en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 18 noiembrie 2018

Sfintii zilei
Sfințirea Bazilicilor „Sf. Petru” și „Sf. Paul”;
Fer. Carolina Kozka, fc. m.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 33-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã duminicalã
verde, I
Lectionar
Dan 12,1-3: În acel timp va fi salvat poporul tãu.
Ps 15: Pãzește-mã, Dumnezeule, pentru cã îmi caut refugiu în tine!
Evr 10,11-14.18: El, printr-o singurã jertfã, i-a dus la desãvârșire pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți.
Mc 13,24-32: Va aduna pe toți aleșii sãi din cele patru vânturi.

Gen 1,1-2,2

Ex 14,15 –15,1

Rom 6,3-11

Mt 28,1-10

 Iată-ne adunaţi în această noapte plină de har pentru a sărbători Învierea Domnului nostru Isus Cristos din morţi. Sfântul Augustin a spus despre această noapte pascală că este „mama tuturor vigiliilor”, şi acest lucru deoarece acum este momentul când toţi oamenii sunt eliberaţi de sub jugul păcatului prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. Această vigilie pascală este compusă din patru părţi foarte importante şi pline de semnificaţie. Prima parte este începutul solemn al vigiliei sau „ceremonia luminii”, a doua parte cuprinde liturgia cuvântului, a treia, liturgia baptismală, iar a patra, liturgia euharistică.

Textele scripturistice pe care sfânta Biserică le-a propus pentru această celebrare ne ajută să înţelegem mai bine misterul care se înfăptuieşte în această noapte. Ele relatează întreaga istorie a mântuirii începând de la creaţie şi până la înviere. Toate aceste lecturi au ca scop scoaterea în evidenţă a puterii lui Dumnezeu. Astfel, prima lectură din Cartea Genezei prezintă creaţia lumii. Textul se referă la faptul că Dumnezeu este unic, transcendent, anterior lumii şi creator al ei; se referă la om care este imaginea lui Dumnezeu şi la sfinţenia zilei Domnului orânduită de creator.

Abraham, despre care a vorbit a doua lectură, este modelul omului drept care se încrede în Dumnezeu, după cum evidenţiază şi Scrisoarea către Evrei: „Prin credinţă, Abraham l-a adus ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile şi căruia i se spusese: «Prin Isaac, vei avea urmaşi care-ţi vor purta numele». El credea că Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morţii, de aceea l-a redobândit ca semn” (Evr 11, 17-19). Abraham, care îl jertfise deja pe Isaac în inima lui, îl poate considera apoi ca pe un salvat de la moarte, ca pe un înviat, de aceea sfinţii părinţi au văzut în jertfa lui Isaac prefigurarea jertfei lui Cristos.

Important între aceste fragmente este şi cel din Cartea Exodului, care arată puterea braţului lui Dumnezeu care-l eliberează pe Israel din mâinile faraonului, trecându-l prin Marea Roşie ca pe uscat. Cu acelaşi braţ cu care l-a scos pe Israel din Egipt, Dumnezeu l-a scos şi pe Fiul său din mormânt.

Fragmentul din Evanghelia după sfântul Matei ne relatează vestea minunată pe care o dă îngerul femeilor ce s-au dus la mormânt. Această veste a îngerului este întărită şi de apariţia lui Cristos cel înviat, iar întâlnirea cu el este motiv de mare bucurie pentru ele.

Nici un om credincios, care s-a pregătit în timpul Postului Mare meditând la suferinţele îndurate de Cristos pentru noi nu poate să nu se bucure. Învierea reprezintă cel mai răsunător şi mai important eveniment al istoriei. Acest eveniment poate fi atestat din punct de vedere istoric, dar nu trebuie redus la istorie. Prin înviere se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, dar totodată ea este cea care dă sens tuturor celor viitoare.

Această noapte cu adevărat minunată şi luminată, după cum se arată în vestirea solemnă a învierii, este noaptea în care omul trece de la întunericul păcatului la lumina harului mântuitor.

Din evenimentul învierii lui Cristos reies trei aspecte importante ale ei. Învierea este, în primul rând, memorial al victoriei asupra păcatului şi al morţii. Într-adevăr, Cristos atât de mult a iubit lumea încât nu a pregetat să moară pe cruce pentru fiecare dintre noi, ca să ne răscumpere greşelile şi să ne dăruiască viaţa veşnică, pentru a ne putea bucura de vederea fericită a Tatălui în ceruri. Totodată, ea reprezintă împlinirea speranţei veterotestamentare şi a speranţei creştinilor de a ajunge în ceruri. Cristos, prin biruinţa sa asupra morţii, este primul născut al noii creaţii. Prin înviere, el ne-a întărit speranţa şi ne-a dăruit puterea de a crede în învierea fiecăruia dintre noi la a doua lui venire. Învierea reprezintă şi un angajament personal al nostru, al fiecăruia, prin care trecem de la starea de păcat la starea harului, de la moarte la viaţă.

Lectura luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani are ca principală temă sacramentul Botezului. Acesta este prezentat ca participare la moartea şi învierea lui Cristos, semnificate de însuşi ritualul Botezului. Efectul Botezului, după sfântul Paul, este schimbarea vieţii într-o viaţă nouă în Cristos. Prin Botez, omul este eliberat din sclavia păcatului în care se afla înainte de primirea lui. Liturgia din această noapte minunată, după cum am spus, pe lângă ritualul luminii şi liturgia cuvântului conţine şi ritualul Botezului. Biserica recomandă ca în această noapte, dacă sunt catecumeni, să primească acest sacrament în cadrul celebrării pascale. Fiecare dintre noi cei aflaţi aici am fost botezaţi, iar sfânta Biserică ne invită să ne amintim de botezul nostru. Trebuie să conştientizăm că, primirea botezului reprezintă poarta noastră de intrare în rândul celor care fac parte din trupul mistic al lui Cristos care se îndreaptă spre mântuire. Ne comportăm noi ca adevărate mădulare ale acestui trup?

Biserica ne îndeamnă să reînnoim făgăduinţele făcute la botez, însă trebuie să fim convinşi că această reînnoire nu trebuie să fie doar o formulă banală pe care trebuie să o recităm. Este necesar să devenim profund convinşi de cuvintele pe care le rostim şi să le punem cu adevărat în practică. Este adevărat că suntem slabi din fire şi vom cădea din nou în păcate, însă, privind la suferinţele îndurate de Mântuitorul în marea sa iubire pentru noi, cu siguranţă, vom dobândi forţa necesară pentru a rămâne în harul sfinţitor.

O deţinută dintr-un penitenciar al KGB-ului din Moscova pe nume Nataşa, povesteşte o întâmplare din acel loc al terorii: „Într-o seară o tovarăşă de celulă mi-a şoptit: «Ştiţi ce zi este mâine? Mâine este Paştele». Paştele este o sărbătoare a bucuriei pentru întreaga omenire. Doar noi eram excluse de la această bucurie. Mai târziu, mergeam tristă de-a lungul coridorului. Deodată a izbucnit un strigăt în liniştea apăsătoare: «Cristos a înviat!» Cine îndrăznise oare să strige acest salut pascal? Era însoţitoarea mea. Atunci a venit şi răspunsul, cu voci bucuroase, din fiecare celulă: «Adevărat a înviat!» Gardienii au înlemnit de uimire. S-au repezit asupra tinerei fete şi au luat-o cu ei. După patru zile s-a întors în celulă cu faţa slăbită de tot. Fusese dusă într-o celulă unde drept pedeapsă nu a primit căldură şi mâncare. «Am vestit totuşi în închisoare vestea cea bună a Paştelui, mi-a spus cu faţa luminoasă. Toate celelalte nu mai contează»”.

De aceeaşi soartă puteau avea parte şi cei mai în vârstă dintre noi cu câţiva ani înainte, în perioada dominaţiei comuniste, însă astăzi, când această dominaţie a încetat, nu mai avem motive de teamă şi trebuie să ducem tuturor vestea cea minunată a victoriei glorioase a lui Cristos asupra morţii. Îndemnul lui Cristos cel înviat adresat femeilor – „Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire...” – ne este adresat şi nouă, tuturor creştinilor, în această noapte.

Sfântul Ignaţiu de Antiohia spunea: „Îl caut pe cel care a fost răstignit pentru mine, îl doresc pe cel care a înviat pentru mine, în el voi învia şi eu ca un om liber”. Să mergem şi noi şi să ducem această veste a învierii tuturor oamenilor de bună credinţă.