne gândim la nelegiuirile, la desfrâul din zilele noastre, la dorinţele nepermise, la cuvintele şi glumele murdare ce se aud la tot pasul, la profanarea legilor sfintei Căsătorii, la indiferenţa şi dispreţul pentru sfinţenie. Găsim că îndemnul sfântului Pavel este mai potrivit pentru creştinii de astăzi decât pentru cei de odinioară, din Tesalonic: „Fraţilor, nu ne-a chemat Dumnezeu la necurăţie, ci la sfinţenie”.

DUMINICA III DIN POSTUL MARE, ANUL A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Marii aventurieri care în secolul al XV-lea l-au urmat pe Cristofor Columb în călătoriile sale spre America au înfruntat dificultăţi uriaşe, mari pericole, furtuni pe mare, au trecut prin nenumărate peripeţii până au descoperit Lumea Nouă. Dar erau însufleţiţi de speranţa că vor găsi acolo trei lucruri extraordinare despre care vorbeau legendele celor din antichitate. Acestea erau: Eldorado, adică un munte în întregime din aur; apoi Amazonia, ţara în care trăiau amazoanele, celebrele războinice, ţară în care se trăia ca în era de aur de la început şi, în sfârşit, Fântâna tinereţii din care cine bea îşi asigura o tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Aventurierii lui Cristofor Columb aur au găsit, nu chiar un munte întreg, dar destul; cât despre ţinutul paradisiac, cu amazoane, pe care îl visau, şi fântâna din care să soarbă tinereţe fără bătrâneţe, nici vorbă. Ceea ce nu au găsit aventurierii lui Columb, ne oferă Cristos, după cum am auzit în Cuvântul lui Dumnezeu proclamat la Liturghia duminicii de azi. E vorba de fântâna Botezului a cărei apă ţâşneşte spre viaţa veşnică, o apă care ne redă nevinovăţia copilăriei, ne dă viaţă fără de moarte şi ne reintroduce în paradisul pe care primii noştri părinţi l-au pierdut.

DUMINICA III DIN POSTUL MARE, ANUL B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Mântuitorul nostru avea de obicei o privire blândă, dulce, duioasă; câtă blândeţe, câtă milă şi duioşie a arătat el faţă de cei mai mari păcătoşi: faţă de Magdalena, faţă de femeia prinsă în adulter! Dar iată-l astăzi pe Isus cel blând şi smerit cu inima, care lua copiii în braţe şi-i mângâia cu dragoste, cuprins de o mânie teribilă: ochii săi scapără fulgere, vocea sa vuieşte ca trăsnetele care fac vara să se cutremure văzduhul, îşi suflecă mânecile, pune mâna pe un bici uriaş cu mai multe şfichiuri şi izbeşte cu el în dreapta şi în stânga peste spinările negustorilor, peste feţele lor, pe unde apucă. Unde cade biciul lui, apar vânătăile. Se produce o învălmăşeală de nedescris: negustori şi cumpărători o iau la goană, căci unde loveşte biciul lui Cristos carnea îi ustură de parcă ar fi avut şfichiuiri de foc; în graba lor, răstoarnă tarabele, împrăştie pe jos banii. N-au timp să-i mai strângă de jos, porumbeii din cuşti îşi iau zborul speriaţi, oile, vitele, în învălmăşeală, fug şi ele de ici-acolo, neştiind încotro s-o apuce. După câteva minute, locul este curăţat; Cristos e singur cu biciul în mână. În jurul lui, totul e ca după o bătălie pe câmpul de luptă; ici-colo câte un miel aleargă behăind, căutându-şi mama. Cristos, de unul singur, în câteva minute izgoneşte mii de oameni cu animale cu tot. Straşnică trebuie să fi fost mânia lui, teribil trebuie să fi lovit el cu biciul acela! Imaginaţi-vă un târg de animale; un singur om înarmat cu un bici reuşeşte să izgonească toată lumea din obor cu tot cu animale, fără a îndrăzni careva să-i ţină piept, să se împotrivească.

DUMINICA III DIN POSTUL MARE, ANUL C, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Am ascultat în prima lectură a Liturghiei una din cele mai sublime pagini ale Bibliei care ne descrie episodul în care Dumnezeu îi apare lui Moise în mijlocul rugului aprins şi îi face cunoscut numele. Dumnezeu îl alege pe Moise pentru ca prin el să elibereze poporul evreu din sclavia egipteană. Misiune grea, imposibilă. Cum să-ţi încerci puterile cu atotputernicul faraon al Egiptului care avea la dispoziţie o armată formidabilă? Moise, conştient că nu are nicio şansă şi că poporul nu l-ar urma într-un asemenea plan nesăbuit, refuză misiunea. Acceptă misiunea numai după ce Dumnezeu îi dezvăluie numele: în concepţia popoarelor antice, a cunoaşte numele unei divinităţi înseamnă a avea acces, a dispune de forţele acestei divinităţi: cu forţele Dumnezeului care îi apare în rugul aprins, al cărui nume acum îl cunoaşte, Moise se încumetă să-l înfrunte pe faraon cu toate armatele sale.

DUMINICA IV DIN POSTUL MARE, ANUL A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

 Dacă duminica trecută a fost duminica samaritencei pe care Isus a întâlnit-o la fântâna lui Iacob, duminica de azi, a IV-a din Postul Mare, e duminica orbului; după simbolismul apei, simbolismul luminii. Biblia le acordă un loc deosebit orbilor, celor lipsiţi de lumina ochilor. Patriarhul Isaac, patriarhul Iacob, preotul Eli, orbesc la bătrâneţe. Cei trei îngeri ai Domnului îi orbesc pe locuitorii Sodomei (Gen 19,11); Nabucodonosor îi scoate ochii regelui Sedecia (2Rg 25,9); Tobia orbeşte în timp ce doarme (Tob 2,11). În Noul Testament Isus vindecă o mulţime de orbi; pe orbul de la bazinul Siloe (In 9,1 ş.u.), doi orbi la Ierihon (Mt 9,27) şi pe Bartimeu, tot la Ierihon (Mc 8,22). Saul devine deodată orb pe drumul damascului (Fap 9,11). De asemenea, la Salamina, vrăjitorul Elima orbeşte pe loc (Fap 13,11). Dar cei mai nenorociţi dintre toţi orbii pe care îi aminteşte Sfânta Scriptură sunt cei pe care îi demască evanghelia de azi; sunt fariseii care şi-au scos singuri ochii minţii, ca să nu vadă adevărul; au iubit mai mult întunericul decât lumina.

DUMINICA IV DIN POSTUL MARE, ANUL B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Postului Mare

Un autor contemporan scrie aceste cuvinte: „Creştinismul nu este istoria de iubire a unei fiice a poporului, care se îndrăgosteşte de principele ceresc spre a fi fericită, ci este fantastica istorie de iubire a marelui principe ceresc, care se îndrăgosteşte la nebunie de sărmana fiică a poporului, ca să o facă fericită”.

Pagina 1 din 2First   Precedentul   [1]  2  Urmatorul   Ultimul