en-USro-RO

| Login
22 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 22 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mã va urma ca în vremea tinereții ei;
Ps 44: Ascultã, fiicã, privește și pleacã-ți urechea 
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 33-a de peste an

Is 55,1-3

Rom 8,35.37-39

Mt 14,13-21

 Timpul în care trăieşte omul de astăzi este un timp al foamei şi al setei după Absolut. Este un timp al căutării, al speranţei. Cultura, care domină acest timp vrea să stingă aceste dorinţe ale omului şi să le înlocuiască cu posesia, succesul, plăcerea. Dar realitatea este cu totul alta: acest tip de cultură nu face decât să domine nesiguranţa, frica, disperarea, şi aceasta pentru că se vrea stingerea dorinţei de absolut şi căutarea lucrurilor efemere.

În prima lectură, luată din Cartea profetului Isaia, profetul arată preocuparea iubitoare a lui Dumnezeu faţă de poporul său, pe care vrea să-l călăuzească, să-l hrănească şi să-l mântuiască. Poporul se află în robia din Babilon. Şi aici, prin activităţile şi munca pe care o desfăşurau, o parte dintre evrei au ajuns la o bunăstare materială deosebită. Acest lucru i-a făcut să uite de patria părăsită, de pământul promis, de Dumnezeu însuşi, şi s-au adaptat convieţuirii cu păgânii în pământul exilului. Prin gura profetului, Dumnezeu adresează o invitaţie insistentă de a nu rămâne comozi în această situaţie. Dacă vor merge pe căile sale, Dumnezeu îi va scoate din robie şi îi va conduce într-o ţară nouă. El îi asigură că în patria în care îi va conduce vor găsi apă, vin şi pâine din abundenţă. Dumnezeu insistă: apa nu trebuie plătită, nici vinul, nici pâinea, deoarece totul este gratis.

Dumnezeu îi aminteşte poporului de promisiunile sale şi de legământul veşnic pe care l-a încheiat cu David. Acest legământ nu întârzie să se împlinească în persoana lui Isus Cristos, care a venit să împlinească năzuinţele poporului lui Israel. O dată cu venirea lui Cristos, a ajuns la noi împărăţia mesianică, iar promisiunile divine se împlinesc în persoana sa.

În Evanghelia de astăzi, sfântul Matei îl prezintă pe Cristos sensibil şi solidar cu poporul. Lui Isus i se face milă de mulţimea care îl urmează, care îi aduce bolnavii pentru a fi vindecaţi, de acea mulţime căreia îi este foame. El intră în comuniune cu omul: îi vede lipsurile, problemele, bolile, suferinţele şi necazurile sale şi îi vindecă trupul şi sufletul. Isus este revelarea lui Dumnezeu ca medic al omului şi al întregii umanităţi. El vindecă omul de tot răul, de păcat, pentru ca el să ajungă la fericirea veşnică, scopul pentru care a fost creat.

Anticipând şi prefigurând gestul şi sensul Euharistiei, Isus săvârşeşte minunea şi hrăneşte doar cu cinci pâini şi doi peşti 5000 de oameni, în afară de copii şi femei, şi mai rămân 12 coşuri cu firimituri. El dă pâine mulţimii atât cât a voit fiecare, până la săturare. Minunea înmulţirii pâinilor anticipă marele banchet la care Cristos vrea să invite întreaga omenire. Euharistia este adevăratul banchet al belşugului, al plinătăţii mesianice, preludiu şi anticiparea celui veşnic. Este pâinea cea vie, coborâtă din cer, este trupul şi sângele lui Cristos care ni se oferă în dar.

Sfântul Augustin spunea: „Dumnezeu, deşi este înţelept, nu a ţinut să ne dea nimic mai util decât Euharistia, deşi este foarte puternic nu a putut să ne dea nimic mai bun decât Euharistia, deşi este foarte bogat, nu a găsit să ne dea un dar mai preţios decât Euharistia. Cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni! El ne oferă totul, chiar pe Fiul său, care ne oferă la rândul său trupul ca hrană pentru sufletele noastre”.

Foamea de Dumnezeu este cea mai chinuitoare dintre toate suferinţele omului. În caz de foame trupească ne putem amăgi foamea cu o bucată de pâine. Dar cum putem satisface foamea sufletelor noastre? Răspunsul ni-l dă Biserica atunci când ne invită să participăm la sfânta Liturghie pentru a ne împărtăşi cu sacramentul Euharistiei, în care Cristos se oferă ca hrană sufletelor noastre. Biserica, asemenea lui Cristos, celebrează Euharistia. Ea continuă să audă cuvintele lui Cristos: „Daţi-le voi să mănânce!” Această poruncă este împlinită atunci când slujitorii sacri celebrează Euharistia şi împart oamenilor trupul şi sângele lui Cristos. Ei contribuie astfel la săturarea oamenilor, deoarece nu numai cu pâine materială trăieşte omul.

Cristos, ca şi cu înmulţirea pâinilor, înmulţeşte zilnic hrană pentru sufletele noastre. Şi acest lucru se întâmplă în toate părţile lumii, pe toate altarele bisericilor noastre, atunci când se celebrează sfânta Liturghie. Să ne întrebăm, aşadar, cu sinceritate: ce este pentru noi Euharistia? Ce importanţă are Euharistia în viaţa noastră? Am înţeles cine este pentru noi Cristos?

Un grup de turişti, în plină iarnă, se aflau într-o excursie în Alpii francezi. Fascinaţi de frumuseţea peisajului şi de ambientul foarte plăcut, neglijează avertismentele specialiştilor şi se îndepărtează de traseul obişnuit. Deodată, sunt surprinşi de o puternică avalanşă de zăpadă. Reuşesc, în cele din urmă, să se refugieze într-o peşteră. Au rămas acolo mai multe zile, în aşteptarea cuiva care să vină să-i salveze. Le era imposibil să părăsească ascunzătoarea, iar proviziile pe care le aveau scădeau de la o zi la alta. Dar nimeni nu venea să-i salveze. S-au folosit de orice colţ de pâine şi orice picătură de apă pentru a-şi potoli foamea şi setea. După o lună, cineva reuşeşte să pătrundă în peşteră, însă era prea târziu: turiştii muriseră cu toţii. Cei care i-au descoperit, cercetând cu de-amănuntul peştera, undeva, într-un colţ, au găsit însă rezerve de alimente puse acolo special pentru asemenea situaţii. Aceşti turişti au murit de foame cu hrana lângă ei.

Într-adevăr, un eveniment trist. Dar aceasta este şi realitatea tristă a zilelor noastre. Cristos este prezent zi şi noapte în Biserică, aşteptându-ne şi oferindu-ni-se ca hrană. Există însă riscul ca şi noi să rătăcim prin lume, îndepărtându-ne prin păcatele noastre de calea care duce la el, adevărata hrană care satură pe deplin. El rămâne atât de aproape de noi, ne aşteaptă zi şi noapte, dar noi refuzăm adesea parcă ostentativ să ne potolim setea la izvorul adevăratei vieţi. Preferăm uneori să murim de sete lângă izvor şi de foame având coşul plin cu pâine lângă noi.

Oamenii sunt mereu în căutarea lucrurilor care să-i sature cu adevărat, însă ei nu ştiu unde să caute cu adevărat. Caută fără să ştie la cine să apeleze pentru a-şi satisface foamea şi setea existenţială. Un prim pas pe care putem să îl facem este ca, acum, când ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, să nu rămânem pasivi, iar atunci când Isus va veni pe altar, sub forma pâinii şi a vinului, să participăm cu toţii la masa sfântă pentru a-l primi pe el, cel care s-a oferit ca hrană pentru noi. Asemenea sfintei Fecioare Maria, care a purtat Elisabetei Cuvântul vestit ei de către înger, să mergem şi să împărtăşim şi noi celor din jurul nostru bucuria faptului că l-am descoperit pe acela care este hrana adevărată. Să spunem asemenea lui Filip, care i-a zis lui Natanael: „L-am găsit pe acela despre care au scris Moise şi profeţii, pe Isus Cristos” (In 1,45).

Datoria noastră de creştini, cum spune şi sfântul Paul în cea de a doua lectură, este de a crede în iubirea lui Dumnezeu manifestată în Cristos. Creştinul poate să fie persecutat, să îndure foame, primejdii, dar nimic nu poate să-i stea în cale, pentru că în toate aceste lucruri noi suntem învingători prin faptul celui care ne-a iubit (Rom 8,37).

Nici moartea, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici vreo altă creatură nu poate să ne ameninţe viaţa, pentru că iubirea lui Dumnezeu, manifestată în Cristos, ne apără şi ne pune la un loc sigur. Cristos este adevărata soluţie a problemelor noastre. Datoria noastră de creştini este de a crede în iubirea lui Dumnezeu, manifestată pe deplin în Isus Cristos, pe care Dumnezeu nu l-a cruţat, ci l-a dat pentru noi ca să avem viaţa veşnică.