en-USro-RO

| Login
15 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 15 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Albert cel Mare, ep. înv. *; Leopold al III-lea
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), IV
Lectionar
Înț 13,1-9: Dacã au putut sã pãtrundã tainele universului, cum de nu l-au descoperit pe Domnul lui?
Ps 18: Cerurile dau mãrturie despre slava lui Dumnezeu.
Lc 17,26-37: Așa va fi în zilele Fiului Omului.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 32-a de peste an

Figuri ale lui Cristos în Vechiul Testament

Dacă în faţa ochilor ni se pune o fotografie, după acea fotografie putem recunoaşte uşor omul pe care îl reprezintă. Fotografia nu este totuna cu omul, dar între om şi fotografie există o asemănare. Şi dacă l-am văzut pentru prima oară pe acel om, putem spune: „Îl cunosc pe acesta, l-am văzut într-o fotografie”.

La fel, Vechiul Testament nu este decât o fotografie a Noului Testament. Sfântul Ieronim spune că Scriptura vrea ca noi să învăţăm nu numai din auzite, dar şi din văzute, deoarece ceea ce vedem ni se imprimă mai bine în minte decât ceea ce auzim. De aceea, aşază în faţa ochilor noştri pe patriarhi şi alte realităţi ale Vechiului Testament, care nu sunt altceva decât simboluri, imagini îndărătul cărora se află Cristos şi celelalte realităţi ale Noului Testament.

Să vă vorbesc deci despre câteva din aceste imagini ale Vechiului Testament. Apele potopului, care au spălat, au curăţat faţa pământului de murdăria corupţiei omeneşti, reprezintă simbolul apei botezului, care spală sufletul de păcate. Sfântul Petru spune în prima sa Scrisoarea: „Cu îndelungă răbdare îi aştepta Dumnezeu pe oameni în zilele lui Noe, în care puţini, adică opt suflete, s-au mântuit de potop”. Acestui lucru îi corespunde Botezul, care acum vă mântuieşte pe voi. El nu este o ştergere a necurăţiei trupului, ci dobândirea unui cuget curat de la Dumnezeu”.

Sub figura lui Melchisedec îl vedem pe Cristos. Abraham întorcându-se victorios dintr-un război, împăratul Salemului (Ierusalimului), Melchisedec, îi iese în întâmpinare, îl binecuvântează şi aduce jertfă pâine şi vin. Jertfa acestui preot simbolizează jertfa Noului Testament, care se aduce sub forma pâinii şi a vinului. De aceea spune sfântul Pavel: „Tu eşti preot pe veci, după rânduiala lui Melchisedec”.

Isaac, fiul lui Abraham, care îşi poartă legătura de lemne în spate pentru ca apoi să fie jertfit, ars de tatăl său pe lemnele pe care el acum le ducea în spate, este simbolul lui Cristos, care urcă Calvarul purtând în spate crucea pe care avea să fie jertfit şi să moară pentru noi.

Moise, eliberatorul poporului evreu din robia egipteană, este simbolul lui Cristos, eliberatorul omului din robia păcatului şi a Diavolului.

De asemenea, profetul Iona, care a fost aruncat de evrei în mare, este simbolul lui Cristos. O spune însuşi Mântuitorul în Evanghelia sfântului Matei: „Neamul acesta stricat şi rău cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul profetului Iona”. Aşa cum a stat profetul Iona în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi, tot aşa va sta şi Fiul Omului în sânul pământului trei zile şi trei nopţi.

În ajunul eliberării evreilor din robia Egiptului, Dumnezeu a dat această poruncă evreilor prin Moise: „Fiecare să înjunghie un miel şi să ungă cu sânge amândoi uşorii şi partea de sus a uşii; căci peste noapte eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâi-născuţii din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace. Sângele va sluji ca semn. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa încât nu vă va lovi nici o urgie când voi trece şi voi lovi ţara Egiptului”. Acest miel este simbolul lui Cristos. De aceea spunem la sfânta Liturghie: „Iată mielul lui Dumnezeu”, sau „Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii”. Şi numai aceia vor scăpa de la pieire, care vor fi stropiţi cu sângele Mielului din sfânta Împărtăşanie.

În pustiu, evreii flămânzi cârteau împotriva lui Moise: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când stăteam lângă oalele noastre cu carne şi mâncam pâine de ne săturam?” Moise s-a rugat pentru popor şi Dumnezeu a făcut să coboare pe pământ în fiecare dimineaţă nişte bobiţe albe, care aveau gust de turtă cu miere, dar, în acelaşi timp, gustul tuturor mâncărurilor. 40 de ani cât au călătorit prin pustiu, evreii s-au hrănit cu această mană. Mana este simbolul sfintei Împărtăşanii, hrana noastră în călătoria pe acest pământ, până vom ajunge în patria făgăduită. De aceea spunem la vecernie: Panem de coelo...

Odată, în pustiu, Dumnezeu i-a pedepsit pe evreii care se revoltau mereu, trimiţând asupra lor şerpi veninoşi ce îi muşcau, şi mulţi mureau din această cauză. Moise s-a rugat din nou pentru popor. Şi i-a zis Domnul lui Moise: „Fă un şarpe de aramă şi pune-l pe o prăjină; oricine va fi muşcat şi va privi spre acel şarpe, va trăi”. Mântuitorul însuşi se compară cu acest şarpe în discuţia cu Nicodim: „Precum a fost înălţat şarpele în pustiu, aşa, şi Fiul Omului va fi înălţat pe cruce, ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.

Cetatea Sionului sau Ierusalimul din Vechiul Testament este figura Bisericii, cetatea celor ce se mântuiesc. Scrie Epistola către evrei: „Voi v-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc şi de cetatea multor mii de îngeri, de adunarea sărbătorească şi de biserica celor dintâi născuţi”.