en-USro-RO

| Login
14 august 2020

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Strămoşii lui Cristos

 

Cristos, trebuind să ia un trup omenesc, să vedem acum cine sunt strămoşii de la care Cristos şi-a împrumutat carnea omenească, ce sânge a curs în venele lui.

Dacă deschidem Evanghelia după sfântul Matei, vedem că, chiar la începutul ei, ni se dă lista cu înaintaşii lui Cristos. Ceea ce surprinde în această listă este faptul că găsim în ea cinci nume de femei, şi ştim că, la evrei, în genealogii, adică în lista înaintaşilor, se treceau numai nume de bărbaţi şi niciodată nume de femei. Şi iată că printre strămoşii lui Cristos sfântul Matei pune şi cinci femei. Dar să vedem cine sunt acestea.

Mai întâi este Tamara, nora lui Iuda, fiul lui Iacob. Murindu-i soţul, ea s-a dedat la destrăbălări, ademenindu-l pe socrul ei, cu care a păcătuit, primind ca răsplată un ied, fapt pentru care a meritat să fie scoasă mai târziu din mijlocul oamenilor şi arsă de vie.

A doua femeie amintită de sfântul Matei este Rahab, o destrăbălată publică din Ierihon şi o trădătoare. Înainte de a cuceri Canaanul, Iosue a trimis doi oameni să spioneze ţara. Spionii au trecut prin cetatea Ierihonului şi au tras la această prostituată. Poliţia regelui Ierihonului i-a mirosit şi a făcut o percheziţie. Dar ea i-a ascuns bine pe cei doi spioni în nişte snopi de in de pe terasa casei şi le-a spus poliţiştilor: „Este adevărat că au fost aici doi oameni, dar n-am ştiut cine sunt şi au plecat”. Peste noapte, i-a coborât cu o frânghie pe cei doi spioni peste zidurile cetăţii, făcându-i scăpaţi.

A treia femeie este o păgână din Moab cu numele de Rut, care culegea spice de pe urma secerătorilor unui evreu cu numele de Booz; ea i s-a vândut lui Booz, cu care apoi s-a căsătorit. Din această căsătorie se naşte Obed, tatăl lui Iese şi bunicul lui David, din familia căruia avea să se nască Cristos.

A patra femeie este Betsabea, femeia adulteră a lui Urie, cu care a păcătuit David. Ca să o poată răpi definitiv pe femeia lui Urie, David a săvârşit o crimă. L-a trimis pe Urie la război în prima linie şi a poruncit ca acesta să fie lăsat în mâna duşmanilor. După ce a fost ucis Urie, David a luat-o pe Betsabea de nevastă şi din ea s-a născut Solomon.

Şi ultima femeie amintită este Maria, mama lui Isus.

Incestul, destrăbălarea amestecată cu trădarea, adulterul şi crima. Iată grămada de murdărie, de gunoi, de vicii pe care a crescut cea mai frumoasă floare a purităţii, Fecioara Maria, din care trebuia să se nască Isus. Iată cine sunt strămoşii lui Isus, iată de unde şi-a împrumutat Cristos sângele. Matei, vameşul, păcătosul convertit, intenţionat a amintit în lista strămoşilor lui Isus de aceste patru femei păcătoase. E drept că sângele lui Cristos s-a filtrat, s-a purificat în sânul preacurat al Mariei. Dar, vedeţi, apa curată, pe care o bem la oraş, este apa râurilor, în care se scurg toate murdăriile şi mizeriile, este aceeaşi apă, numai că este filtrată, curăţată. Şi sângele ce a curs în venele lui Cristos a fost sângele ce a curs în venele strămoşilor săi păcătoşi, al femeilor păcătoase pe care le aminteşte sfântul Matei în Evanghelia sa; numai că acest sânge a fost filtrat, curăţat în sânul Mariei, dar are experienţa a mii de ani a păcatului. Cristos aparţine deci rasei noastre omeneşti, păcătoase, într-atât s-a făcut solidar cu noi.

Toreadorii, cei care se luptă în Spania cu taurii, trag în mijlocul arenei pe nisip un cerc în jurul lor cu vârful sabiei şi pentru nimic în lume nu ies din acel cerc, dacă vor să nu fie străpunşi de coarnele taurilor. La fel este cercul purităţii, al curăţiei în jurul lui Cristos; Maria şi Iosif, atât. Încolo, strămoşii lui au fost oameni păcătoşi, femei destrăbălate şi bărbaţi adulteri şi ucigaşi, ca strămoşul său David, închinători la zei, ca Solomon. Cristos moştenind acest sânge, putem să ne explicăm în acest fel înţelegerea lui nemărginită pentru cei păcătoşi, bunătatea şi blândeţea faţă de păcătoşii care se întorceau. Compătimirea pentru cei păcătoşi era, ca să spun aşa, un sentiment de familie.

Din cele auzite astăzi, să scoatem o învăţătură. Ne pregătim de Spovada pentru Crăciun. Să ne apropiem de Cristos cu toată încrederea în dragostea, bunătatea şi iertarea lui. El, care s-a făcut până într-atât asemenea nouă, încât a purtat sângele strămoşilor săi decăzuţi, ne va înţelege. Ne va acorda iertarea sa, dacă ne vom îndrepta spre el cu inima căită.