en-USro-RO

| Login
17 octombrie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Miercuri, 17 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **; Osea, profet
Liturghierul Roman
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Fil 3,17-4,1: Patria noastrã este în ceruri 
Ps 33: Domnul mã elibereazã de orice teamã 
In 12,24-26: Dacã bobul de grâu, care cade în pãmânt, moare, aduce rod mult.
Meditatia zilei
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **

Noaptea de Crăciun


5.

 

„Tu ai înmulţit bucuria, ai sporit bucuria poporului tău”.

Liturghia din Noaptea Crăciunului este în întregime un imn închinat bucuriei. O bucurie pe care Dumnezeu, cu şapte sute şi ceva de ani mai înainte, o vestea prin profetul Isaia poporului evreu deportat de împăratul Teglat Falasar al III-lea la Babilon, aşa cum am auzit în prima lectură: „Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii şi el se bucură înaintea ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii”.

Bucuria promisă de Dumnezeu soseşte. O proclamă din înălţimea cerului îngerul, în noaptea Crăciunului: „Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul”. Dar de ce bucuria învăluie pământul în noaptea aceasta? Ne-o spune acelaşi profet în prima lectură: „Căci un copil ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă”. Şi ce dacă ni s-a născut un copil? Şi ce dacă ni s-a dat un fiu? Nu se nasc în fiecare zi copii? Nu se nasc în fiecare ceas copii? Bineînţeles. Iar naşterea unui copil este întotdeauna motiv de bucurie şi de speranţă. Este motiv de bucurie şi de speranţă, în primul rând, pentru mama care l-a aşteptat, aşa cum avea să spună Isus: „Femeia, când îi soseşte ceasul, simte întristare; dar după ce a născut, uită totul, de bucurie că a venit un om pe lume”.

Orice copil care se naşte pe pământ este semn de bucurie şi de speranţă pentru toţi oamenii. Este semn că Dumnezeu încă nu se îndepărtează de noi, semn că, de dragul copilului nevinovat, Dumnezeu ne suportă în continuare. Dar pentru copilul a cărui naştere o sărbătorim în noaptea aceasta, avem motive cu totul deosebite de bucurie şi de speranţă. „Căci în acest copil”, ne spune apostolul Pavel în a doua lectură a Liturghiei, „s-a arătat, a apărut bunătatea lui Dumnezeu, aducătoare de mântuire pentru toţi oamenii”. „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un mântuitor, care este Cristos Domnul. Iată semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle”.

Dar ce ne este dat să auzim? Omenirea îl aştepta cu nerăbdare pe cel pe care Isaia îl numea Sfetnic minunat, Principe al Păcii, Împărat a cărui putere nu cunoaşte hotare, care avea să instaureze pacea şi dreptatea în lume. Dar nu aşa şi-l imagina omenirea. Marele poet păgân Vergiliu, în Egloga a IV-a, îl descrie pe aşteptatul tuturor, pe salvatorul omenirii, dar nu îl descrie născându-se într-un grajd, într-un sătuc neînsemnat, ci la Roma, în palatul imperial, în familia celui mai puternic om al pământului, Caesar Augustus, al cărui nume îl pomeneşte sfântul Luca la începutul Evangheliei din noaptea Crăciunului; ne trimite cu mintea la puterea, la strălucirea, la bogăţia Romei imperiale. De acolo îşi aştepta lumea salvatorul. Căci cine poate instaura în lume pacea, dreptatea, bunăstarea? Nu cei care deţin putere, bogăţii şi armate? Atotputernicii şi bogaţii americani, care nu mai au rival în lume, cum nu avea Roma rival pe vremea lui Cristos, nu au ajuns garanţii drepturilor omului, ai dreptăţii şi ai păcii în lume, trimiţând bombe, cum este cazul Irakului? Împăratul Caesar Augustus îşi luase titlul de „salvator” şi „principe al păcii”, iar împăraţii care i-au urmat la tron îşi scriau pe monede titluri precum „reformator al lumii”, „aşteptatul popoarelor”, „izvoditor al luminii”.

Or, iată surpriza surprizelor şi paradoxul paradoxurilor: în noaptea Crăciunului, suntem conduşi spre un grajd, spre a privi în iesle un copil înfăşat în scutece, spre a contempla spectacolul slăbiciunii, neputinţei, sărăciei absolute, pe care omenirea nu şi l-ar fi putut imagina. Iar cadrul este completat de Maria şi Iosif, două fiinţe pentru care nu este loc în casa de poposire. Acest copil, care zace în iesle, este pacea, dreptatea, speranţa, bucuria, salvarea omenirii. „Dumnezeu”, scrie apostolul Pavel, „a ales cele nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele tari” (1Cor 1,27).

Dumnezeu a răsturnat complet logica umană şi a inversat ierarhia valorilor. Din momentul în care Fiul lui Dumnezeu a luat chip de copil sărac, neputincios, el a dat o speranţă tuturor săracilor şi dezmoşteniţilor pământului. Din acel moment, noi nu ne mai temem de puternicii şi bogaţii pământului. Nu mai sperăm dreptatea, pacea, fericirea, salvarea de la deţinătorii de putere, nu mai credem în minciunile şi demagogia politicienilor însetaţi de putere şi de avere. Vi s-a născut vouă Salvatorul: unul este Salvatorul care ne aduce pacea, dreptatea, speranţa, bucuria – este Cristos Domnul, cel ce domneşte pe un braţ de paie.

Spre Copilul din iesle să ne apropiem în această noapte, cu suflet umil de copil; să privim la dumnezeiescul copil cu ochi de copil. Să ne apropiem de el fără teamă, fără reţinere, chiar dacă ne apasă vinovăţia şi greutatea păcatelor noastre. Să ascultăm cuvintele de încurajare rostite de sfântul Bernard într-o predică de Crăciun: „Omule, de ce te temi? De ce fugi? El nu vine ca să judece, ci ca să mântuiască. Să nu spui ca Adam: «Am auzit glasul tău şi m-am ascuns». El e un copil fără glas. Glasul unui copil care plânge provoacă milă, nu frică. El nu vine înarmat. Mânuţele lui nu te pot ajunge, căci Fecioara Mamă i le-a înfăşat. Nu te teme, nu fugi. El nu vine pentru a te încătuşa, ci pentru a te dezlega. Nu vine pentru a te condamna, ci pentru a te salva!”