en-USro-RO

| Login
14 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 14 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ștefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, cãlug. m.
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Înț 7,22-8,1: Înțelepciunea este iradierea luminii veșnice, oglinda fãrã patã a lucrãrii lui Dumnezeu.
Ps 118: Cuvântul tãu, Doamne, rãmâne în vecii vecilor.
Lc 17,20-25: Împãrãția lui Dumnezeu este înãuntrul vostru.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an

NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE (8 decembrie), 2

 

„Mă bucur în Domnul şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu; căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi m-a acoperit cu mantia sfinţeniei”.

Cu aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, care sunt aşezate pe buzele sfintei Fecioare Maria, începe sfânta Biserică Liturghia de astăzi. Sfânta Biserică doreşte ca aceleaşi haine ale mântuirii şi sfinţeniei, care au înveşmântat-o pe preacurata Fecioară Maria, să le îmbrace fiecare creştin, şi nu hainele modei păcătoase şi ale necuviinţei. Iată ce hotărăşte Biserica în această privinţă.

La 12 ianuarie 1930, sfânta Congregaţie a Conciliului a dat, din porunca Sfântului Părinte Pius al XI-lea, un decret împotriva modei scandaloase. La punctul al X-lea al acestui decret se prevede următorul lucru: „În toate sărbătorile de poruncă ale anului, şi mai ales în sărbătorile preacuratei Fecioare Maria, toţi parohii să nu omită a le atrage femeilor atenţia prin cuvinte potrivite cu privire la buna-cuviinţă în îmbrăcăminte şi să le îndemne la seriozitate creştină”. Şi continuă astfel: „Mai ales în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, în toate bisericile, catedralele şi parohiile să se facă rugăciuni speciale de ispăşire a necuviinţei în îmbrăcăminte şi să nu se omită de a se face, dacă este posibil, la Liturghia solemnă, un mic avertisment în această privinţă”.

În urma acestei decizii a Bisericii, episcopii germani şi alţi episcopi au dat ordin să fie izgonite acele femei care intră în biserică sau se apropie de masa Domnului în îmbrăcăminte indecentă. Iată, de ce m-am oprit asupra acestui subiect în predica aceasta. Vă mărturisesc că îmi vine greu să vorbesc despre acest subiect, dar o fac pentru ca Dumnezeu să nu-mi ceară socoteală la judecata de apoi. Să vedem care este rolul îmbrăcămintei pentru om în lumina credinţei noastre creştine.

Primul scop al îmbrăcămintei este acoperirea trupului şi păstrarea demnităţii şi a bunului-simţ omenesc spre a-i deosebi pe oameni de animale, acestea din urmă fiind lipsite de simţul demnităţii şi al ruşinii.

Al doilea scop al îmbrăcămintei este ferirea de intemperii: ploi, frig, arşiţă. Apoi, pentru deosebirea sexelor şi chiar a profesiunii oamenilor; prin îmbrăcăminte se recunoaşte cine este preot, muncitor sau militar.

În sfârşit, îmbrăcămintea are ca scop să confere trupului o anumită frumuseţe, căci are dreptul la aceasta, fiind locuinţa sufletului creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar nici într-un caz scopul îmbrăcămintei nu este ca să dai scandal altora, să fii piatră de poticnire, ocazie de păcat şi de pierzare pentru alţii. Sfântul Ciprian spune atât de drastic: „O femeie îmbrăcată necuviincios este un pumnal şi o otravă pentru toţi cei care o văd”. Şi o persoană necuviincios şi frivol îmbrăcată nu face altceva decât să arate că sufletul ei este putred şi negru. Căci îmbrăcămintea femeii este oglinda sufletului ei. Cartea Înţelepciunii spune: „Îmbrăcămintea de pe trup, mersul şi râsul omului îl trădează cine este”. Chiar şi oamenii cu puţin bun-simţ îşi dau seama că frivolitatea şi neruşinarea în îmbrăcăminte reprezintă un semn al decăderii pentru o femeie.

Aţi văzut, poate, la televizor Jocurile Olimpice de la München din vara aceasta (1972). Aţi văzut cum erau îmbrăcate acele tinere fete care ofereau medaliile campionilor: cu mânecile lungi, încheiate până sus, şi rochia lungă până aproape de călcâi. Organizatorii au impus acest costum bavarez, nevoind să-şi facă naţiunea de ruşine, nevoind să facă din această manifestare sportivă o ocazie de dezmăţ. Aşa dictează bunul-simţ.

Sfânta Maria Alacocque are o vorbă foarte grea: ea spune că moda este uniforma Satanei. Şi ce era moda de pe timpul ei, în comparaţie cu moda dezmăţată din zilele noastre? Şi avea dreptate!

La un recent congres al femeilor catolice din Franţa s-a citit o scrisoare a scriitoarei De Caél, în care se spunea, printre altele: „Pentru a-l smulge pe Dumnezeu din sufletele oamenilor, multe crime s-au inventat şi s-au săvârşit. Ştiinţă, filosofie, istorie, falsă literatură, tipărituri, picturi şi statui, teatru. Toate aceste mijloace de distrugere şi propagandă s-au aliat pentru a distruge credinţa, pentru a perverti bunele moravuri, pentru a obişnui ochii şi urechile cu scene respingătoare, permiţând să se proclame cultul unic al liberei gândiri. Dar Duhul cel Rău a socotit că nu îşi atinge pe deplin scopul până când femeia, care din natura sa este protectoarea familiei, nu va fi contaminată în masă şi până când un venin distrugător nu-i va pătrunde fiinţa.

Căci multe femei evitau romanele rele, spectacole murdare de teatru, multe nu cunoşteau afirmaţiile falsei ştiinţe şi ale gândirii libere. Trebuia să fie căutată o capcană mai uşoară şi au găsit-o: moda. Iată arma de care se folosesc distrugătorii moralităţii noastre. Iată manevra abilă, care mai întâi s-a introdus timid, apoi tot mai obraznic şi, în curând, a fost ca la ea acasă, târând sexul slab la o ţinută ce întrece orice măsură, călcând în picioare morala şi bunul-simţ cel mai elementar. Pe vremuri, femeile stricate se îmbrăcau ca cele cinstite ca să nu fie arătate cu degetul, astăzi, dimpotrivă, cele cinstite se îmbracă la fel ca cele stricate (oare tot ca să nu fie arătate cu degetul?)”.

Aceste cuvinte ale unei femei din lume ar trebui să ardă obrajii femeilor ce se înjosesc printr-o îmbrăcăminte nedemnă.

„Vai lumii de scandal!”, spune Mântuitorul. „Trebuie să vină în lume scandalul, dar vai omului prin care vine în lume scandalul!”

În ultimii ani, ziarul francez La Croix scria despre o fată care, voind să fie îmbrăcată la modă, a răcit pentru că se îmbrăca subţire şi acum era pe patul de moarte. Când a intrat preotul în camera ei, a strigat: „Părinte! Cât sunt de fericită că vă văd! Am nevoie de iertare. Sunt victima modei şi remuşcările îmi sfâşie inima”. Preotul îi zice: „Curaj, fiica mea”. Ea continuă: „Da, am remuşcări, pentru că am dat scandal. Am fost bine educată, dar... Ah, am nevoie de iertare, e îngrozitor! Sunt foarte vinovată. Mai întâi nu mi-am dat seama, apoi m-am dumirit. Atrăgeam asupra mea priviri păcătoase, o curiozitate nepermisă. Vreau să ispăşesc”. „Ispăşeşte prin durerile pe care le ai. Acceptă chiar şi moartea, dacă aceasta va hotărî Dumnezeu”. „Mi-am oferit viaţa, părinte, dar nu ajunge. Am păcătuit public. Vă rog să spuneţi tuturor fetelor, prietenelor mele, că Germiana Deverseau moare ca victimă a modei indecente şi că le imploră ca, în momentul în care voi apărea în faţa lui Dumnezeu, să nu mai fie un scandal pentru alţii prin îmbrăcămintea lor”.

Peste puţin timp era băgată în pământ şi mulţimea imensă care lua parte la înmormântarea ei trecea din gură în gură testamentul pe care îl lăsase. A voit să fie acoperită în sicriu cu vălul alb pe care îl purtase în ziua primei Împărtăşanii. Cu câteva clipe înainte de a muri, i-a spus mamei sale: „Dea bunul Dumnezeu ca, văzând această ultimă îmbrăcăminte a mea, să le uite pe toate celelalte care m-au dus la ruină şi ca aceasta să-mi fie haina Paradisului”.

Nimeni să nu se scuze: „Dacă toate umblă aşa, eu cum pot să umblu altfel? Cum să ies din rând cu lumea?” Nu uitaţi că aceasta este o scuză în faţa oamenilor, dar nu şi în faţa lui Dumnezeu. El nu ne va judeca după legile modei, nici după cele ale lumii, ci după legile lui Cristos şi ale Evangheliei.

Nu te îmbrăca la fel ca cei mulţi, ca să nu te osândeşti ca ei. Îmbracă-te cuviincios, ca cei puţini, ca să te mântuieşti ca cei puţini.

Cât de frumos spune sfântul Pavel în Scrisoarea întâi către Timotei: „Femeile să se îmbrace în haine cuviincioase, să umble cu sfială şi bun-simţ, nu cu părul împletit cine ştie cum, nu cu aur şi mărgăritare şi haine scumpe, ci să se acopere cu veşmintele faptelor bune şi ale virtuţilor, aşa cum se cade unor femei ce se tem de Dumnezeu”.

Şi aş dori ca orice femeie, orice fată să poată rosti cu toată sinceritatea cuvintele pe care Biserica le pune azi pe buzele Mariei: „Mă bucur în Domnul şi sufletul meu e plin de veselie în Dumnezeul meu. Căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a acoperit cu mantia sfinţeniei”.