en-USro-RO

| Login
23 aprilie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 23 aprilie 2018

Sfintii zilei
Ss. Gheorghe, m. *; Adalbert, ep. m. *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui
Liturghie proprie, prefațã pentru Paști (II, III, IV sau V)
alb (roșu), IV, PP
Lectionar
Fap 11,1-18: Deci Dumnezeu le-a dat și pãgânilor convertirea spre viațã.
Ps 41 și 42: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeu meu. (sau Aleluia.)
In 10,1-10 (10,11-18): Eu sunt poarta oilor.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui

Anul C

1.

 

Toate cele trei lecturi biblice prevăzute pentru Liturghia duminicii de astăzi, prima din Advent, ilustrează un singur gând, o singură realitate pe care noi o constatăm cu uşurinţă: istoria omenirii şi istoria vieţii fiecăruia dintre noi este dominată de o luptă, de un război permanent între lumină şi întuneric, între bine şi rău, între împărăţia lui Cristos şi împărăţia Satanei. Şi este uşor de constatat că forţele întunericului şi ale răului par mai puternice decât forţele luminii şi ale binelui. Duşmanii lui Dumnezeu, prigonitorii, par întotdeauna victorioşi, iar cei buni sunt întotdeauna îngenuncheaţi. Dar din toate lecturile răzbate un îndemn de încurajare, de speranţă, de bucurie adresat celor buni, celor drepţi: să nu se lase pradă descurajării, pesimismului. Să aibă răbdare. Va veni o zi în care Dumnezeu va ţine judecata, va face dreptate. Victoria finală va fi a celor drepţi. În cele din urmă, binele va ieşi învingător.

Profetul Ieremia scria pe la anul 630 cuvintele pe care le-am auzit în prima lectură. El îşi iubea cu pasiune poporul, ar fi voit să-l salveze de la catastrofa ce îl ameninţa: invazia străinilor, distrugerea, ducerea în captivitate. El prevestea toate aceste nenorociri, dar era în zadar, vorbea singur. Toţi îşi băteau joc de el, îl persecutau, încercau să-i închidă gura. Dar profetul nu-şi pierde speranţa într-un viitor mai bun. Nenorocirile vor veni. Dar nu răul şi moartea vor avea ultimul cuvânt, ci binele şi viaţa. În cele din urmă, Dumnezeu va trimite o odraslă neprihănită din dinastia lui David, care va reînvia acest popor din propria lui cenuşă.

Apostolul Pavel, când le scria Tesalonicenilor cuvintele pe care le-am auzit în a doua lectură, era într-o situaţie asemănătoare cu cea a profetului Ieremia. El întemeiase comunitatea creştină din Tesalonic. Dar n-a putut să stea în Tesalonic, fiindcă evreii din acest oraş au provocat o prigoană împotriva creştinilor şi l-au alungat pe Apostol din oraş. Creştinii din Tesalonic erau în mare cumpănă. Erau dezorientaţi, descurajaţi, se întrebau: „De ce îi lasă Dumnezeu pe cei răi să-şi facă de cap? Unde este dreptatea lui?” Apostolul Pavel îi încurajează: să nu se lase pradă demoralizării, pesimismului, gândurilor negre. Cristos cel mort şi înviat va veni din nou glorios pentru a instaura împărăţia sa. El va ţine judecată şi va face dreptate. Să izgonească neliniştea şi frica din inima lor şi să facă loc speranţei şi aşteptării bucuroase. În aşteptarea lui Cristos, ei să sporească faptele bune şi sfinţenia.

„Cum s-a întâmlat în zilele lui Noe, la fel se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului”.

În Evanghelia Liturghiei de azi, Mântuitorul pomeneşte numele lui Noe. Noe nu este numai omul care a trăit fără prihană în mijlocul unei lumi corupte care l-a mâhnit până într-atâta pe Dumnezeu încât Dumnezeu a regretat că l-a făcut pe om, dar este omul răbdător în încercări, model de răbdare pentru oamenii tuturor timpurilor şi generaţiilor, nevoiţi să trăiască în mijlocul unei lumi corupte, decăzute. Ne imaginăm de câtă răbdare şi tărie de caracter a trebuit să dea dovadă ca să reziste curentului general, să nu se lase târât la vale de puhoiul opiniei publice. Câte ironii, câte sarcasme, câte glume proaste s-or fi făcut pe seama lui, fiind tratat drept un excentric, un neadaptat, un anormal, un om cu capul în nori care nu e ca toţi oamenii, care nu ştie să-şi trăiască viaţa şi să guste din plăcerile ei. Văzându-l ani de zile lucrând la corabia sa într-un loc îndepărtat de ţărmul mării şi de orice apă navigabilă, unii l-or fi compătimit: „Sărmanul bătrân! O fi dat în mintea copiilor!” Dar Noe răbda, răbda, tăcea, până într-o zi când apele potopului i-a înghiţit pe neaşteptate pe locuitorii corupţi ai pământului, salvându-şi viaţa doar el şi familia sa.

Liturghia ne prezintă Adventul ca pe un timp de bucuroasă aşteptare a lui Cristos, un timp pe care trebuie să-l petrecem în veghere şi rugăciune, după îndemnul Mântuitorului: „Vegheaţi şi vă rugaţi, ca să puteţi sta în picioare înaintea Fiului Omului”.

Adventul e timpul când ne pregătim să întâmpinăm venirea lui Cristos; venirea sa de la sfârşitul veacurilor, venirea sa în lume în ieslea Betleemului, venirea sa sacramentală pe altar, la celebrarea Euharistiei. Să ne pregătim sufletele pentru a-l primi acum pe Cristos în mijlocul nostru.