en-USro-RO

| Login
17 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

                                                   NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE (8 decembrie), 1


Sfântul episcop German completează astfel salutul îngerului din Evanghelia de astăzi: „Bucură-te, Marie, cea plină de har, bucură-te, tu, care eşti mai sfântă decât toţi sfinţii, mai presus decât cerurile, mai cinstită decât serafimii, mai slăvită decât heruvimii, mai mărită decât toate creaturile! Bucură-te, tu, porumbiţă, care ne-ai adus ramura de măslin a păcii, pe Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl. Bucură-te, tu, palat preacurat al lui Dumnezeu şi fără prihană, în care a locuit împăratul Preaînalt!”

În grota de la Lourdes, unde preacurata Fecioară Maria i-a apărut sfintei Bernadeta Soubirous, se află o statuie minunată a Neprihănitei Zămisliri. Însăşi Bernadeta a dat indicaţii cum arăta sfânta Fecioară când i-a apărut şi artistul a lucrat statuia după indicaţiile ei. Când statuia a fost gata, artistul a invitat-o pe Bernadeta în atelierul său, zicându-i: „Vino, să vezi ceva frumos!” Dar când Bernadeta a văzut statuia, a scos un strigăt de dezamăgire şi şi-a acoperit ochii cu mâinile. Cât de departe era acest chip de lut de a reda frumuseţea cerească pe care Bernadeta o văzuse pe chipul Mariei!

Orice încercare a unui om de a descrie frumuseţea sufletească şi chipul Mariei este zadarnică; nu am putea face mai mult decât a făcut acel artist cu chipul său de lut, cu statuia sa.

Dumnezeu a pregătit-o pe această fiinţă cu grijă încă din veşnicie. „Dumnezeu”, zice sfântul Vicenţiu Ferreri, „a ştiut din veşnicie că va veni în lume o femeie, Eva, care va fi începutul oricărui rău; de aceea, tot din veşnicie, el a hotărât că creeze o femeie, pe Maria, care să fie începutul a tot ce este bun”. Şi aşa cum Mântuitorul a fost anunţat în Vechiul Testament de Dumnezeu, la fel a fost anunţată Mama Mântuitorului.

Aţi auzit astăzi cuvintele lui Dumnezeu rostite îndată după căderea celor dintâi oameni în păcat, cuvinte rostite către Diavol: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie...” Această femeie anunţată de Dumnezeu avea să fie Maria. Profetul Isaia o vestea pe Maria cu aceste cuvinte: „Iată, Fecioara va zămisli...” Femeile sfinte din Vechiul Testament: Sara, Iudita, Estera, au fost figuri, simboluri ale Mariei. Tufişul pe care Moise l-a văzut arzând fără ca flăcările să-l mistuie a fost un simbol al Mariei, pe care focul patimilor, al pornirilor rele, nu avea să îl consume.

În Cartea Numerilor găsim scris că toiagul uscat al lui Aaron a înverzit, a făcut muguri, a înflorit şi s-a acoperit cu fructe, cu migdale. Acest toiag a fost un simbol al Mariei; când omenirea era ca un copac uscat şi pustiu, Maria a fost singura ramură înverzită, înflorită.

Poate cuvintele cele mai frumoase pe care Biserica le adresează Mariei în sărbătoarea de astăzi sunt cuvintele din Cântarea Cântărilor: „Tu eşti o grădină închisă...”

Când Diavolul a bătut la poarta paradisului pământesc, cei dintâi părinţi i-au deschis şi aşa a intrat în acea grădină a plăcerilor păcatul; păcatul a intrat şi intră în sufletele tuturor urmaşilor lui Adam. Doar într-un singur suflet, această otravă, acest păcat nu a intrat; acest suflet a fost al Mariei. Astfel încât toată frumuseţea şi farmecul Paradisului pierdut, din care au fost izgoniţi primii părinţi, le găsim în sufletul Mariei. Ea este deci o grădină închisă, în care păcatul strămoşesc nu a pătruns. Nici nu putea permite Dumnezeu acest lucru. Căci Maria avea să fie locuinţa Fiului lui Dumnezeu, a aceluia care avea să ridice păcatele lumii. Cum ar fi putut deci ca înaintea Fiului lui Dumnezeu să locuiască în această fiinţă, chiar şi numai pentru o clipă, păcatul şi cel care a provocat în lume păcatul? De aceea, îi cântă astăzi Biserica: „Toată frumoasă eşti, Marie, şi prihană strămoşească nu este în tine...” Dar Maria a fost o grădină închisă, în care nu a intrat nu numai păcatul strămoşesc, dar nici vreun alt păcat personal. Una dintre urmările păcatului strămoşesc este înclinaţia, atracţia spre păcat, pe care o simţim cu toţii. Cum Maria n-a fost atinsă de păcatul strămoşesc, ea n-a simţit nici o atracţie spre păcat. Dintre toţi muritorii, ea singură nu a avut pentru ce să-şi bată pieptul şi să spună: „... Din vina mea, din vina mea...” Dar această grădină închisă, care a fost Maria, n-a fost o grădină cu copaci neroditori, ca acel smochin pe care l-a blestemat Cristos să se usuce; a fost o grădină plină cu roadele celor mai alese virtuţi. Iubirea de Dumnezeu, dragostea faţă de aproapele, curăţia, răbdarea, umilinţa au fost fructele acestei grădini închise. Dar rodul cel mai frumos, pe care l-a adus pe lume această grădină, a fost Cristos, Mântuitorul lumii.

Dacă astăzi Biserica ne îndreaptă privirea spre această grădină frumoasă, care este sufletul Neprihănitei, o face nu numai pentru a admira ceea ce vedem într-însa, ci, mai ales, pentru a imita ceea ce vedem în ea, pentru a face din inima noastră o grădină cât mai asemănătoare cu a ei. E drept că sufletul nostru nu este o grădină închisă, căci păcatul strămoşesc a pătruns în ea şi ne-a răpit cea mai frumoasă podoabă din ea: harul sfinţitor. Acest păcat ne-a slăbit voinţa, ne-a întunecat judecata; de aceea, cum zice sfântul Pavel, poftele cărnii se războiesc împotriva spiritului. Cu toate acestea, recăpătând prin Botez harul sfinţitor, noi putem şi trebuie să ne străduim ca în grădina sufletului nostru totul să fie curat şi frumos. Noi trebuie să sădim în ea florile frumoase ale virtuţii, trandafirii iubirii de Dumnezeu, viorelele umilinţei, crinul curăţiei. Trebuie să ne străduim ca grădina sufletului nostru să nu fie ca o livadă cu copaci uscaţi, ci să fie plină cu roadele faptelor bune.

Trebuie să păzim bine porţile acestei grădini, adică simţurile noastre, pentru ca păcatul să nu intre în sufletul nostru. Ochii noştri să nu privească orice, urechile noastre să nu asculte orice.

Acest lucru să-l cerem în sărbătoarea de astăzi Mamei noastre cereşti; să ne ajute să îngrijim, să cultivăm cum se cuvine grădina inimii noastre, pentru ca sufletul nostru să fie cât mai asemănător cu sufletul ei.