en-USro-RO

| Login
Tuesday, December 10, 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Marți, 10 decembrie 2019

Sfintii zilei
Fer. Anton Durcovici, ep. m. **; Ss. Eulalia, fc. m.; Maur, m.
Liturghierul Roman
Fer. Anton Durcovici, ep. m. ** 
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Înț 3,1-9: I-a primit ca pe o jertfã de ardere de tot.
Ps 33(32): Fericit este poporul al cãrui Dumnezeu este Domnul!
Rom 8,31b-39: Nimic nu va putea sã ne despartã de iubirea lui Dumnezeu, care este în Cristos.
In 15,18-21: Nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume.
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 2-a din Advent

Planul mântuirii

După săvârşirea păcatului strămoşesc, puntea de legătură între Dumnezeu şi neamul omenesc s-a rupt. Omenirea zăcea neputincioasă în duşmănie cu Dumnezeu, lipsită de harul sfinţitor, fără dreptul la mântuire, şi singură nu se mai putea ajuta, nu se mai putea salva. Păcatul săvârşit împotriva unui Dumnezeu infinit cuprindea o răutate, o jignire infinită, şi omul mărginit nu-i poate aduce lui Dumnezeu pentru păcatul comis decât ispăşire mărginită. Să zicem că un om oarecare şi-ar fi dat viaţa ca ispăşire pentru ceilalţi oameni. Ce valoare avea ispăşirea unui păcătos? Să zicem că Dumnezeu ar fi creat un om sfânt, lipsit de păcatul strămoşesc şi de celelalte păcate, şi acesta ar fi murit pentru fraţii săi; dar nici această jertfă n-ar fi valorat. Sau să zicem că Dumnezeu ar fi dat tuturor oamenilor harul unei mari căinţe şi cu toţii s-ar fi îmbrăcat în sac şi cenuşă; dar nici aceasta n-ar fi fost de ajuns. Sau să zicem că Dumnezeu, printr-un act al bunăvoinţei sale, ar fi iertat toată omenirea fără nici un fel de ispăşire. Dar dreptatea lui Dumnezeu nu ar fi permis lucrul acesta. „Dacă eu vă sunt Tată”, spune Dumnezeu prin gura profetului Malachia, „unde este onoarea mea? Şi dacă sunt Domnul, Stăpânul, unde este respectul cuvenit?”

Salvarea oamenilor era în mâinile lui Dumnezeu. Şi iată că Dumnezeu a întins mâna omenirii care îl supărase. Dumnezeu a hotărât să-l trimită în lume pe însuşi Fiul său, să ia trup omenesc, să se nască dintr-o fecioară, să nu se deosebească cu nimic de ceilalţi oameni, să sufere foamea, frigul, sărăcia, iar la urmă să-şi verse sângele pentru salvarea oamenilor, pentru a le ispăşi păcatul. În Cristos, iubirea şi dreptatea s-au îmbrăţişat, şi-au dat mâna.

De ce a ales Dumnezeu această cale? De ce a cerut jertfa Fiului său? Ar fi fost de-ajuns o singură rugăciune, o singură lacrimă, un singur suspin din partea lui Cristos, pentru ca neamul omenesc să fie răscumpărat. E un mister în faţa căruia sfântul Pavel exclamă: „O, adânc al bogăţiei înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de necuprinse sunt judecăţile lui şi nepătrunse căile lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfătuitorul lui? Cristos s-a înjosit pe sine până la moarte, şi încă moartea pe cruce” (Fil 2,8). „El a purtat păcatele noastre pe lemnul crucii, pentru ca, eliberaţi de păcate, să trăim în sfinţenie” (1Pt 2,24).

E un lucru nemaiauzit. Un Dumnezeu să-l dea pe Fiul său ca să-i salveze pe oameni. Creatorul să moară pentru a-şi salva creatura! Au fost multe cazuri când un tată a murit sau a suferit pentru copilul său. Zaluchus a fost primul care a dat legi drepte şi înţelepte grecilor. Dar chiar copilul legislatorului a comis o greşeală, a încălcat legea şi, conform legii date de tatăl său, trebuia să i se scoată ochii. Zaluchus a fost nevoit să dea această sentinţă împotriva copilului său. Dar în inima sa de tată a găsit mijlocul să împace şi legea, şi dragostea sa de părinte. I s-a scos copilului ochiul drept, iar tatăl a dat în schimb ochiul stâng. Au fost cazuri când un tată şi-a oferit copilul pentru salvarea ţării.

Maurii asediau capitala Spaniei, pe care regele Alfons o apăra cu vitejie de mai multe luni. S-a întâmplat ca la un atac însuşi copilul regelui să fie luat prizonier. Sultanul a ordonat ca în faţa zidurilor să fie înălţată o spânzurătoare şi a trimis o solie la rege ca să-i spună: „Ori jertfeşti oraşul, ori copilul”. Regele a trimis solul înapoi cu următorul răspuns: „Să-mi moară copilul, dar patria să fie salvată”.

În timp ce noi eram în duşmănie cu Dumnezeu, Dumnezeu l-a jertfit pe propriul Fiu pentru a-i salva pe duşmanii săi.

Un artist din Paris modelase o statuie din lut. Era sărac, trăia într-o mansardă şi nu avea lemne pentru foc. Era o noapte geroasă şi frigul intra prin acoperişul spart al casei. Stând culcat în pat, s-a gândit că statuia ar putea să crape din cauza frigului. S-a sculat imediat din patul sărăcăcios, a luat singura pătură cu care era învelit şi a acoperit statuia, pentru ca astfel să o apere de frig. Apoi s-a culcat neînvelit, a doua zi fiind găsit îngheţat în patul său, mort pentru a salva lucrarea mâinilor sale. Această statuie poate fi văzută şi astăzi la o galerie de artă din Paris. La fel, Dumnezeu Creatorul, a murit pentru a-l salva pe om, creatura mâinilor sale. Cum îi vom putea arăta lui Dumnezeu recunoştinţa şi dragostea noastră pentru iubirea lui? Ce lucru monstruos este să-l înjuri pe Dumnezeu, care l-a dat pe Fiul său la moarte pentru noi, pe Cristos, care şi-a vărsat sângele pentru noi, crucea pe care a murit pentru noi!

După părerea mea, greu va fi la judecată pentru un destrăbălat, pentru un beţiv, pentru un hoţ, dar mai greu va fi pentru unul care înjură pe Dumnezeu, pe Cristos, care înjură crucea. Pe drept cuvânt spunea sfântul Francisc: iubirea nu este iubită.

Să-l iubim pe Dumnezeu, nu atât prin cuvintele noastre, cât, mai ales, prin faptele, prin viaţa noastră, evitând ca, prin păcate noastre, să-l răstignim a doua oară.