en-USro-RO

| Login
22 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 22 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mã va urma ca în vremea tinereții ei;
Ps 44: Ascultã, fiicã, privește și pleacã-ți urechea 
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 33-a de peste an

Os 6,3-6

Rom 4,18-25

Mt 9,9-13

 În viaţa fiecăruia există nenumărate întâlniri. Întâlnim persoane pe care timpul nu le va mai şterge din cartea propriei vieţi. Unele întâlniri dorim să le uităm, să le ştergem definitiv din viaţa noastră. În general, viaţa ni se schimbă în urma unei întâlniri. Liturgia cuvântului din duminica a X-a de peste an, ne conduce spre misterul bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu, care prin Fiul său dat la moarte pentru păcatele noastre, dar înviat din morţi, vine să-i cheme pe cei păcătoşi la mântuire.

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Isus căutându-i pe cei păcătoşi pentru a-i îndrepta şi pentru a le aduce mântuirea. Însă, Isus întâlneşte unele obstacole din partea fariseilor, pentru că ei nu priveau cu ochi buni familiaritatea lui Isus cu cei păcătoşi. După cum ni se relatează în Evanghelie, Isus întâlneşte un vameş cu numele de Levi, stând la biroul său, şi îl cheamă ca să devină apostol. Un vameş, un colaborator, un reprezentant al puterii opresive şi colonialiste a romanilor. În mentalitatea timpului lui Isus, vameşii erau oameni dispreţuiţi de toată lumea, pentru necinstea lor. În plus, fiind în legătură continuă cu romanii, deci cu păgânii, ei trăiau în stare permanentă de impuritate, conform legilor iudaice. Din acest motiv, ei erau excluşi de la toate adunările de rugăciune; erau consideraţi păcătoşi publici. Alegând un perceptor de impozite, detestat de toţi, Isus face un gest provocator pentru cei din comunitatea de la Cafarnaum. Isus introduce în „colegiul său apostolic” un om scandalos, păcătos, pentru a face din el unul dintre cei 12 stâlpi ai Bisericii sale, împreună cu ceilalţi apostoli. Isus îi spune „Urmează-mă!”, iar el s-a ridicat şi l-a urmat (cf. Mt 9,9b).

Matei trăia probabil în sufletul său un sentiment de neplăcere pentru existenţa sa şi probabil că simţea şi dorinţa de a ieşi din starea în care se aflase până atunci. Figura lui Isus, despre care vorbeau cei din jurul său, probabil că îl tulbura, îl făcea să se simtă neliniştit. În cele din urmă, se decide să-l urmeze pe Isus. Matei sărbătoreşte chemarea sa şi îl invită pe Isus în casa sa. Vrea ca şi colegii săi să-l cunoască pe cel care îi schimbase viaţa. Din acest moment, pentru Matei începe o viaţă nouă: eliberată, mântuită, salvată. Charles de Foucauld spunea: „Atunci când un om se îndepărtează de Dumnezeu, milostivirea divină îl urmăreşte fără încetare, pândind momentul propice pentru a-l ajuta să iasă din păcatul său”. Gestul pe care îl face Isus faţă de Matei nu este însă văzut bine de către farisei, care reproşează ucenicilor lui Isus faptul că învăţătorul lor stă la masă cu păcătoşii. Isus, auzindu-i, le răspunde minunat: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi. Milă vreau, nu jertfă. Căci nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (Mt 9,13). Isus Cristos arată milă, iubire faţă de păcătoşi, nu iubeşte păcatele lor, dar îi iubeşte pe cei pe care îi vrea convertiţi. Dumnezeu este Dumnezeul iubirii, al milei şi al iertării. Isus citează un fragment din Cartea profetului Osea (6,6), care condamnă religiozitatea de faţadă a poporului. Erau trebuincioase jertfele de animale, dar erau de mai mare folos bunătatea şi o iubire mai mare în inimi, căci iubirea este adevăratul suflet al cultului lui Dumnezeu.

Iubirea şi fidelitatea sunt mai de preţ decât prescripţiile din lege. Arătând iubire şi milă faţă de păcătoşi, Isus condamnă ura care stăpâneşte sufletele oamenilor şi dispreţul faţă de cei păcătoşi. Mulţi oameni care se consideră buni urăsc, îi dispreţuiesc pe cei păcătoşi şi vor distrugerea şi nimicirea lor. Isus ne îndeamnă să-i răbdăm, să-i compătimim şi să-i ajutăm să se întoarcă. Astfel, Cristos ne arată că Dumnezeu nu vrea distrugerea celui păcătos, dar întoarcerea sa de la calea cea rea, îndreptarea sa. Mila şi iubirea sunt însuşirile care ies în evidenţă la Dumnezeu, şi nu ura, asprimea, duritatea.

De ce ne convertim la Cristos? Nimeni nu se converteşte la Cristos doar pentru că în Biserică există un magisteriu. Nimeni nu se va converti la Cristos doar pentru că în Biserică există şapte sacramente. Se va converti mai curând pentru că a întâlnit un credincios care i-a arătat cu viaţa şi exemplul său că Isus Cristos e înţelepciunea, dreptatea şi viaţa lui, că urmarea lui Cristos e vrednică de om. Se va converti la Cristos, dacă va întâlni un credincios catolic care, prin comportamentul lui de zi cu zi, i-a arătat faţa Bisericii lui Cristos. Isus Cristos este izvorul inepuizabil al adevărului, al forţei şi al puterii de care are nevoie lumea modernă.

John Wu, unul dintre ultimii ambasadori ai Chinei la Vatican, descrie astfel convertirea sa. „Un prieten, Yuan, mi-a dat o cărţulie în limba franceză despre gândurile şi viaţa sfintei Tereza a Pruncului Isus. Am deschis-o şi am citit următoarele gânduri: «Sunt sigură că dacă aş avea pe conştiinţă toate păcatele care se pot comite, aş merge cu inima să mă arunc în braţele lui Isus, căci ştiu cât îl îndrăgeşte pe fiul risipitor care se întoarce la el». L-am întrebat pe Yuan dacă nu deţine o operă mai completă despre sfânta Tereza, iar el mi-a dat Istoria unui suflet, autobiografia sfintei, pe care am citit-o imediat, rămânând foarte impresionat. Mi-am zis atunci: dacă această carte reprezintă catolicismul, nu văd de ce nu ar trebui să devin chiar eu catolic. Într-adevăr, am găsit aici sinteza tuturor perechilor de contradicţii, între umilinţă şi cutezanţă, libertate şi disciplină, datorie şi iubire, forţă şi slăbiciune, har şi natură, grabă şi răbdare, bogăţie şi sărăcie. Şi a fost o tânără soră care a murit doar la 24 de ani şi a ajuns la o aşa perfecţiune! Cum se explică? Cum ar fi putut ea dezvolta într-un mod aşa de complet personalitatea sa, dacă nu ar fi făcut parte din trupul mistic al lui Cristos? Acea carte m-a făcut să iau decizia să mă fac catolic. Inima mea a fost atinsă de har”.

Iată un exemplu demn de urmat. Să învăţăm de la aceşti oameni care au reuşit să-l descopere pe Dumnezeu în viaţa lor. Să nu uităm că şi noi avem datoria să devenim sfinţi. Dumnezeu ne caută, vine în întâmpinarea noastră ca să ne îndreptăm viaţa. Cu toţii suntem păcătoşi. Pentru aceasta avem nevoie de Cristos care să ne vindece de păcat. Cristos l-a primit cu iubire pe Matei şi pe cei păcătoşi, pe care i-a câştigat prin iubire şi bunătate. Cu câtă iubire îl primeşte Tatăl pe fiul risipitor? Ca să ne vindecăm, trebuie să credem în iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Oare ascultăm de el? Prin cuvintele de la sfânta Liturghie, prin exemplul bun al altor persoane, prin rugăciunea altora, el ne cheamă asemenea lui Matei, să-l urmăm, să părăsim viaţa păcătoasă şi să începem o viaţa bună şi sfântă.

În cea de-a doua lectură sfântul apostol Paul ni-l prezintă ca model pe Abraham, părintele nostru în credinţă, care „a crezut contrar oricărei speranţe”. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci, prin credinţă, s-a întărit şi i-a dat mărire lui Dumnezeu, convins pe deplin că el poate înfăptui ceea ce a făgăduit. La fel trebuie să sperăm şi noi creştinii în Isus mort şi înviat pentru mântuirea noastră. Scriitorul francez François Mauriac spunea: „Cine a pierdut norocul nu a pierdut nimic; cine a pierdut sănătatea a pierdut ceva; cine a pierdut speranţa a pierdut totul!” Să nu renunţăm să mergem spre Domnul, sperând cu ardoare, îndeplinindu-ne datoriile, punând în practică toate datoriile. Să lăsăm harul lui Dumnezeu să lucreze mai mult în noi, pentru a ajunge la unirea deplină cu Dumnezeu.

O, Dumnezeule, care ai rămas în acest sacrament ca medic al sufletelor şi trupurilor noastre, vindecă-ne de răul care ne separă de tine şi du-ne la viaţa veşnică. Amin.