en-USro-RO

| Login
Monday, December 16, 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 16 decembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Adelaida, împ.; Aggeu, profet
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 3-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I sau II
violet, III
Lectionar
Num 24,2-7.15-17a: O stea rãsare din Iacob.
Ps 24: Învațã-mã, Doamne, cãrãrile tale.
Mt 21,23-27: Botezul lui Ioan, de unde era?
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 3-a din Advent

Cum l-au întâmpinat evreii pe Mesia

 

Deşi profeţii l-au descris pe Mesia în cele mai mici amănunte, pe vremea lui Cristos, evreii, uitând de vechile profeţii, aşteptau un eliberator, un Mesia, cu totul altul decât cel care trebuia să vină în realitate. Nu aşteptau un Mesia eliberator al sufletelor din robia păcatelor, un întemeietor al împărăţiei veşnice, fără margini, spirituală, a sufletelor, ci ei, care de veacuri trăiau în umilinţă sub jugul, sub robia altor popoare, aşteptau acum un rege pământesc care să urce pe tronul de la Ierusalim şi să facă să reînvie timpurile glorioase ale regelui David, un comandant care pornind în fruntea unei armate puternice, să-i izgonească pe străinii care le cotropiseră ţara, să cucerească celelalte împărăţii şi să le supună la biruri.

De un asemenea rege aveau nevoie evreii şi, de aceea, mulţimile din Galileea, după înmulţirea pâinilor, au voit să-l răpească pe Isus şi să-l aşeze pe tron. Pe un asemenea rege războinic şi mare conducător de oşti credeau evreii că-l primesc la Ierusalim în ziua de Florii, dar, după câteva zile, în Vinerea Mare, văzând că nu este aşa cum îl crezuseră ei, l-au ucis, l-au răstignit.

Ucenicii lui Isus aveau aceeaşi idee despre el şi, cu toate că se chinuise trei ani să le-o schimbe, ei au rămas cu ideea lor: că Isus avea să urce pe tron la Ierusalim şi că aveau să întemeieze o împărăţie pământească. Nu se îndoiau nici o clipă că ei aveau să deţină funcţiile, dregătoriile cele mai mari la curtea viitorului rege Cristos. Nu i-a surprins, oare, într-o zi Mântuitorul certându-se care dintre ei avea să fie mai mare, care avea să deţină, de exemplu, funcţia de prim-ministru? La un moment dat chiar îşi pierduseră răbdarea şi l-au întrebat pe Isus: „Bine, dar n-ar fi cazul de acum să întemeiezi împărăţia ta?” Mama Zebedeilor i-a ieşit în cale, într-o zi, lui Isus cu o rugăminte: să aibă grijă, când va întemeia împărăţia lui, ca cei doi copii ai ei să stea unul la dreapta şi celălalt la stânga. Când el le-a spus ucenicilor săi că va avea de suferit şi va fi ucis de mai-marii poporului, toţi au rămas înmărmuriţi şi Petru a spus indignat: „Doamne, departe de tine să ţi se întâmple aşa ceva!”

Cei doi ucenici ce mergeau la Emaus erau complet dezamăgiţi; trei ani îl urmaseră pe Isus cu gândul că într-o zi se vor căpătui, când Cristos avea să devină rege, dar iată că aspiraţiile lor au fost spulberate şi planurile le-au fost date peste cap. „Iată”, spuneau ei, „trei zile au trecut de când a fost omorât şi bun mort este. Noi trăgeam nădejde că el va elibera Israelul de ocupaţia străină”.

Iată de ce spune sfântul Pavel că, pentru evreii care uitaseră de profeţia lui Isaia, „Mesia avea să fie omul durerilor”; a fost un adevărat scandal un Mesia răstignit, mort, iar pentru păgâni, o nebunie, „pentru noi însă, crucea pe care a murit Cristos înseamnă înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, căci printr-însa Dumnezeu a salvat omenirea”.

Şi noi cădem deseori în aceeaşi greşeală ca şi evreii. Nu aşteptăm de la Dumnezeu decât o fericire pământească: bunul mers în gospodărie, recoltă bogată, sănătate şi altele de felul acesta. Şi, când nu le primim, rămânem la fel de dezamăgiţi ca şi ucenicii de la Emaus; îl anunţăm pe Dumnezeu că nu ne vom mai ruga şi că nu vom mai merge la biserică. „Împărăţia lui Dumnezeu”, spune sfântul Pavel, „nu este mâncare şi băutură, ci sfinţenie, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”. Împărăţia lui Dumnezeu este mai aproape de noi când Dumnezeu ne trimite suferinţa, decât atunci când ne trimite bunăstarea. Mântuirea vine din alăturarea suferinţelor noastre cu cele ale lui Cristos. Cine respinge suferinţa şi blestemă în suferinţă respinge de la el împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea. Cel care îi aparţine lui Cristos îl binecuvântează pe Dumnezeu în suferinţă ca şi în bucurie.

Marelui scriitor Louis Veuillot i-au murit trei copii unul după altul. Iată ce îi răspunde unui prieten care îi trimisese o scrisoare de mângâiere: „Îţi mulţumesc că ţi-ai amintit de mine. Dumnezeu mi-a trimis o teribilă încercare, dar a făcut-o ca tată, cu multă îndurare, şi mai multe sunt mângâierile ce au intrat în inima mea decât lacrimile care au ieşit dintr-însa. Credinţa mă învaţă că ei trăiesc, şi eu o cred. Eu îi văd în cer şi am siguranţa că ei mă vor ajuta în tot ceea ce fac eu, ca să mă reîntâlnesc cu ei”.

Cristos ne-a împăcat cu Dumnezeu prin suferinţă, prin cruce; dar mântuirea noastră nu este posibilă, dacă la suferinţele, la crucea lui Cristos, nu adăugăm suferinţele şi crucea noastră. De aceea, putem spune cu sfântul Pavel: pentru păgâni, pentru cei ce nu cred în Cristos, crucea este nebunie, dar pentru noi, cei care ne mântuim prin cruce, suferinţa înseamnă puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.