en-USro-RO

| Login
23 aprilie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 23 aprilie 2018

Sfintii zilei
Ss. Gheorghe, m. *; Adalbert, ep. m. *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui
Liturghie proprie, prefațã pentru Paști (II, III, IV sau V)
alb (roșu), IV, PP
Lectionar
Fap 11,1-18: Deci Dumnezeu le-a dat și pãgânilor convertirea spre viațã.
Ps 41 și 42: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeu meu. (sau Aleluia.)
In 10,1-10 (10,11-18): Eu sunt poarta oilor.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui

Anul A

2.

 

În primele pagini ale Sfintei Scripturi, găsim un strigăt dureros, plin de nelinişte, ca strigătul unui părinte ce îşi caută copilul pierdut. Este strigătul lui Dumnezeu ce îl căuta pe omul căzut în păcat: „Adame, unde eşti?” Omul se ascunsese prin tufişurile Paradisului. Omul refuza întâlnirea, dialogul, prietenia cu Dumnezeu. Întorcea spatele iubirii lui Dumnezeu. „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns”. Urmaşii lui Adam, fiindcă erau goi, despuiaţi de strămoşul lor de veşmântul harului sfinţitor, au continuat să se ascundă, să trăiască în frică, pentru că le era ruşine de ochii lui Dumnezeu.

Dar iată că Dumnezeu, în nesfârşita lui dragoste şi bunătate, a hotărât să-l trimită în lume pe însuşi Fiul său, ca să-l caute pe omul ce fuge de la faţa lui Dumnezeu şi se ascunde, îl trimite ca să-i pună din nou pe umeri haina harului şi a prieteniei sale.

Timpul sfânt al Adventului este pe sfârşite. Crăciunul bate la uşă. Doar o zi ne mai desparte de naşterea Domnului. Liturgia duminicii de azi ne pregăteşte pentru apropiata intrare în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

La psalmul de după prima lectură, ne-a avertizat cu cuvintele Psalmului 23: „Iată, vine Domnul, Împăratul măririi”. „Ridicaţi-vă voi, porţi. Ridicaţi-vă voi, porţi veşnice, ca să intre Împăratul măririi”. „Cine este acest împărat al măririi?” „Domnul oştirilor. El este împăratul măririi” Acest psalm a fost compus cu ocazia purtării chivotului Legământului în procesiune în templul din Ierusalim, construit de Solomon. Chivotul Legământului era semnul prezenţei lui Dumnezeu. Unde era chivotul, acolo era Dumnezeu. „Ridicaţi-vă voi, porţi, ca să intre Împăratul măririi!”, strigau cei care purtau chivotul, ajunşi în faţa porţilor de bronz închise ale templului. „Cine este acest Împărat al măririi?”, întrebau preoţii dinăuntru. „Domnul oştirilor, el este Împăratul măririi”. Porţile s-au ridicat şi poporul l-a aclamat pe Dumnezeu ca pe împăratul, călăuzitorul, salvatorul prezent în mijlocul său.

Evanghelia Liturghiei de azi ni-l prezintă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, pregătindu-se să vină în lume, bătând la porţile lumii spre a fi Emanuel, adică Dumnezeu în mijlocul nostru. Iar pe Maria ne-o prezintă ca fiind chivotul Noului Legământ, semnul prezenţei lui Dumnezeu. În cele trei săptămâni ale Adventului, mai ales în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, am urmărit-o pe Maria, chivotul viu, purtându-l pe Emanuel în călătoria sa spre Betleem. Astăzi, o contemplăm ajunsă aproape de capătul călătoriei sale. Ne-o putem imagina, astăzi, făcând ultimul popas înainte de a intra în cetatea lui David, la locul despre care ne vorbeşte cea mai veche tradiţie a Bisericii.

La jumătatea drumului dintre Ierusalim şi Betleem, chiar pe graniţa dintre Israel şi teritoriul palestinian, este un loc pe care arabii îl numesc Bir-el Quadism, adică „Fântâna la locul de popas”. Aici, potrivit tradiţiei, a făcut popas şi s-a odihnit pe o piatră profetul Ilie, fugind spre Muntele Horeb, ameninţat fiind cu moartea de regina Isabela. În amintirea acestui fapt, s-a ridicat mănăstirea greacă ce poartă numele sfântului Ilie, şi care există şi astăzi. Aici, potrivit tradiţiei, făceau popas magii din Răsărit care au plecat de la Ierusalim, când li s-a arătat steaua ce i-a condus la Betleem. Aici au făcut popas Iosif şi Maria înainte de a intra în Betleem, până unde mai aveau de făcut 3 km.

Într-o carte scrisă de creştinii din Palestina în primele secole ale Bisericii, numită Protoevanghelia lui Iacob, găsim scrise aceste cuvinte: „A ieşit poruncă de la împăratul August să se facă recensământul tuturor locuitorilor Betleemului… Iosif a pus şaua pe măgar şi a aşezat-o deasupra pe Maria… Ajungând la jumătatea drumului (dintre Ierusalim şi Betleem), Maria a zis: «Coboară-mă de pe dobitoc, fiindcă cel pe care îl port în sânul meu dă semne că vrea să vină la lumină». (Iosif) a ajutat-o să coboare de pe măgar…” Deasupra pietrei pe care s-a aşezat şi s-a odihnit Maica Domnului s-a construit prima biserică din Palestina închinată Sfintei Fecioare, pe care creştinii au numit-o Katisma – cuvânt grec ce înseamnă locul unde se şade, se face popas.

După câteva secole, arabii au distrus-o. În ultimii ani, evreii, făcând săpături pentru a lărgi şoseaua dintre Ierusalim şi Betleem, au descoperit ruinele acestei biserici în formă octogonală, având în mijloc piatra pe care s-a odihnit Maica Domnului. Construind această biserică, s-a orânduit şi o sărbătoare pentru a comemora respectivul eveniment.

La psalmul responsorial al Liturghiei acestei sărbători se cântau cuvintele din Psalmul 131: „Ridică-te, Doamne, şi vino la locul tău de odihnă, tu şi chivotul măreţiei tale”. Aceste cuvinte au fost rostite atunci când s-a ridicat chivotul Legământului, spre a fi dus în templul construit de Solomon. Dar la Liturghia amintită, evident, aluzia se făcea la Maica Domnului, aşezată pe piatra de la Katisma. Un renumit predicator din secolul al V-lea, preotul Esihie din Ierusalim, la predica ţinută la această sărbătoare, comenta astfel cuvintele psalmului: „Ridică-te, Doamne, şi vino la locul tău de odihnă, pe care ţi l-ai ales pe pământ şi l-ai fixat în grota, în ieslea Betleemului… În cer, tu nu ai nevoie de odihnă, căci tu eşti odihna tuturor creaturilor. Dar pe pământ, te-ai supus, din iubire pentru noi, slăbiciunilor cărnii… Ridică-te pentru a-i înălţa pe cei căzuţi, pentru a-i aduce pe calea cea dreaptă pe cei rătăciţi, pentru a smulge din mâna duşmanului, a tiranului, ceea ce îţi aparţine”.

Acum, când ne pregătim să sărbătorim apropiata naştere a Domnului, cu strângere de inimă ne gândim că, chiar dacă Cristos s-a născut acum 2000 de ani la Betleem, pentru o bună parte dintre oameni, Cristos încă nu s-a născut. Sunt miliarde de oameni ce nu-l cunosc încă pe Cristos. Dacă toţi aceştia ar defila prin faţa altarului, unul câte unul, ar trebui să aşteptăm vreo 40 de ani până ar trece ultimul. Şi dacă ar defila şi creştinii care au auzit de Cristos, dar trăiesc mai rău decât cei care nu au auzit de el, ne-ar trebui o viaţă întreagă să-i aşteptăm.

Maria, chivotul Noului Legământ, s-a înălţat la cer cu trupul ei, cu acel trup în care l-a purtat lumii pe Fiul lui Dumnezeu. Misiunea ei trebuie să o continuăm noi. Fiecare trebuie să fim un chivot, o locuinţă vie a lui Cristos, pe care trebuie să-l ducem tuturor. Venirea lui Cristos în lume a fost însoţită de minuni. Îngerul care îi apare Mariei, naşterea lui Ioan Botezătorul, cântarea îngerilor pe cerul Betleemului, vedeniile lui Iosif, venirea magilor – toate sunt semne că cel pe care Maria îl poartă în sânul ei şi vine în lume este Dumnezeu.

Este necesar să oferim şi noi lumii nişte minuni, nişte semne că îl purtăm pe Dumnezeu în noi: aceste semne, aceste minuni sunt: credinţa, umilinţa, curăţia, iubirea sinceră şi curată şi toate celelalte virtuţi pe care trebuie să le practice un creştin adevărat.