en-USro-RO

| Login
18 iunie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 18 iunie 2018

Sfintii zilei
Ss. Marcu și Marcelian, m.
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 11-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III
Lectionar
1Rg 21,1-16: L-au scos pe Nabot din cetate, l-au bãtut cu pietre și el a murit.
Ps 5: Ia aminte, Doamne, la suspinul meu!
Mt 5,38-42: Eu însã vã spun: sã nu vã împotriviți celui rãu.

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 11-a de peste an

1Sam 16,1b.6-7.10-13a

Ef 5,8-14

In 9,1-41

 De-a lungul întregului an liturgic, creştinul se pregăteşte să asimileze misterele lui Cristos făcut om. El a venit pe pământ ca să-şi dea viaţa pentru om şi pentru aceasta şi-a vărsat sângele, pentru ca prin el să spele păcatele oamenilor. Dar misterul pascal nu se opreşte aici, deoarece Cristos a înviat şi, prin aceasta, ne conduce şi pe noi la o viaţă nouă, ne renaşte la o nouă demnitate: aceea de fii ai lui Dumnezeu.

După ce în duminicile trecute l-am văzut pe Isus în pustiu pregătindu-se pentru viaţa publică, am asistat la evenimentul schimbării la faţă pe Muntele Tabor şi l-am văzut pe Isus ca fiind apa vie în dialogul cu femeia samariteană, în liturgia cuvântului de astăzi, Isus ni se revelează ca fiind lumina lumii.

Pericopa evanghelică ni-l arată pe Isus vindecând un orb din naştere. Sfântul Ioan ni-l prezintă pe Domnul ca fiind lumina lumii şi, ca să ne dovedească acest lucru, nu vorbeşte despre lucruri abstracte, nici nu face un eseu filozofic pe tema luminii, ci ne relatează un fapt concret. Isus merge împreună cu ucenicii şi, pe drum, se întâlnesc cu un orb din naştere. Văzându-l, ucenicii l-au întrebat cine purta vina acestui defect: el sau părinţii săi? Însă Isus le-a răspuns că este astfel, ca să se arate în el lucrările Domnului. Şi spunând acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu saliva şi a pus această tină pe ochii orbului, apoi l-a trimis să se spele la piscina Siloe. Iar el s-a dus şi s-a întors văzând. Ne punem întrebarea: ce rol a avut acea tină? Era ea oare un leac sau un rit magic? Nu! Acest gest pe care Isus l-a făcut nu avea decât o valoare simbolică, deoarece am văzut că acel om nu şi-a recăpătat vederea decât după ce a îndeplinit porunca lui Isus de a se spăla în piscina Siloe, adică a ascultat de porunca lui Isus.

Cu ce putem asemăna această vindecare pe care a făcut-o Isus? Am văzut că în multe din minunile sale, Isus cerea omului credinţa pentru ca prin aceasta să-l vindece. De această dată, însă, a fost cu totul altfel: „Am venit în lumea aceasta pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi”. Îl putem asemăna pe acest orb din naştere cu un copil la botez. Orbul a primit lumina fizică, iar copilul la botez primeşte lumina credinţei. După ce a primit vindecarea de orbire, omul a început să vadă şi cu ochii sufletului şi treptat a învăţat să-l cunoască pe Isus, să recunoască în el pe Fiul omului şi să creadă în el.

Ce este, de fapt, lumina? Lumina este aceea care ne ajută să distingem contururile, să vedem lucrurile, să ne ferim ca să nu ne împiedicăm atunci când mergem. La fel este şi credinţa pentru suflet. Ea este aceea care ne ajută să-l vedem pe Dumnezeu şi să credem în el.

Marea majoritate dintre noi vedem şi nu ştim să preţuim lumina la adevărata ei valoare: la naştere o primim şi suntem prea obişnuiţi cu ea ca s-o preţuim. Ne dăm seama puţin de valoarea ei doar dimineaţa când ne trezim şi ne loveşte ochii.

Dar în ceea ce priveşte credinţa, nu trebuie să fie aşa. Trebuie să creştem în credinţă şi nu trebuie să lăsăm ca rutina să pună piedici în calea credinţei noastre. Trebuie să ne străduim să-l cunoaştem pe Domnul, iar asemenea orbului care s-a spălat la Siloe, noi, cei care am primit lumina credinţei prin apa sfântului Botez, să învăţăm să-l recunoaştem în Isus pe acela care a făcut din noi fii ai luminii.

Aşa cum ne spune sfântul Paul, înainte de botez eram în întuneric, dar acum suntem în lumina Domnului. Dacă suntem fii ai luminii, roadele vieţii noastre trebuie să fie bunătatea, dreptatea şi adevărul. Ca să fim fii ai luminii, trebuie să renunţăm la tot ceea ce este rău în noi şi să-l primim pe Isus în noi, pentru ca el să fie lumina din întunericul nostru.

Prima lectură ne relatează episodul ungerii lui David ca rege de către profetul Samuel. Pentru că Saul a păcătuit şi nu a mai ascultat de porunca Domnului, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Samuel ca să-l ungă pe David ca rege. În acest fragment din Cartea întâi a lui Samuel vedem diferenţa dintre felul cum gândeşte omul şi felul lui Dumnezeu de a acţiona. Dacă profetul voia să-l ungă ca rege pe Eliab, fiul cel mai mare al lui Iese, care era un bărbat puternic şi frumos, iată că Domnul îl opreşte şi îi spune că David, care era doar un copil, era cel ales de el, căci Domnul nu priveşte la aspectul fizic, ci se uită la inimă. Şi Saul era cel mai puternic şi mai frumos dintre toţi israeliţii, şi iată că l-a dezamăgit pe Dumnezeu. Atunci când greşea, el aducea tot felul de scuze profetului Samuel pentru păcatele sale. David însă, atunci când a păcătuit, nu a ezitat să se umilească în faţa profetului Natan şi, plin de căinţă, să-şi recunoască greşeala.

Era odată un ateu care a promis că va demonstra că omul nu este înclinat prin natura sa să recunoască existenţa unei fiinţe atotputernice. Pentru a face această demonstraţie, el a luat un prunc, pe fiul său, pe care l-a crescut şi l-a educat el însuşi. I-a dat tot ceea ce îi trebuia, i-a făcut o educaţie ştiinţifică vastă şi nu exista domeniu ştiinţific în care băiatul să nu aibă cunoştinţe ample. Dar singurul lui univers era o încăpere îngrijită la subsol, lipsită de geamuri, iar singura sursă de lumină era un bec ce l-a însoţit pe tot parcursul vieţii sale până la vârsta majoratului. Când a împlinit optsprezece ani, a sosit şi momentul ca băiatul să iasă în lume însoţit de acela care l-a crescut. Când au ieşit afară, era o zi însorită de vară, iar ochii copilului obişnuiţi doar cu lumina becului au început să lăcrimeze. Atunci băiatul l-a întrebat pe tatăl său ce este acea sursă de lumină atât de puternică. Bărbatul i-a spus că se numeşte soare. Băiatul l-a rugat atunci să transmită salutările sale celui care a inventat soarele, iar acel ateu şi-a dat seama de falsitatea tuturor convingerilor sale şi a început să creadă.

Aşa cum soarele poate să topească cele mai groase gheţuri, la fel, lumina lui Cristos poate să lumineze inimile cele mai întunecate şi să-i scoată la lumină pe toţi cei aflaţi în întuneric. De aceea, să urmăm îndemnul sfântului Paul: „Trezeşte-te, tu, care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina”, pentru că cel ce este luminat de Cristos iradiază de lumină divină şi lumina sa lucrează împreună cu lumina lui Cristos.