en-USro-RO

| Login
21 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 21 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Prezentarea la Templu a Sf. Fc. Maria **
Liturghierul Roman
Prezentarea la Templu a Sf. Fc. Maria **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfânta Fecioarã Maria
alb, P
Lectionar
Zah 2,14-17: Bucurã-te, fiica Sionului, cãci, iatã vin!
Ps Lc 1,46-55: Mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic: și numele lui e sfânt.
Mt 12,46-50: Întinzându-și mâna spre discipolii sãi, a spus: „Iatã mama mea și frații mei!”
Meditatia zilei
Prezentarea la Templu a Sf. Fc. Maria **

Buna vestire

 

Vestirea făcută Mariei este cea mai uluitoare, dar nu este unica în istoria mântuirii. În Vechiul Testament a fost vestită naşterea miraculoasă a multor personaje şi protagonişti ai planului de mântuire înfăptuit de Dumnezeu, cum a fost aceea a lui Isac, Samson, Ismail. În Noul Testament vestirea naşterii lui Isus are un preludiu în vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul.

Orice vestire a unei naşteri miraculoase urmează o schemă literară fixă. Este ca o piesă în şase acte:

1. prezentarea personajului;

2. apariţia îngerului cu solia din partea lui Dumnezeu;

3. tulburarea care cuprinde creatura şi cuvintele de încurajare din partea trimisului ceresc;

4. obiecţia din partea omului;

5. semnul miraculos oferit ca răspuns;

6. plecarea sau dispariţia de pe scenă a protagoniştilor.

Evanghelistul Luca, în descrierea bunei vestiri (1,26-38) urmează întru totul această schemă.

1. Pe când Elisabeta era cu sarcina „în luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria” (Lc 1,26-27). Fecioara logodită avea între 12 şi 15 ani, iar logodnicul ei între 18 şi 24 de ani. La această vârstă se logodeau tinerii evrei. Totul în textul evanghelistului vorbeşte despre farmecul fecioarei pregătită de Dumnezeu pentru omisiune unică. Locul unde se afla fecioara – Nazaret, Nasret în evreieşte – înseamnă floare: «floarea Galileii», cum numesc Părinţii Bisericii Nazaretul. Într-una din căsuţele pierdute printre migdalii în floare ale Nazaretului a trăit Fecioara Maria, floarea cea mai frumoasă pe care a dat-o pământul. Chiar şi numele Fecioarei fusese ales cu grijă de Dumnezeu: Maria sau Miriam, nume purtat pentru prima dată de sora lui Moise, de origine egipteană, ca şi numele lui Moise: mri+Jah, adică iubita, predilecta lui Iahve. Foarte probabil Fecioara se născuse la Sefforis, (ţippor în evreieşte, care înseamnă naştere), localitate la 5 km distanţă de Nazaret. Printre ruinele unei biserici construite aici în secolul al IV-lea, pelerinii pot observa o mulţime de şerpi, care fug speriaţi la apropierea vizitatorilor, temându-se parcă de paşii aceleia care avea să zdrobească cu călcâiul ei capul „şarpelui”. De ce totuşi îngerul o găseşte pe Fecioară la Nazaret? E posibil ca într-adevăr, după cum scriu cărţile apocrife, părinţii s-o fi adus pe lume pe Maria la o vârstă înaintată şi să fi murit când copila avea 12 ani. Vreo rudă din Nazaret va fi luat-o pe orfană la ea.

2. „Îngerul a intrat la ea şi i-a zis: «Bucură-te cea plină de har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!» (Lc 1,28). Bucuria, potrivit profeţiilor, avea să fie una din caracteristicile erei mesianice: „Să se bucure pustiul şi pământul fără apă, să se veselească deşertul şi ca trandafirul să înflorească, să se acopere cu flori şi să sară de veselie cu cântece de biruinţă… bucuraţi-vă ceruri!… răsunaţi de veselie, adâncuri ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul… şi-a arătat slava în Israel” (Is 35,1-2; 44; 23). „Bucură-te, cea plină de har!” Har înseamnă favoare, graţie, farmec, frumuseţe. E vorba de farmecul exterior, de frumuseţea fizică a Mariei? Şi aceasta. Biserica o contemplă şi-şi exprimă admiraţia cu cuvintele pe care mirele din Cântarea Cântărilor le adresa miresei sale: „Frumoasă eşti iubita mea, frumoasă eşti, cu ochii tăi de porumbiţă!… Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete” (Ct 1,15; 2,2). În anul 570 un pelerin italian la Locurile sfinte, cunoscut cu numele de Anonimul din Piacenza, notează în jurnalul său de călătorie: „Am ajuns la Nazaret… Aici femeile evreice sunt foarte frumoase, nu sunt în ţară altele mai frumoase ca ele. Ele susţin că această frumuseţe a lor provine de la sfânta Maria, care a fost una din rudele lor”. Dar e vorba mai presus de toate de frumuseţea interioară, sufletească. De fapt cuvântul folosit de evanghelist în limba greacă kecharitoméne tradus cu „cea plină de har”, tradus mai exact este „cea transformată de har”. Sfinţită, purificată, scutită de păcat din prima clipă a existenţei sale în vederea misiunii sale de mamă a lui Dumnezeu, Fecioara din Nazaret, cu frumuseţea ei sufletească a sedus inima Creatorului: „Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire” (Ct 4,9).

3. „Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba în sine ce putea să însemneze urarea aceasta?” (Lc 1,29). De ce s-a tulburat Maria? Prezenţa unui înger nu putea să atenteze la pudoarea ei. N-o tulbura nici vreun complex de inferioritate, adică gândul că ea, logodnica unui umil tâmplar, era chemată la o misiune atât de sublimă şi de grea. Nici elogiile prezentate de înger n-o tulburau; umila „roabă a Domnului” nu putea fi impresionată de vreun elogiu. Ceea ce o tulbura era senzaţia de a se afla, luată prin surprindere, în faţa unui mister dumnezeiesc. „Îngerul i-a zis: «Nu te teme, Marie, căci ai dobândit har înaintea lui Dumnezeu. Iată, vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus»” (Lc 1,30-31).

4. Urmează obiecţia: „Maria a zis îngerului: «Cum se va face lucrul acesta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat?»” (Lc 1,34). Deşi, logodită şi în perspectivă să se căsătorească, Maria avea intenţia în continuare să nu cunoască bărbat, să rămână fecioară. „Eşti o grădină închisă, soro, mireasa mea, un izvor închis, o fântână pecetluită… Vino vântule de miază-zi! Suflă peste grădina mea ca să stârnească miresmele ei. Să intre iubitul meu şi să mănânce din roadele ei alese” (Ct 4,12.16). Ca şi în zorii creaţiei, Dumnezeu, la plinirea timpurilor a voit să planteze o grădină în Eden, în Răsărit, în care să fie aşezat noul Adam, Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului. Această grădină închisă este Maria; Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, nu a distrus, ci a consacrat fecioria Mamei sale. Biserica a orânduit sărbătoarea Bunei Vestiri pentru ziua de 25 martie, pentru că, potrivit mentalităţii iudaice antice, aceasta este ziua în care Dumnezeu l-a făcut pe Adam, cel dintâi om în grădina Edenului din ţărâna pământului. Pământul matern din care l-a scos pe Adam era pământ intact, neumblat, integru, nebrăzdat de fierul plugului, necultivat de mâna omului; pământ virgin, terra virgo, după cum se exprimă sfinţii părinţi ai Bisericii. După cum mâinile lui Dumnezeu l-au plămădit pe primul Adam din pământul virgin, tot astfel Duhul Sfânt l-a plămădit pe Cristos, al doilea Adam dintr-un sol intact, în sânul feciorelnic al Mariei. Şi vechiul Adam şi noul Adam îl au pe Dumnezeu de Tată. Nu tată biologic: întruparea Fiului lui Dumnezeu nu e un act de procreaţie din partea lui Dumnezeu, ci o nouă creaţie. E un nou început al creaţiei, o reîntoarcere la timpul anterior căderii în păcat.

5. Ca răspuns la obiecţia Mariei, îngerul îşi întăreşte spusele printr-un semn, o minune înfăptuită de Dumnezeu. „Iată Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe. Şi ea, căreia i se zicea sterilă, este acum în luna a şasea. Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Lc 1,36-37). Înainte de a da răspunsul, dacă acceptă sau nu ceea ce trimisul ceresc i-a propus din partea lui Dumnezeu, Maria rămâne câteva clipe în tăcere şi reflectă. De răspunsul ei va depinde destinul veşnic al omenirii. Făcându-se interpretul întregii omeniri, sfântul Bernard o imploră pe Fecioară cu aceste cuvinte pline de încărcătură emoţională: „Ai auzit, Fecioară, faptul şi modul în care se va realiza. Faptul şi modul sunt minunate şi îmbucurătoare: «Bucură-te, Fiica Sionului şi tresaltă de bucurie, Fiica Ierusalimului» (Zah 9,9), şi fiindcă urechea ta a auzit bucuria şi veselia, fă ca şi noi să auzim de la tine vestea îmbucurătoare, «ca să tresalte de bucurie oasele noastre zdrobite» (Ps 51,10)… Îngerul aşteaptă răspunsul tău… Aşteptăm şi noi, Stăpână, cuvântul tău milostiv… Răspunde degrabă, Fecioară… Deschide aşadar, Fecioară fericită, inima credinţei, buzele cuvântului, sânul Creatorului. Iată, cel care este aşteptatul tuturor popoarelor, «stă afară şi bate la uşa ta» (Ap 3,20). Să nu se întâmple ca el să meargă mai departe, fiindcă tu întârzii, şi tu să fii nevoită să porneşti din nou, plângând, «în căutarea celui pe care îl iubeşte inima ta» (Ct 5,6). Ridică-te, aleargă, deschide. Ridică-te cu credinţa ta, aleargă cu iubirea ta, deschide cu consimţământul tău” (Omilia Super Missus est).

6. Deznodământul: răspunsul Fecioarei a fost „da”. „Maria a zis: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1.38). „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1,14). În relatarea Bunei Vestiri, Fecioara are trei nume, trei apelative. Primul îi este atribuit de părinţi: Maria. Al doilea îi este atribuit de Dumnezeu: „cea plină de har”. Al treilea şi-l atribuie singură; roabă. Fiul lui Dumnezeu, care în acest moment suprem ia starea umilă de rob, cere de la Mama sa aceeaşi stare: nu stăpână, ci roabă. De acum înainte Fecioara-Mamă va cunoaşte toate încercările robiei: umilinţă, sărăcie, sacrificiu.

„Şi îngerul a plecat de la ea” (Lc 1,38).