en-USro-RO

| Login
16 august 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 16 august 2018

Sfintii zilei
Ss. Ștefan, rege *; Rochus, pelerin
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), III
Lectionar
Ez 12,1-12: Pleacã în exil ziua, în vãzul lor!
Ps 77: Iartã, Doamne, fãrãdelegea poporului tãu! 
Mt 18,21-19,1: Nu-ți spun pânã la șapte ori, ci pânã la șaptezeci de ori șapte.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 19-a de peste an

Is 9,2-4.6-7

Tit 2,11-14

Lc 2,1-14

 

După ce ne-am pregătit sufletele în timpul acestor patru săptămâni ale Adventului, iată-ne ajunşi în această noapte sfântă şi minunată, în care se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament. Motivul pentru care am lăsat la o parte pregătirile şi obiceiurile străbune şi ne-am adunat în această noapte aici, în biserică, este acela de a-l întâmpina pe pruncul Isus.

„S-a născut pentru noi un mântuitor”: acesta este mesajul central al liturghiei din această noapte. Un mântuitor ce are caracteristicile extraordinare vestite de Isaia: Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii. Un mântuitor care vine pentru toţi, dar în special pentru cei mici şi umili, aşa cum erau păstorii cărora li se adresează îngerul. Mântuitorul ne învaţă să renunţăm la impietate şi la pasiuni şi să trăim în cumpătare, în dreptate şi în pietate.

Pe bună dreptate, se poate spune că această noapte este una dintre cele mai luminate nopţi ale anului şi aceasta nu datorită mulţimii de pomi de iarnă împodobiţi cu fel de fel de luminiţe, ci pentru că pruncul din iesle este cel care ne luminează viaţa. Putem noi rămâne oare indiferenţi în faţa acestei lumini şi bucurii pe care o aduce pruncul?

În prima lectură, profetul Isaia ne spune că „poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare”. La fel şi sfântul evanghelist Luca ne spune că păstorilor „le-a apărut un înger al Domnului şi slava Domnului i-a învăluit în lumină”. Această lumină despre care vorbesc cele două texte nu era nicidecum o lumină orbitoare, ci era o lumină nouă, blândă, care le-a copleşit inimile celor care au văzut-o. Iată motivul pentru care putem spune că această noapte este plină de lumină şi de har.

În timp ce pământul era cufundat în cea mai profundă tăcere, la Betleem, noaptea s-a luminat pe neaşteptate şi un înger a apărut din cer pentru a da vestea cea mare aşteptată de secole: „Vă vestesc vouă o mare bucurie... Astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). Această minunată veste pe care a adus-o îngerul a fost acompaniată de corul oştirii cereşti care intona: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă!”

Pentru a înţelege imensa bucurie pe care o aduce în lume naşterea lui Isus, fiecare om trebuie să fie caracterizat de o mare simplitate. Doar cel care deţine această simplitate este capabil să înţeleagă şi să rămână uimit de fiecare dată când aude textele proclamate în această noapte. Umilinţa şi simplitatea sunt calea de intrare în bucuria şi contemplarea Crăciunului. „Ei se bucură înaintea ta cum se bucură oamenii în timpul secerişului”, ne spune profetul Isaia în prima lectură. Ce motiv avem noi, cei adunaţi aici, să ne bucurăm? Motivul bucuriei noastre trebuie să fie faptul că „un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă”. Dar oare nu se nasc copii în fiecare zi sau chiar în fiecare oră? Cu siguranţă că da. Însă copilul a cărui naştere ne-am adunat să o sărbătorim în această noapte este cel care aduce în lume speranţă şi bucurie. Este însuşi Fiul lui Dumnezeu, cel promis de veacuri.

Crăciunul reprezintă venirea lui Dumnezeu în casele noastre, intrarea lui Dumnezeu în inima fiecăruia dintre noi. Acel Dumnezeu inaccesibil, necunoscut, devine om. El este Emanuel, Dumnezeu cu noi, care vine să se întâlnească cu omul, să vorbească cu el, să-şi facă lăcaş în inima lui. Iată, tocmai aici este minunea: Dumnezeu cel atotputernic, se face cunoscut, vizibil într-un copilaş plăpând. Mesajul pe care îl aduce pruncul este pacea, iubirea, iertarea şi perseverenţa.

Într-o zi de vară, în oraşul italian Bologna, un cerşetor handicapat stătea la marginea unui drum şi ţinea mâna întinsă cerând bani de la trecători. După o lungă perioadă de timp în care tot treceau oamenii prin faţa lui fără să-l bage în seamă, deodată s-a oprit în faţa lui cineva şi a început să caute prin buzunare. După puţin timp, i-a spus cerşetorului: „Îmi pare rău, ţi-aş fi dat cu plăcere ceva, dar tocmai am constatat că nu am la mine nici măcar un ban”. La auzul acestor cuvinte, cerşetorul i-a răspuns: „Tu mi-ai dat mai mult decât bani. Mi-ai dat o parte din inima ta”.

În noaptea de Crăciun, fiecare dintre noi se adună în jurul pomului împodobit pentru a primi cadouri de la cei dragi. Cadouri primesc, de asemenea, şi cei nou-născuţi de la cei dragi, când vin în lume. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Isus la naşterea sa, însă cei care au adus cadourile cele mai preţioase au fost păstorii, cărora îngerul le-a vestit naşterea Mântuitorului. Aceste daruri au fost cele mai preţioase, pentru că au oferit tot ceea ce aveau ei mai preţios: inimile lor. Acelaşi cadou să-l oferim şi noi pruncului Isus, şi anume un loc demn în inimile noastre.

Oare suntem conştienţi de faptul că venirea lui Mesia trebuie să ne fie cel mai mare motiv de bucurie? Conştientizăm noi faptul că naşterea acestui copil la Betleem este evenimentul cel mai important al istoriei mântuirii?

În noaptea în care Cristos s-a născut în peştera din Betleem nu s-au organizat nici festivaluri, nici distracţii, iar armata nu a tras salve de tun, aşa cum s-a făcut atunci când lui Napoleon i s-a născut un moştenitor. Singura manifestare a fost corul ceresc care a intonat imnul „Mărire în cer lui Dumnezeu”.

Crăciunul îşi capătă adevărata semnificaţie numai când acceptăm ca Isus să intre în viaţa noastră. La primul Crăciun, Isus s-a născut în lume. La Crăciunul acesta, el vrea să se nască în viaţa noastră. În felul acesta, asemenea păstorilor, vom putea să ducem şi altora vestea bucuriei că s-a născut un mântuitor, pentru ca toţi cei care nu au auzit, să audă şi să creadă.

Să ne îndreptăm spre ieslea în care stă culcat pruncul dumnezeiesc, să-l privim mai îndeaproape şi să-l ascultăm. Ieslea aceasta este catedra, amvonul de unde el ne învaţă. E drept că încă nu ştie să vorbească şi plânge, dar prin plânsul său ne vorbeşte mai frumos decât toţi oratorii de pe pământ. El ne vorbeşte, mai presus de toate, despre bunătatea lui Dumnezeu, despre iubirea lui Dumnezeu care a venit să locuiască între „pereţii” de carne ai unui trup omenesc, să trăiască durerile şi bucuriile noastre, tristeţile şi fericirile noastre.

Naşterea Mântuitorului este o provocare şi, totodată, un avertisment dat omului de azi de a-şi ridica ochii spre steaua din Betleem şi de a recunoaşte stăpânirea suverană a lui Cristos peste toate domeniile şi activităţile sale. Crăciunul este cu adevărat Crăciun, dacă naşterea lui Cristos este legată de propria noastră renaştere, renaşterea la o viaţă nouă.

„S-a născut Cristos”, spune sfântul Augustin, „pentru ca noi să ne putem renaşte. Sfânta Fecioară l-a purtat pe Cristos în sânul ei, noi să-l purtăm în inimile noastre”.