en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

Sir 24,1-2.12-16

Ef 1,3-6.15-18

In 1,1-18

 Cu puţin timp în urmă am celebrat Naşterea Domnului la Betleem şi avem încă proaspăt în minte mesajul pe care îngerul l-a dus păstorilor: „Vi s-a născut mântuitorul, care este Cristos Domnul”.

Dacă Adventul era timp de aşteptare şi de speranţă, timp de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului, iată că acum suntem deja în bucuria acestei sărbători. Crăciunul este sărbătoarea luminii şi a bucuriei în care planul veşnic al Tatălui îşi are începutul concret. Cristos s-a născut la Betleem într-un grajd sărac şi se naşte şi astăzi în inima fiecărui om care îl acceptă şi îi doreşte prezenţa. Dar Cristos nu se naşte numai la Crăciun, ci se naşte în fiecare clipă în inima aceluia care îi dăruieşte fiinţa sa în întregime. Astfel, cel care îl primeşte este umplut de lumina lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră, iar inima lui devine transparentă, lăsând să iasă afară lumina celui care a coborât în fiinţa sa. Acum timpul speranţei s-a împlinit şi toţi cei care se convertesc şi îl acceptă devin prietenii săi, prietenii luminii.

„Înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a stabilit locuinţa în mijlocul poporului ales”, ne relatează prima lectură. Dumnezeu, în planul său de mântuire, a vrut să pregătească oamenii pentru a-l primi pe Fiul său. Pentru aceasta a ales un popor, poporul lui Israel, care să fie martorul şi mărturisitorul lui în lume. De aceea, prima lectură ne vorbeşte despre înţelepciunea lui Dumnezeu care se face cunoscut oamenilor şi care îşi arată slava în mijlocul poporului său. Din înţelepciunea lui a fost creată lumea, şi prin aceeaşi înţelepciune ea este condusă la mântuire, este condusă spre Dumnezeu.

Înţelepciunea este însuşi Fiul lui Dumnezeu făcut om asemenea nouă, este cel prin care toate au fost create şi fără de care nimic nu a fost creat.

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, ne spune sfântul Ioan în prologul Evangheliei sale, pe care l-am proclamat astăzi la sfânta Liturghie, iar psalmul responsorial ne dă o explicaţie, spunându-ne că tocmai acest Cuvânt s-a făcut trup şi a locuit între noi. Cuvântul lui Dumnezeu este însuşi Fiul său, Isus Cristos, Înţelepciunea Tatălui, prin care toate au fost create şi care la Crăciun a luat trup omenesc sub chipul unui copil culcat în iesle, cel pe care cu multe veacuri înainte îl vestiseră profeţii. Isus Domnul a venit pe pământ pentru a da oamenilor viaţa. El, care este lumina, a venit să-i scoată pe oameni din întunericul păcatului, a venit să-i scoată la lumina harului, pentru ca toţi să creadă prin el.

Scrisoarea către Efeseni, din care este luată lectura a II-a de astăzi, este o scrisoare cu o tonalitate diferită de a celorlalte. În celelalte scrisori, sfântul Paul are în mod necesar accente polemice împotriva adversarilor credinţei şi a ereziilor care încep deja să apară în Biserică. În Scrisoarea către Efeseni găsim, în schimb, o seninătate şi un entuziasm care nu sunt tulburate de nici o polemică: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în ceruri”. El îi mulţumeşte Domnului pentru bunătatea lui, prin care a orânduit mai dinainte ca să fim adoptaţi ca fii prin Isus Cristos. Scrisoarea către Efeseni este, într-adevăr, scrisoarea unităţii poporului lui Dumnezeu, unitate care, surprinzător pentru gândirea unui evreu, merge dincolo de hotarele poporului israelit. Aceasta este noutatea revelaţiei: Dumnezeu care părea că, la început, limitase planul său de mântuire la un singur popor, căruia i-a dedicat toată grija şi preocupările sale, iată, vedem acum, că acest plan s-a extins şi îi priveşte pe toţi oamenii, pentru că vrea să-i conducă pe toţi la mântuire.

Noul popor al lui Dumnezeu, în care sunt cuprinşi toţi oamenii, este Biserica, semnul unităţii întregului neam omenesc pentru care Cristos a venit în lume. Pentru a fi uniţi cu toţi oamenii, trebuie să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt, care este înţelepciunea lui Dumnezeu şi care ne luminează şi ne întăreşte ca să dăm mărturie despre el tuturor.

Sfânta Ioana Francisca, fondatoarea ordinului Micilor Slujitoare ale Inimii Preasfinte a lui Isus, pentru asistenţa gratuită a bolnavilor la domiciliu, căuta în suferinţă modul de a da mărturie despre Isus care s-a făcut om ca să mântuiască sufletele şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea noastră.

Ea obişnuia să poarte asupra ei un crucifix şi recomanda şi fiicelor ei spirituale să facă acelaşi lucru, pentru că, spunea ea, aceasta este arma bătăliilor sfinte şi a victoriilor împotriva Celui Rău. Pe când era la Torino, citim în viaţa ei, după ce îngrijise mai multe zile un bărbat necredincios, bolnav din cauza vieţii lui păcătoase, a fost surprinsă să-l audă într-o zi spunându-i: „Iată, am aflat, în sfârşit, pe cineva care îmi place într-adevăr. Celelalte nu făcuseră decât să mă cicălească şi să-mi arate iadul”. „Aş dori să vă cer o favoare”, a răspuns sora. „Fac orice pentru aceea care mi-a adus atâta bucurie”. „Aş dori să sărutaţi acest crucifix”. „Dacă este numai atât fac bucuros acest lucru”, a răspuns bărbatul şi a sărutat crucifixul. Acesta era rodul rugăciunilor pe care sora le făcuse pentru acel bărbat cât timp îl îngrijise, şi iată că Dumnezeu a făcut ca acele rugăciuni să fie rodnice pentru că, înainte de a muri, bărbatul s-a spovedit, s-a împărtăşit şi a murit împăcat cu Dumnezeu.

Iată un exemplu prin care înţelepciunea lui Dumnezeu lucrează în oameni şi cheamă pe cât mai mulţi la convertire.

Isus născut la Betleem este întemeietorul Bisericii. El, Dumnezeu întrupat, a fondat Biserica pentru ca planul lui Dumnezeu să aibă continuitate pe pământ şi după înălţarea sa la cer. Biserica, luminată şi condusă prin puterea Duhului Sfânt este continuarea planului de mântuire şi unitatea întregului neam omenesc. Prin Biserică, noi îl cunoaştem pe Dumnezeu şi voinţa lui, iar Cristos însuşi este drumul ce trebuie parcurs pentru a ajunge la mântuire. Dar această mântuire nu cere ca doar noi să-l cunoaştem pe Dumnezeu şi voinţa lui. Cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu ne angajează să dăm mărturie despre el şi celorlalţi. El face ca toţi oamenii să fie chemaţi la el, împreună să formeze poporul său şi toţi împreună să fie un singur trup, trupul lui Cristos. Domnul nu exclude pe nimeni de la mântuirea sa, de aceea, cu toţii trebuie să fim martori ai voinţei sale în lume.

Să-l rugăm pe Domnul ca, luminaţi de Duhul Sfânt, să primim înţelepciunea divină şi să devenim fii ai luminii şi martori ai Domnului în lume, pentru ca împreună cu toţi oamenii să ne bucurăm de mântuirea la care am fost chemaţi şi pentru care el a venit în lume ca să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare.