en-USro-RO

Inregistrare | Login
22 ianuarie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 22 ianuarie 2018

Sfintii zilei
Sf. Vincenţiu, diacon m. *; Fer. Laura, m.
Liturghierul Roman

Luni din sãptãmâna a 3-a de peste an
Liturghie la alegere, prefaţã comunã
verde (roşu), III
Lectionar
2Sam 5,1-7.10:Tu vei fi pãstorul poporului meu Israel.
Ps 88: Ocroteşte-l, Dumnezeule, pe slujitorul tãu!
Mc 3,22-30: Cum poate Satana sã-l alunge pe Satana?
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 3-a de peste an

Mih 5,1-4

Mt 1,1-16.18-23

„Să celebrăm cu bucurie naşterea preasfintei Fecioare Maria; prin ea a venit la noi Soarele dreptăţii, Cristos Domnul nostru”.

Această antifonă de la intrare ne invită la bucurie. Motivul: naşterea sfintei Fecioare Maria, poarta prin care Cristos Domnul nostru vine în lume pentru a ne mântui. Prin ea vine Soarele dreptăţii care ne luminează în sufletele noastre colţurile umbrite de nedreptate şi păcat. Biserica îi mulţumeşte astăzi lui Dumnezeu Tatăl pentru viaţa preasfintei Maria. Cu naşterea sa se apropie ora mântuirii noastre, ora venirii lui Isus. Maria se naşte pentru a-i pregăti lui Isus un ambient primitor, un ambient încărcat de credinţă, de simplitate, de umilinţă şi de iubire.

În prima lectură, profetul Mihea vorbeşte despre sfânta Fecioară: „Cea care trebuie să nască, va naşte” (Mih 5,2) şi va aduce la lumina zilei pe cel care „se va ridica şi va cârmui cu puterea Domnului şi cu măreţia numelui Domnului Dumnezeului său” (Mih 5,3). Această profeţie este făcută de profetul Mihea în perioada marilor nedreptăţi din secolul al VIII-lea î.C., înfăptuite de conducătorii Regatului lui Iuda. În acest context, profetul anunţă naşterea aceleia din care va ieşi Soarele dreptăţii, iar această naştere devine un motiv de alinare a suferinţelor şi de bucurie pentru cei rămaşi credincioşi, pentru restul sfânt. Aşadar, sfânta Fecioară a fost motiv de bucurie încă înainte de a se naşte; putem spune că nu creştinii au fost primii care au sărbătorit-o şi au cântat-o, ci profeţii şi cei rămaşi credincioşi profeţiilor.

În pericopa evanghelică de astăzi sunt subliniate două planuri. Primul plan prezintă o parte istorică, naturală. Este vorba de o concretizare a profeţiilor Vechiului Testament, reprezentată de acea lungă serie de generaţii, poate monotonă pentru unii. Isus Cristos este moştenitorul promisiunilor mesianice; în el îşi găsesc împlinirea toată aşteptarea şi istoria biblică. Remarcăm în această listă lungă de nume şi prezenţa a patru femei: Tamar, Rahab, Rut şi Batşeba, a căror iniţiativă este pusă în slujba vieţii sau a continuităţii descendenţei. În al doilea plan sunt dezvăluite mijloacele extraordinare. Este vorba de lucrarea Duhului Sfânt în Fecioara Maria, care nu este de la început înţeleasă de sfântul Iosif. Prezentarea „visului lui Iosif” scoate în evidenţă intrarea lui Cristos în istoria umană, intrare care nu s-a făcut prin aportul vreunui bărbat, ci prin opera Duhului Sfânt. Deci, pentru împlinirea planului lui Dumnezeu, nu sunt suficiente generaţiile umane care se succed în timp, ci este necesară intervenţia Duhului Sfânt.

Naşterea Mariei este o etapă, o acţiune a planului de mântuire al lui Dumnezeu. Motivul acestui plan de mântuire este iubirea infinită pe care Dumnezeu o are faţă de Maria şi faţă de oameni. Biserica ne invită azi la bucurie pentru a sărbători naşterea acelei făpturi care a fost copleşită de iubire şi din care se va naşte cel care va împlini planul de mântuire al Tatălui.

Ceea ce caracterizează viaţa de zi cu zi a Mariei este credinţa, simplitatea, umilinţa şi iubirea. Aceste calităţi sunt conturate de Evanghelii. În Evanghelia după sfântul Matei, Maica Domnului apare la sfârşitul genealogiei lui Isus. În Evanghelia după sfântul Luca, ea apare pentru prima dată la Buna-Vestire. În Evanghelia după sfântul Marcu şi Evanghelia după sfântul Ioan, Maria apare mult mai târziu, în timpul activităţii publice a lui Isus.

Acceptarea mesajului lui Dumnezeu vestit de înger, arată credinţa ei în planul de mântuire al Tatălui. Viaţa ei trăită în umbra lui Cristos este caracterizată de simplitate şi umilinţă; ea nu scoate în evidenţă propria persoană, nu caută privilegii. Maica Domnului, prin acceptarea planului de mântuire, se deschide iubirii Tatălui, pe care apoi o răsfrânge asupra lui Isus Cristos şi asupra tuturor oamenilor.

Scriitorul Victor Hugo, fiind mereu nemulţumit de regimul politic şi de sine însuşi, avea imprimată pe faţă o tristeţe incurabilă. Cei din familie au vrut de mai multe ori să-l imortalizeze într-o poză cu o faţă mai senină, dar nu au reuşit. Atunci s-au gândit la o stratagemă: au introdus pe neaşteptate în cabinetul de lucru al scriitorului un copil. La apariţia copilului, scriitorul a surâs instinctiv, a schiţat spontan un zâmbet, iar fotograful i-a făcut repede o poză cu o faţă mai senină.

La apariţia unui copil, Victor Hugo a surâs; la apariţia unei copile – sfânta Fecioară Maria –, o lume întreagă s-a înseninat la faţă. Şi noi să ne destindem ridurile de pe frunte, căci astăzi o sărbătorim pe mama lui Cristos, mântuitorul nostru.

Astăzi sărbătorim naşterea celei pe care o numim, după cuvintele îngerului, plină de har. Dumnezeu a pregătit-o pe sfânta Fecioară, revărsând în ea toată strălucirea de har, a împodobit-o pentru ca într-însa să poată lua trup Regele veşnic, Principele păcii.

Dacă pentru noi acest lucru este un motiv de sărbătoare, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre Satana. Pentru el, Maria este un motiv de spaimă, pentru că ea repară greşeala Evei, ea reprezintă călcâiul care zdrobeşte capul Şarpelui. Ea nu este colaboratoarea planurilor lui întunecate, ci, din contra, Maria acceptă şi colaborează cu planul de mântuire al lui Dumnezeu.

Această acceptare umilă a planului de mântuire şi îndeplinirea lui cu fidelitate este unul dintre punctele forte ale Mariei. În această direcţie se îndreaptă toate harurile cu care a fost copleşită. Pentru ca Fecioara să fie purtătoare şi mamă a lui Dumnezeu, ea a fost concepută fără păcat, a fost plină de har, iar Cel Rău nu a avut nici o putere asupra ei.

Un al punct forte al Mariei este prezenţa ei sub crucea Fiului. Oare ce a fost în sufletul ei de mamă de-a lungul orelor cât Isus a îndurat toate insultele şi bătăile crunte pe care a trebuit să le suporte din partea călăilor? Ce cuvinte pot exprima oare durerea din inima ei când l-a însoţit pe Isus pe drumul Calvarului, sau când l-a văzut răstignit, sau când l-a văzut murind, sau când a luat în braţe trupul neînsufleţit al Fiului ei?

Prin teribila durere care i-a străpuns inima, Maria devine mama noastră a tuturor. Această mamă nu numai că ne iartă pentru sentinţa prin care toţi l-am condamnat pe Fiul ei la moarte, ci ea ne iubeşte, ne cunoaşte pe fiecare în parte, ne protejează şi ne încurajează în momentele de încercare. Papa Ioan Paul al II-lea, la audienţa generală din 8 septembrie 1982, spunea: „Bucuria prilejuită de naşterea Mariei să inunde inimile voastre şi să vă ajute să priviţi cu toată speranţa spre viitorul vostru, cu încredere bazată pe sprijinul ei. Maria va şti să facă din voi oameni şi creştini maturi”.

Aşadar, la sfânta Fecioară putem şi trebuie să apelăm întotdeauna; la ea vom găsi ajutorul şi puterea de a ne ridica din căderile păcătoase, de a continua drumul nostru de zi cu zi. Să nu ezităm să ne încredinţăm, să ne abandonăm în braţele mamei noastre cereşti. Cu ea suntem în siguranţă, iubirea ei ne protejează de ispitele acestei lumi. Ea ne-a lăsat o reţetă, o hartă prin care putem ajunge la inima lui Isus. Credinţa, simplitatea, umilinţa şi iubirea sunt coordonatele pe care trebuie să le urmăm, sunt ingredientele pe care trebuie să le folosim zi de zi pentru ca, prin paşi mărunţi, să ajungem la capătul drumului, la mântuire.

Spuneam la început că Maria este poarta prin care Soarele dreptăţii a venit în lume. La fel de adevărat este că Maria este şi poarta prin care noi putem ajunge la Cristos. Să nu ignorăm această poartă, ba chiar vă invit să păşim prin ea. Când un copilaş de 2-3 ani îi oferă mamei sale un fir de iarbă, spunându-i că este o floare, inima ei se umple de bucurie. Să-i oferim şi noi Mariei rugăciunile noastre zilnice sau diferite activităţi din cursul fiecărei zilei, pentru ca la sfârşitul vieţii să avem un frumos buchet de flori, pe care Maria să-l prezinte lui Isus.