en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

Introducere

Zilele Adventului, în care ne aflăm, sunt zile de aşteptare, de pregătire, de speranţă. Din pieptul nostru vor ieşi necontenit strigăte, rugăciuni, chemări, ca Mesia, Cristos, să vină, să coboare în mijlocul nostru. De pe buzele noastre se vor desprinde înflăcăratele chemări ale proorocilor şi patriarhilor din Vechiul Testament: „O, de ai sfâşia cerurile şi ai coborî! Vino, Doamne, şi nu întârzia, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi!”

Dar aceste strigăte după Cristos, aceste chemări şi tânguiri ar fi fără sens, dacă noi strigăm după el, şi totuşi, îl refuzăm atunci când se apropie de noi. Ar fi ca şi cum am striga necontenit la poarta unui om, iar când acesta ar ieşi afară, nici nu ne-am uita la el sau am lua-o la fugă. Cum să-l primim pe Cristos, după care strigăm şi suspinăm fără încetare în timpul acestui Advent?

Mai întâi să-l primim în sfânta Împărtăşanie. „O, de s-ar sfâşia, de s-ar deschide cerurile şi ai coborî!”, spunem la sfânta Liturghie. Iată, se deschide Tabernacolul, se deschid vasele sfinte, se deschide mâna preotului, şi el coboară. Pentru ce mai strigăm să coboare, dacă nu-l primim? Nu suntem noi asemenea evreilor, care veacuri de-a rândul au suspinat după Mesia, şi, când a venit, nu l-au primit? Nu s-a găsit nici măcar un colţişor de casă pentru el, a trebuit să se nască într-un grajd.

Să-l primim, de asemenea, pe Cristos în persoana celui sărac, a celui nevoiaş, a celui care suferă. „Iată”, spune Mântuitorul, „eu stau la uşă şi bat.” Suferindul, cel care duce lipsă, nu este altcineva decât Cristos care bate la uşă, căci, spune el, „tot ce aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici, mie mi-aţi făcut”.

O bogată prinţesă engleză a voit odată să afle cât de darnici erau locuitorii satului unde îşi avea ea castelul. Într-o seară de iarnă, s-a îmbrăcat în zdrenţe şi a pornit necunoscută, cerşind din casă în casă. Unii au izgonit-o cu cuvinte urâte, alţii îi dădeau câte ceva, dar foarte puţin. Doar într-o căsuţă săracă a fost primită cu dragă inimă; a fost condusă într-o odaie încălzită şi buna femeie a meseriaşului, care locuia în acea casă, a servit-o din plăcintele pe care tocmai atunci le scotea din cuptor. A doua zi, prinţesa i-a chemat la palat pe toţi aceia la uşa cărora nu a bătut degeaba şi i-a condus în sala mare de ospeţe. Acolo îşi avea fiecare locul fixat, şi fiecare a găsit acolo ceea ce-i dăduse cerşetoarei cu o zi mai înainte. Unul 25 de bani, altul o bucată de pâine uscată, altul un măr pe jumătate putred. Numai femeia meseriaşului a găsit masa încărcată în faţa ei cu multe bunătăţi. Şi mare a fost uimirea tuturor când au aflat că cerşetoarea din ajun nu a fost altcineva decât prinţesa însăşi.

La fel, sub haina săracului nu este altcineva decât însuşi Cristos deghizat, şi dincolo nu vom găsi altceva decât ceea ce am pus pe pământ în mâna săracului, adică a lui Cristos însuşi.

Să-l primim în sufletul nostru pe Cristos prin harul său.

În vara anului 386, tânărul Augustin se plimba într-o splendidă grădină din Milano. Dar faţa sa chinuită nu se potrivea cu frumuseţea încântătoare a acelei grădini. O adevărată furtună îi răvăşea sufletul. Umbla frământat de ici-colo, îşi frângea mâinile, strângea din pumni şi îşi zicea: „Până când? Până când voi zice „mâine” şi iar „mâine”? Pentru ce nu acum? De ce să nu pun în acest ceas capăt vieţii mele de ruşine?” Deodată, a auzit dintr-o casă vecină glasul unui copil: „Ia şi citeşte! Ia şi citeşte!”

Ochii i-au căzut asupra cuvintelor sfântului Pavel din Scrisoarea către Romani 13,11: „Fraţilor, acum este ceasul să vă treziţi din somn. Căci mai aproape este acum mântuirea noastră decât am fi crezut. Noaptea este înaintată, iar ziua se apropie. Să ne dezbrăcăm aşadar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii. Să umblăm cuviincios ca în timpul zilei; nu în ospeţe şi beţii, nu în desfrânări şi fapte de ruşine, nu în ceartă şi invidie, ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă îngrijiţi de trup întru faptele lui…” Când a terminat de citit aceste cuvinte, Augustin nu mai era cel dinainte. Dacă vom simţi în aceste zile un zbucium, o frământare a inimii, o greutate ce ne apasă, să ştim că nu e altcineva decât Cristos care încearcă să deschidă uşa şi să intre în sufletul nostru. Cristos, pe care atât de stăruitor îl chemăm în acest timp al Adventului, să coboare, să vină. Să nu-l ţinem la uşă, să-l chemăm înăuntru.

Primindu-l în felul acesta pe Cristos, vom petrece cu adevărat folos zilele sfinte ale Adventului.