en-USro-RO

| Login
17 august 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 17 august 2018

Sfintii zilei
Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, cãlug.
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III
Lectionar
Ez 16,1-15.60.63 (16,59-63): Frumusețea ta era desãvârșitã datoritã strãlucirii cu care eu te-am înzestrat; la adãpostul faimei tale, ai ajuns o desfrânatã. (Îmi voi aminti de alianța mea fãcutã cu tine; tu îți vei aminti de cãile tale și te vei umili.)
Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6: Veți scoate apã cu bucurie din izvoarele mântuirii.
Mt 19,3-12: Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise sã vã lãsați soțiile. De la început însã nu a fost așa
.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 19-a de peste an

Anul B

2.

 

Putem spune că pentru catolici astăzi este Anul Nou: anul nou liturgic, bisericesc, bineînţeles, care cuprinde acelaşi număr de zile ca şi anul civil. Deosebirea este că el începe şi se încheie la date diferite. Dar există o deosebire şi mai mare, cea de conţinut.

Anul civil este o înşiruire de zile, săptămâni, luni, anotimpuri care nu amintesc nimic. Reflectă doar mişcările şi ritmurile Cosmosului, ale unor corpuri cereşti: rotirea zilnică a Pământului în jurul axei sale, rotirea anuală a Pământului în jurul Soarelui, ceea ce determină apariţia anotimpurilor, precum şi alternarea luminii şi a întunericului, a căldurii şi a frigului. E o veşnică repetare, o veşnică revenire. E un ciclu, un cerc. Anul civil începe şi revine exact în punctul de unde a plecat, ca iarăşi să o ia de la capăt.

Anul liturgic conţine întreaga istorie a mântuirii, iar istoria mântuirii nu se mişcă circular, ci liniar: are un început şi va avea un sfârşit – Alfa şi Omega. Anul liturgic actualizează istoria mântuirii care s-a înfăptuit deja în trecut şi aduce, totodată, în prezent, anticipând-o, istoria mântuirii, ce rămâne să se înfăptuiască în viitor. Avem de-a face aici cu ceea ce se numeşte în liturgie „memorial” sau „anamneză”. Am putea compara anul liturgic cu firul de aţă pe care sunt înşirate bobiţele rozariului. Să ne închipuim un rozariu ce are nu numai 50 de bobiţe, care reprezintă misterele, evenimentele mântuirii înfăptuite deja: naşterea, patima, învierea şi înălţarea – mai recent, şi misterele luminii –, ci un rozariu cu 365 de bobiţe, câte zile are un an, şi care reprezintă şi evenimentele din istoria mântuirii neînfăptuite încă: a doua venire a lui Cristos, învierea morţilor, judecata universală, instaurarea definitivă a împărăţiei lui Dumnezeu.

În timp ce eu depăn acest rozariu cu 365 de bobiţe, în fiecare moment eu am între degete doar o singură bobiţă; totuşi, eu am în mână rozariul întreg, cu toate cele 365 de bobiţe. La fel, fiecare zi din anul liturgic, eu o trăiesc în prezent, dar în fiecare zi trăiesc toată istoria mântuirii din trecut şi anticipez toată istoria mântuirii din viitor. Am în mână tot rozariul istoriei mântuirii. Astfel, în anul liturgic, timpul profan, timpul astronomic, kronos, devine „kairos” – timp sfânt, timpul lui Dumnezeu – adică veşnicie.

Timpul liturgic al Adventului îl putem considera o decadă din rozariul anului liturgic sau un anotimp al anului liturgic. Acum, actualizăm şi retrăim un eveniment crucial din trecut, din istoria mântuirii: prima venire a lui Cristos în lume. Şi, totodată, actualizăm şi trăim anticipat un eveniment crucial ce se va petrece în viitor în istoria mântuirii: a doua venire a lui Cristos, de la sfârşitul veacurilor.

Textele biblice ale Liturghiei ne arată cum să trăim acest timp liturgic. Prima lectură ne arată ce dispoziţii sufleteşti trebuie să avem în prezent pentru a beneficia de prima venire a lui Cristos din trecut: o dureroasă conştiinţă a mizeriei în care ne-au aruncat păcatele noastre şi o acută dorinţă de a fi salvaţi de Dumnezeu: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi… Nelegiuirile noastre ne iau ca vântul… Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, din veşnicie te numeşti Mântuitorul nostru… O, de ai sfâşia cerurile şi te-ai coborî!” Cerurile s-au sfâşiat şi Dumnezeu a coborât în Isus Cristos. Cu dispoziţiile sufleteşti cerute, ne spune apostolul Pavel în a doua lectură, noi beneficiem acum în Cristos de tot harul şi de toată bogăţia.

Dar, în acelaşi timp, acum, în Advent, noi trăim anticipat a doua venire a lui Cristos, o aducem în prezent din viitor. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul nostru, ne spune Isus, ca şi iudeilor odinioară. Noi ne îndreptăm spre împărăţia lui Dumnezeu, pe care Cristos o va instaura la a doua sa venire. Dar noi, într-un fel, trăim deja în această împărăţie. Ca în povestirea cu cei doi călugări: ei trăiau în aceeaşi celulă şi au citit într-o carte veche că, la capătul pământului, acolo unde se uneşte cerul cu pământul, este un loc unde se află o uşă. Pe acea uşă poţi intra în casa lui Dumnezeu, în împărăţia cerurilor. Pornesc la drum şi înfruntă multe greutăţi, pericole şi oboseală. Sunt tentaţi să se întoarcă din drum, dar îşi fac curaj şi merg mai departe. În sfârşit, ajung la locul cu pricina. Văd uşa, bat şi aşteaptă. Inima le bate cu putere în piept de emoţie. În sfârşit, uşa se deschide, ei trec pragul, şi ce văd? Nu le vine a crede! S-au trezit în aceeaşi celulă de unde plecaseră. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul nostru, este în casa voastră, în comunitatea voastră.

Cum să petrecem aceste zile ale Adventului pentru a trăi anticipat a doua venire a Domnului, pentru a instaura anticipat împărăţia cerului în mijlocul nostru? Două lucruri ne cere Mântuitorul în Evanghelia de azi: veghere şi rugăciune: „vegheaţi şi vă rugaţi”. De trei ori repetă cuvântul „vegheaţi”. Treziţi-vă din somnolenţă, din lâncezeală, din amorţeala sufletească şi aprindeţi-vă de fervoare în viaţa spirituală. Şi rugaţi-vă. Rugaţi-vă mai mult şi mai bine. Spuneţi o rugăciune plină de bucurie, de seninătate, de speranţă, ca rugăciunea primilor creştini: „Vino, Doamne Isuse!” Vino în fiecare clipă, cu prezenţa ta nevăzută, în viaţa noastră, în comunitatea noastră, pentru ca, la venirea ta definitivă, să te putem vedea faţă în faţă.