en-USro-RO

| Login
20 octombrie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Sâmbătă, 20 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, cãlug.
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 28-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Ef 1,15-23: L-a stabilit pe Cristos cap peste Biserica întreagã, care este trupul sãu.
Ps 8: Tu, Doamne, l-ai pus pe Fiul tãu stãpânitor peste toate.
Lc 12,8-12: Duhul Sfânt vã va învãța ce trebuie sã spuneți.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 28-a de peste an

1In 1,1-4

In 20,2-8

 

Astăzi, deşi suntem în a treia zi de la solemnitatea Naşterii Domnului, Biserica ne propune să celebrăm sărbătoarea sfântului Ioan, apostol şi evanghelist; el a fost unul dintre cei care au cunoscut cel mai bine misterul Cuvântului întrupat, pe care îl celebrăm în această perioadă a Crăciunului.

Cel care a pătruns cel mai adânc adevărul inspiraţiei divine, ca apoi să ne reveleze originea eternă a lui Cristos, este Ioan, evanghelistul. De la el ne-a rămas celebrul verset „La început era Cuvântul” (In 1,1).

Apostolul Ioan, un tânăr simplu, curat, curajos, datorită acestor calităţi, se bucură de o atenţie deosebită din partea lui Isus. Este apostol, fiindcă a cutreierat Asia Mică convertind suflete, întemeind comunităţi creştine înfloritoare; martir pentru că a trecut prin suferinţele uceniciei; profet inspirat de Dumnezeu pentru că a prezis ultimele lupte şi glorii ale Bisericii; evanghelist deosebit pentru că, prin conceptele înalte din Evanghelia sa, el pluteşte ca un vultur deasupra capetelor celorlalţi evanghelişti. Aceste prerogative sunt o consecinţă normală a unei alte prerogative superioare ce constă în predilecţia lui Isus. Sfântul Ioan este „ucenicul pe care îl iubea Isus”. În Evanghelia sa, Ioan însuşi lasă să-i scape de mai multe ori această mărturie ce constituie cheia de boltă a edificiului său. Datorită acestei predilecţii trebuie să acordăm şi noi o atenţie deosebită sfântului Ioan.

Ioan este apostolul iubirii, cel ce a găsit un loc privilegiat în inima Învăţătorului. Iubirea cere iubire. Dacă este adevărat că Isus l-a iubit pe Ioan în mod special, tot atât de adevărat este că şi Ioan l-a iubit pe Isus cu o iubire deosebită. Prin urmare, să luăm în considerare cât l-a iubit Isus pe Ioan şi cât l-a iubit Ioan pe Isus pentru ca, în cele din urmă, noi să-i iubim pe amândoi: pe Isus, pentru că este Mântuitorul nostru, şi pe Ioan, pentru că este ucenicul predilect al lui Isus.

Dar cum l-a iubit Isus pe Ioan? Isus l-a iubit pe Ioan, murind pe cruce pentru el şi pentru noi. Iar Ioan cum l-a iubit pe Isus? La rândul său, Ioan l-a iubit pe Isus îndurând plin de curaj, din iubire faţă de Isus, chinurile cele mai grele. Ioan este acuzat de încălcarea legilor împăratului roman Domiţian, care interzicea creştinismul. Este pus în lanţuri, este târât în faţa proconsulului din Efes. Nu după mult timp ajunge la Roma unde este condamnat la moarte prin scufundare într-un cazan plin cu ulei încins. Dar Dumnezeu are un alt plan pentru Ioan, şi uleiul fierbinte nu are efect asupra lui. Speriat de această minune care a provocat convertiri în masă, Domiţian s-a mulţumit să schimbe sentinţa de moarte în pedeapsa exilului, trimiţându-l în insula Patmos, din Marea Egee.

Trebuie să subliniem că Isus i-a iubit pe toţi ucenicii săi, neexcluzând de la această iubire nici măcar pe Iuda, pe care, până în momentul trădării, îl cheamă cu numele de prieten. Faptul că Isus s-a lăsat sărutat de Iuda ne determină să reflectăm că Iuda avea rutina unor astfel de manifestări afective, odată ce cu atâta uşurinţă şi-a permis acest gest.

Iubirea pe care Isus i-a arătat-o lui Ioan şi ucenicilor, ne-o arată şi nouă. Aşa cum l-a iubit pe Ioan, ne iubeşte şi pe fiecare dintre noi.

Într-o zi, un tânăr a venit la părintele Ioan Calabria pentru a discuta unele probleme. Tânărul i-a spus: „Părinte, am auzit vorbindu-se despre iubirea faţă de aproapele, dar eu nu pot împlini această poruncă”. Părintele l-a întrebat: „Dacă ai găsi pe drum un diamant căzut în noroi, ce ai face?” Tânărul a răspuns: „Nu aş avea nici o reţinere că mă murdăresc; l-aş lua, l-aş curăţi, redându-i astfel strălucirea originală”. Părintele i-a spus: „Aşa cum ai face cu diamantul căzut în noroi, fă şi cu cei din jurul tău, astfel împlineşti porunca iubirii faţă de aproapele şi faţă de Dumnezeu”.

Fiecare persoană pe care o întâlnim este aproapele nostru, ea este creatură a lui Dumnezeu, de aceea, poate cădea în păcat, în noroi. Pentru a împlini porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele să facem ceea ce a făcut acel tânăr cu diamantul; aşa cum el a curăţat diamantul, să-i ajutăm şi noi pe cei care au căzut în păcat ca să se ridice; astfel împlinim porunca iubirii.

 Totuşi, iubirea poate avea grade diferite. Ea variază după meritele destinatarilor. Dar ce calităţi deosebite l-au distins pe Ioan de ceilalţi apostoli? Meritele trebuie căutate în adâncul inimii lui Isus, în profunzimea sufletului lui Ioan şi în fecioria care îi împodobea sufletul. Isus l-a pregătit pe Ioan pentru viaţa apostolică întreţinându-se cu el în conversaţii îndelungate lângă malurile Iordanului. Într-o seară, trecând pe lângă lacul Genezaret, Isus se întâlneşte cu Ioan care, împreună cu fratele său, Iacob îşi pregăteau mrejele într-o barcă. Ioan l-a recunoscut imediat şi a alergat în calea lui, însoţit de fratele său. Cum l-a recunoscut Ioan, nu putem să-l vedem şi noi? Dacă nu-l recunoaştem în aproapele nostru, atunci să facem linişte în sufletul nostru pentru ca să-l auzim.

Isus i-a primit cu bunăvoinţă pe amândoi şi le-a dat numele de „fiii tunetului”, ceea ce era o aluzie la victoriile lor viitoare. Ei cer să stea unul la dreapta şi altul la stânga sa. „Iar Isus le-a spus: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care îl beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?” (Mc 10,38). Ştim cu toţii că răspunsul lor este afirmativ, dar Isus face aluzie la Tatăl, care ştia cel mai bine cine trebuie să stea la dreapta lui şi la stânga lui.

Iubirea arzătoare l-a determinat pe Ioan să-şi învingă frica ce i-a cuprins pe ceilalţi apostoli şi să vină pe Calvar, pentru a fi alături de Isus şi de Maria. Sfântul Bernard spune: „Pe Calvar, Ioan a reprezentat întreaga omenire, iar Maria a fost numită ca mamă a întregii omeniri”.

Mesajul central al sărbătorii de astăzi se poate rezuma în două cuvinte: viaţă şi iubire. În Isus, Dumnezeu ne-a dăruit viaţa veşnică, plinătatea vieţii. În Isus ni s-a manifestat iubirea lui Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” este cea mai potrivită caracterizare a lui Dumnezeu: „Cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (1In 4,16). Acesta este mesajul de Crăciun al lui Ioan. În iubire noi reuşim să percepem cine este Dumnezeu.

Ioan este convins că cel pe care l-a cunoscut, pe care l-a văzut, pe care l-a ascultat, cum spune prima lectură, este viaţa, dar nu viaţa pe care o vedem în mişcare, a oamenilor, a animalelor, ci viaţa divină pe care Fiul lui Dumnezeu a adus-o în lume: El a venit ca noi să avem viaţă. Aşa cum Ioan a fost un martor la cele petrecute, şi noi, prietenii lui Isus din acest timp, care asemenea lui Ioan stăm împreună cu el în rugăciune, îl ascultăm în Evanghelie, îl atingem şi îl gustăm în euharistie, îl întâlnim în fraţi şi în istorie, suntem martorii săi. Împreună cu Ioan putem spune şi noi „ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă, pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi” (1In 1,3).

Iubirea este aceea care îl determină pe Ioan să alerge la mormânt în dimineaţa învierii. Învăţătorul, pe care Petru şi Ioan aleargă ca să-l caute la mormânt, nu este acolo. A înviat, trebuie căutat în altă parte: în copilul din iesle, în focul din fiecare inimă iubitoare, în tăcerea fiecărui dar, în puterea iertării faţă de aproapele şi în cel sărac.

Ceea ce Ioan a cunoscut şi a trăit lângă Cristos, nu ţine ascuns, ci împărtăşeşte tuturor, pentru ca bucuria noastră să fie deplină (cf. 1In 1,4). Sfântul Ioan este un model pentru noi, cei care suntem la şcoala iubirii lui Isus. Drumul spre perfecţiune predicat de Isus şi reafirmat de Ioan în scrierile sale este iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele.

Sfântul Ioan este cunoscut ca evanghelist şi apostol pentru insistenţa cu care îi îndeamnă pe cei din comunităţile cărora le scria, dar şi noi trebuie să luăm aminte la îndemnul său: „Copilaşii mei, iubiţi-vă unii pe alţii”, pentru ca împlinind această poruncă să devenim sfinţi. Iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui se întemeiază şi pe una şi pe alta; în cel mic, îl întâlnim pe Isus însuşi şi în Isus îl întâlnim pe Dumnezeu. Această iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele rămâne o exigenţă pentru fiecare dintre noi.

Sfinte Ioane, aşa cum prin exemplul tău i-ai inspirat pe mulţi să facă o alegere bună, ajută-ne şi pe noi să nu ne despărţim niciodată de Cristos, care este viaţa noastră.