en-USro-RO

| Login
17 octombrie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Miercuri, 17 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **; Osea, profet
Liturghierul Roman
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Fil 3,17-4,1: Patria noastrã este în ceruri 
Ps 33: Domnul mã elibereazã de orice teamã 
In 12,24-26: Dacã bobul de grâu, care cade în pãmânt, moare, aduce rod mult.
Meditatia zilei
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **

Is 60,1-6

Ef 3,2-3a.5-6

Mt 2,1-12

 

După ce în urmă cu câteva zile am celebrat Naşterea Domnului, astăzi Biserica ne invită să celebrăm un alt moment din istoria mântuirii noastre: Epifania Domnului. Această solemnitate constituie încoronarea timpului de bucurie specific Crăciunului; ea trebuie celebrată şi văzută în lumina acelei stele care i-a călăuzit pe magi şi care luminează viaţa acestui copil misterios, iar prin acesta se răspândeşte asupra întregii umanităţi de-a lungul istoriei.

Epifania este sărbătoarea luminii ce provine de la acest copil, iar ea luminează pe fiecare om care vine în această lume. Acest copil este, de fapt, Fiul lui Dumnezeu, de la care provine orice lumină şi orice dar perfect. Această lumină a fost anunţată de profetul Isaia în prima lectură de azi, adresându-se poporului întors din exil cu aceste cuvinte: „Scoală-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare deasupra ta. Iată, întunericul acoperă pământul şi bezna învăluie popoarele, dar peste tine răsare Domnul şi slava lui străluceşte deasupra ta. Popoarele se vor îndrepta spre lumina ta şi împăraţii spre strălucirea aurorei tale” (Is 60,1-3). Această profeţie s-a împlinit aşa cum ne relatează evanghelistul Matei în pericopa de azi, unde îi prezintă pe cei trei magi, care, călăuziţi de stea, au venit să se închine regelui nou născut.

Epifania este şi sărbătoarea darurilor: înainte de toate, este darul pe care Dumnezeu îl face omenirii prin Cristos şi în Cristos. La nimic nu ne folosesc darurile lui Dumnezeu, dacă nu reuşim să recunoaştem în Isus darul minunat al lui Dumnezeu pentru noi. Darurile pe care astăzi magii le oferă pruncului au semnificaţia lor simbolică: aurul, pentru a arăta regalitatea; smirna, pentru a arăta umanitatea; tămâia, pentru a arăta divinitatea pruncului. Dar, în primul rând, Liturghia de azi le aminteşte şi le reactualizează pentru a ne face să trecem de la daruri la dar, care este acest prunc ce primeşte închinarea magilor, pentru ca mai apoi să trecem de la dar la cel care ne oferă darul.

Epifania este şi triumful credinţei, a acelei credinţe-dar care vine pentru a contempla misterul lui Dumnezeu; acea credinţă care ştie să recunoască splendoarea gloriei divine în sărăcia acestui prunc abia născut. Orice credinţă autentică are capacitatea de a pătrunde dincolo de ceea ce se vede, are puterea să întrevadă ceea ce este ascuns, aşa cum au reuşit magii să-l recunoască în acel prunc, care s-a născut într-o iesle săracă, pe regele regilor.

Sărbătoarea de azi ne aminteşte în chip deosebit că credinţa este un dar, însă este şi o căutare, o cale spre Dumnezeu însoţită de o lumină călăuzitoare pe acest drum. Steaua care i-a călăuzit pe magi poate fi considerată ca un simbol a ceea ce Dumnezeu ne oferă pentru a rămâne vigilenţi şi agili: credinţa şi raţiunea, pe care Papa Paul al VI-lea le prezintă ca două făclii necesare fiecărui om pentru a ajunge la mântuire, iar Papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica Fides et ratio, le prezintă ca pe cele „două aripi prin care spiritul omului se înalţă pentru a contempla adevărul” (FR 1).

Fragmentul evanghelic de astăzi ne prezintă modul în care se realizează întâlnirea dintre Dumnezeu şi om. Această întâlnire se realizează în două momente ce exprimă viaţa creştină.

Primul moment al întâlnirii noastre se prezintă astfel: pentru a-l putea întâlni pe Dumnezeu, trebuie ca el să vină primul în întâmpinarea noastră; iniţiativa nu poate fi a noastră, ci numai a sa. Nu putem să-l întâlnim pe Dumnezeu numai prin puterile noastre; pentru a-l putea găsi, este nevoie ca el să aibă iniţiativa, ca el să vină în întâmpinarea noastră. Acest lucru este scos în evidenţă de evanghelistul Matei prin apariţia stelei. Dacă acest semn misterios nu ar fi apărut pe cer, magii nu ar fi descoperit nimic, nu ar fi putut pleca din ţara lor pentru a ajunge la Betleem, ca să-l întâlnească pe Domnul. Steaua a fost pentru magi semnul venirii lui Dumnezeu, iar dacă această stea nu le-ar fi apărut, ei nu l-ar fi căutat. În Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan, ni se spune acest adevăr: „Dragostea lui Dumnezeu nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 4,10).

Al doilea moment al întâlnirii noastre cu Dumnezeu este acesta: ca noi să-l întâlnim, trebuie să-l căutăm. Dumnezeu ne vine primul în întâmpinare cu harul său, ne întâmpină pentru că noi nu putem avea iniţiativă, însă, după ce el a venit în întâmpinare, noi trebuie să-l căutăm. Acest adevăr ni-l prezintă pericopa evanghelică de astăzi când ne relatează că magii, după ce ajung la Ierusalim, nu mai văd steaua şi nu-şi mai pot continua drumul pentru a-l găsi pe regele nou-născut, şi astfel sunt nevoiţi să se îndrepte şi să-i întrebe pe cei care erau abilitaţi să le dea indicaţiile lor, adică pe Irod, care la rândul său apelează la experţii în Scriptură şi profeţiile revelaţiei divine. Astfel şi noi, după ce am primit de la Dumnezeu harul ce ne-a condus la credinţă, trebuie să corespundem acestor daruri şi să mergem, să ne folosim toate energiile noastre umane, facultăţile intelectuale, voinţa şi sensibilitatea pentru a-l căuta şi a-l găsi pe Dumnezeu. De multe ori el pare că este absent, de multe ori pare că se ascunde; în mod obişnuit, el nu ne dă posibilitatea de a face o experienţă sensibilă cu privire la el. Toate acestea nu împiedică credinţa noastră, ci trebuie să îndreptăm capacităţile noastre spre el cu toate energiile de care dispunem.

Un exemplu putem să-l luăm din ceea ce i s-a întâmplat unui preot care, prin raţiunea sa, încerca să înţeleagă cum ostia în momentul consacrării se transformă în adevăratul trup şi sânge al lui Cristos. În 1264, pe când se afla într-o călătorie, s-a oprit în localitatea Bolsena şi a mers în biserica „Sfânta Cristina” pentru a celebra sfânta Liturghie. În timpul Liturghiei, când a ajuns la prefacere şi fiind în continuare cuprins de îndoieli despre prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie, Dumnezeu, ca să-i lumineze credinţa, a făcut o minune: ostia pe care o ţinea în mână s-a transformat într-o bucată de carne din care curgea sânge.

Ca să ajungem la cunoaşterea lui Dumnezeu avem nevoie de o lumină, simbolizată de steaua care-i conduce pe magi ca să-l adore pe Dumnezeu ascuns în pruncul de la Betleem. Această lumină nu e doar raţiune, pur şi simplu, deşi ea ne este călăuză în acest drum. Această lumină este un har al lui Dumnezeu, o mişcare lăuntrică şi puternică, menită să ne facă să pornim la drum. Este o chemare, o invitaţie insistentă simţită înăuntrul sufletului, dar prezentată nouă sub o înfăţişare exterioară. Este un răspuns dat, aşa cum ne spune Conciliul al II-lea din Vatican în constituţia dogmatică Dei Verbum: „Dumnezeului care cheamă şi se dezvăluie, omul îi răspunde ascultându-l prin credinţă” (DV 5).

În a doua lectură, luată din Scrisoarea către Efeseni, apostolul Paul predică cu entuziasm faptul că, datorită harului lui Dumnezeu, i-a fost revelat misterul de mântuire al lui Dumnezeu. Acest mister a fost arătat prin intermediul Duhului Sfânt, iar misterul constă „în aceea că prin evanghelie, păgânii sunt împreună moştenitori cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi sunt părtaşi cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus”. Despre ce moştenire şi promisiune vorbeşte apostolul Paul? Cu cine formează păgânii un singur trup? Cu poporul lui Dumnezeu, care este moştenitorul promisiunii făcută lui Abraham: „Dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi descendenţii lui Abraham, moştenitori după promisiune” (Gal 3,29) aşa cum ne spune apostolul Paul în Scrisoarea către Galateni, referindu-se la păgâni.

Să fim şi noi cu apostolul neamurilor entuziasmaţi de darul lui Dumnezeu, adică de faptul de a fi părtaşi promisiunii lui Abraham prin intermediul lui Isus. Să ne angajăm să punem în practică ceea ce ne cere în drumul nostru!

Să ne rugăm astăzi în solemnitatea Epifaniei pentru toate popoarele pământului şi toate persoanele, pentru ca, ridicându-şi privirile, să vadă steaua Domnului Isus care i-a condus pe magi la Betleem şi să fie transformaţi de lumina sa.