en-USro-RO

| Login
15 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 15 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Albert cel Mare, ep. înv. *; Leopold al III-lea
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), IV
Lectionar
Înț 13,1-9: Dacã au putut sã pãtrundã tainele universului, cum de nu l-au descoperit pe Domnul lui?
Ps 18: Cerurile dau mãrturie despre slava lui Dumnezeu.
Lc 17,26-37: Așa va fi în zilele Fiului Omului.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 32-a de peste an

Dacă există un lucru pe care oamenii îl iubesc pe lumea aceasta, este dreptatea. Şi dacă e ceva care nu există pe lumea aceasta, este tot dreptatea. Cine este drept? E omul care trăieşte conform legilor prevăzute de drept. Dar la popoarele antice, nomade, analfabete nu exista vreun cod de drept scris. Când două persoane sau două clanuri încheiau o alianţă, un contract, îl parafau printr-un singur cuvânt: promit! Cel care îşi respecta promisiunea era considerat drept. Cel care o încălca era considerat trişor, trădător, infidel. Şi în acest caz, evident, primul partener era absolvit de orice obligaţie la care s-a angajat.

Aşa procedau oamenii normali. Dar Israelul se afla într-o situaţie specială, am zice anormală: făcuse un contract, o alianţă cu însuşi Dumnezeu. El a promis că va asculta de poruncile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, la rândul său că îl va proteja în prezent şi că îi va trimite în viitor un Salvator: pe Mesia. Israelul a fost veşnic infidel, şi-a încălcat promisiunea. În acest caz, Dumnezeu ar fi fost absolvit de obligaţia de a-şi respecta promisiunea făcută în cadrul alianţei.

Cu toate acestea, iată că Dumnezeu rămâne fidel Alianţei, cu toată infidelitatea poporului său. De ce? „Fiindcă eu sunt Dumnezeu, nu om”. Dreptatea lui Dumnezeu se naşte din mila faţă de om. În prima lectură a Liturghiei de astăzi, prin glasul profetului Ieremia, Dumnezeu îşi reafirmă fidelitatea sa, îşi reînnoieşte promisiunea sa. Două lucruri promite Dumnezeu. Mai întâi că îl va trimite pe Mesia care se va naşte din dinastia lui David: „Iată vin zile, zice Domnul, când îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă. El va domni, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară... Şi numele lui va fi: Domnul, dreptatea noastră”. Dreptatea izvorâtă din milă. Şi al doilea lucru: odrasla ieşită din David, Mesia, nu se va mulţumi doar să elibereze triburile evreieşti ţinute în robie la Babilon pe vremea profetului Ieremia şi să le readucă în ţară, ci va elibera toate popoarele din robia păcatului şi le va aduce în împărăţia sa.

Evanghelistul Matei ne descrie în textul auzit cum Dumnezeu a realizat promisiunea din prima lectură. Odrasla dreaptă promisă se naşte, pentru a avea legitimitate davidică, în casa lui Iosif, tatăl adoptiv, care se trăgea din dinastia lui David şi care era şi el un om drept. Îl găsim pe Iosif într-un moment de mare derută, de îndoială sfâşietoare, de profundă tulburare: nu trăiseră împreună şi, consternat, constată că logodnica sa este însărcinată. După dreptatea omenească, nu mai avea nici o obligaţie să respecte promisiunea de a o lua în căsătorie. Trebuia să o denunţe ca să fie judecată şi ucisă cu pietre pentru infidelitate. Dar nu o face, căci îi este milă. El este un bărbat drept, dar, ca şi dreptatea lui Dumnezeu, dreptatea lui Iosif se naşte din milă. Dreptatea lui nu e dreptate omenească, ci dreptate dumnezeiască. Cât de mult se aseamănă Iosif în această privinţă cu Dumnezeu! El nu se foloseşte de dreptate pentru a pedepsi, ci pentru a-şi arăta mila şi iubirea.

Textul evanghelic de azi ne mai dezvăluie un paradox, o anomalie referitor la felul cum se înfăptuieşte dreptatea pe pământ. Poporul lui Israel este infidel faţă de Dumnezeu, dar reprezentanţii săi cei mai de seamă, farizeii şi cărturarii, se consideră drepţi, fideli; şi nu erau. Maria, în schimb, curată, cu desăvârşire fidelă lui Dumnezeu – Virgo fidelis –, este suspectată de infidelitate. Dar adevărul a ieşit la iveală. Farizeii şi cărturarii, poartă pentru veşnicie pe frunte pecetea infamiei, ca fiind întruchiparea minciunii şi a ipocriziei; Maria, dimpotrivă, poartă pe frunte coroană de regină ca răsplată a fidelităţii sale.

E ceea ce se întâmplă sub ochii noştri: mari infractori, criminali, hoţi, corupţi, care par onorabili, curaţi ca lacrima, pretind respect, şi sunt atâtea persoane nevinovate care au de suferit sau sunt aruncate în închisoare pe nedrept. Dar cu siguranţă că va sosi pentru toţi ora adevărului. Nimic ascuns care să nu iasă la lumină la judecata lui Dumnezeu: „Dumnezeu va face curând dreptate aleşilor săi care strigă către el zi şi noapte”.