en-USro-RO

| Login
23 iulie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

Noaptea de Crăciun

3.

 

Să retrăim câteva minute evenimentul ce s-a petrecut acum două mii de ani pe plaiurile Palestinei. În acest scop, ne putem lăsa călăuziţi de povestirea atât de simplă a evangheliştilor. Dar la povestirea lor aş vrea să adaug o experienţă unică şi de neuitat, pe care am trăit-o eu însumi în Ţara Sfântă.

Într-o noapte de Crăciun, străbăteam drumul pe care l-au străbătut Iosif şi Maria de la Ierusalim la Betleem. Pe atunci, studiam la Ierusalim. Am pornit de la Ierusalim la 7.00 seara, un grup de studenţi, conduşi de profesorul de geografie biblică, nu pe şoseaua modernă asfaltată, ci pe drumul de ţară care acum 2000 de ani lega Ierusalimul de Betleem. A plouat tot timpul cu găleata. Este sezonul ploilor în Palestina, iar după aceste ploi, creşte iarba, şi păstorii, cum bine notează evanghelistul, stau zi şi noapte cu turmele la păşune. Am străbătut pe jos cei 7 km pe drum greu de ţară, pietros, noroios şi ne-am dat seama cât de greu a fost, mai ales pentru Maria, drumul acela, pe timp de noapte şi pe ploaie.

La jumătatea drumului dintre Ierusalim şi Betleem este Mănăstirea „Sfântul Ilie”. Tradiţia spune că în acest loc au cuprins-o pe Maria durerile naşterii. S-a aşezat pe o piatră, s-a odihnit, şi-a făcut curaj şi a plecat mai departe. Exact la miezul nopţii, plini de noroi din cap până în picioare, am ajuns la câmpul păstorilor, unde am celebrat sfânta Liturghie în bisericuţa franciscanilor. Aici a răsunat în înălţimi glasul îngerului, care le-a vestit păstorilor: „Nu vă temeţi; vă vestesc vouă o bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul”. Îngerul a adoptat uzanţa acestor locuri, dând vestea cea mare păstorilor. Este şi astăzi obiceiul la păstori, la beduini, ca, atunci când o femeie naşte, femeile care o asistă să iasă din cort şi să spună aceste cuvinte bărbatului care aşteaptă afară: „Îţi vestim o bucurie mare: astăzi ţi s-a născut un băiat”.

Cu acest înger şi-au unit glasurile o mulţime de îngeri şi văzduhul a răsunat de cântările lor: „Mărire în cer lui Dumnezeu şi, pe pământ, pace oamenilor de bunăvoinţă”. De fapt, aceste cuvinte sunt luate dintr-un imn liturgic, pe care prima comunitate creştină îl cânta la întrunirile sale, înainte de a se compune Evangheliile. Când sfântul Luca a compus Evanghelia sa, el a preluat acest imn de pe buzele primilor creştini şi le-a pus pe buzele îngerilor.

Dar să reiau firul povestirii celor petrecute cu ani în urmă în noaptea de Crăciun. După ce am celebrat Liturghia la Câmpul Păstorilor, am urcat spre oraş, spre bazilica ce adăposteşte grota unde s-a născut Mântuitorul. Palestinienii încă nu primiseră autonomia, Betleemul era în mâna evreilor; era o stare de mare încordare şi se săvârşeau atentate. Am găsit bazilica înconjurată de trei cordoane de soldaţi, înarmaţi până în dinţi, cu mitralierele în poziţie de tragere spre bazilică. Am putut să trecem printre cordoanele de militari fiindcă aveam autorizaţie specială de la Ierusalim, şi aşa am putut participa la Liturghia pe care patriarhul Ierusalimului o celebrează în noaptea de Crăciun în bazilica „Naşterii Domnului”. Era un spectacol şocant, deprimant, să auzi în bazilică corul cântând imnul îngerilor: „Mărire în cer lui Dumnezeu şi, pe pământ, pace oamenilor de bunăvoinţă”, afară, bazilica fiind înconjurată de soldaţi înarmaţi până în dinţi, de tancuri şi mitraliere.

Naşterea Domnului, pe care o sărbătorim în noaptea aceasta, este lucrul cel mai uluitor, pe care mintea omenească nici măcar nu şi-l poate imagina. După acest eveniment, nu se mai poate petrece nimic interesant pe pământ. Este marea noutate, după care nu mai poate veni alta. Scria, în secolul al II-lea, marele episcop de Lyon, sfântul Irineu: „Venind în lume, Cristos ne-a adus toate noutăţile. El este noutatea însăşi: ipse novitas est”.

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Dacă popoarele păgâne îşi imaginau că dumnezeii lor locuiesc undeva departe, dincolo de nori, unde muritorii nu au acces, fără să le pese de soarta oamenilor de pe pământ, iată că Dumnezeul cel adevărat vine şi îşi aşază locuinţa în mijlocul oamenilor. Pe bună dreptate, noi am putea spune ceea ce spunea odinioară Moise poporului ales: „Care este acel popor, oricât de mare ar fi el, care să-şi aibă dumnezeii atât de aproape, aşa cum este Dumnezeul nostru?”

Sărbătoarea Naşterii Domnului ne dezvăluie nesfârşita iubire a inimii lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii. De aceea, sfânta Biserică, tocmai la Liturghia Crăciunului, ne repetă cuvintele pe care apostolul Pavel le scria ucenicului său, Tit: „Dumnezeu, Mântuitorul, şi-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni”.

Sărbătorim în noaptea aceasta naşterea ca om a Fiului lui Dumnezeu. Dar putem spune că sărbătorim în noaptea aceasta propria noastră naştere, ca fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Şi nouă Tatăl ne spune cuvintele spuse lui Isus: „Tu eşti fiul meu; eu astăzi te-am născut”. Scrie sfântul Ioan: „Tuturor celor care l-au primit, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu”.

Bucurie, dragoste, recunoştinţă faţă de Cristos, care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, a coborât din ceruri. Dar, totodată, preţuire a demnităţii noastre de fii adoptivi ai lui Dumnezeu, pe care am dobândit-o prin venirea sa în lume, şi grijă de a trăi o viaţă conformă cu demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Aşa ne îndeamnă şi sfântul Leon cel Mare: „Recunoaşte-ţi, creştinule, demnitatea şi, odată devenit părtaş al naturii divine, nu te mai întoarce printr-o viaţă nedemnă la starea ta josnică de altădată”.